
Gheorghe Arsenie
Liderii turului, fără înfrângere. Parcurs bun al juniorilor B de la SC Oţelul
Luni, 07 Ianuarie 2019 00:00 | Publicat în SPORT
Un antrenor tânăr şi un grup de copii talentaţi cu vârste de 15-16 ani au reuşit o performanţă demnă de toată lauda. Sorin Târâlă a adunat, cu numai jumătate de an în urmă, un nucleu format din 15 tineri pricepuţi în ale fotbalului, iar acum echipa se poate mândri că a încheiat prima parte a turului Campionatului Naţional de juniori B, faza a doua, pe un onorant loc întâi.
Parcursul a fost excelent, victorii pe linie, cu o singură excepţie, un rezultat de egalitate, im ...
Prezenţă-record la ”Revelionul arbitrilor”
Sâmbătă, 05 Ianuarie 2019 05:00 | Publicat în SPORT
Aflându-se în vacanţă, arbitrii şi observatorii de fotbal gălăţeni şi-au dat întâlnire cu prilejul "Revelionului arbitrilor", eveniment cu o îndelungată tradiţie, de peste patru decenii.
"La Revelionul nostru s-au depăşit toate aşteptările. Am avut parte de un record, peste 50 de participanţi. Am avut şi câteva prezenţe-surpriză, un arbitru din Constanţa aflat ocazional la Galaţi, «stranierul» Mirel Arghir, care locuieşte şi arbitrează în Germania sau fostul arbit ...
Clasare pe podium, la Timişoara
Joi, 03 Ianuarie 2019 03:00 | Publicat în SPORT
Puternicul turneu internaţional "Memorialul Pius Brânzeu" de la Timişoara a fost câştigat de Tamas Bella (ACS Şah Club Vados Arad), cu 7 puncte în 9 runde. Cu acelaşi număr de puncte, din şase victorii şi două remize, marele maestru gălăţean Marius Manolache (CS Studenţesc Medicina Timişoara) a încheiat turneul pe locul al treilea. În concurs, la care au participat 70 de şahişti din România, Ucraina şi Serbia, gălăţeanca Lorela Daniela Ardelean (Şah Club) a obţinut 2, ...
Campionatul Național de juniori A și B. SC Oțelul este liderul turului
Vineri, 28 Decembrie 2018 06:00 | Publicat în SPORT
S-au încheiat meciurile primei părţi a Campionatului Naţional al juniorilor A şi B. Actuala competiţie s-a desfăşurat în două faze - una preliminară, cu serii de şase echipe, şi o a doua - regulară, cu serii de câte zece echipe.
În rândurile de faţă ne ocupăm de cea de-a doua fază, în care Galaţiul este prezent cu şase echipe, câte trei la juniori mici şi tot atâtea la juniori mari. Recent s-au disputat partidele ultimei etape a turului (în total nouă meciuri), la f ...
Şi fotbaliştii fac daruri de Moş Crăciun
Sâmbătă, 22 Decembrie 2018 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Apropierea Naşterii Domnului i-a găsit pregătiţi pe fotbaliştii echipei Avântul Valea Mărului. La iniţiativa antrenorului Gheorghiţă Popa au răspuns prezent toţi jucătorii, care au hotărât să facă daruri. Au adunat o sumă de bani cu care au pregătit pungi personalizate (cu multe dulciuri) pentru 45 de copii. Acestea au fost dăruite unor copii de la grădiniţa şi şcoala din comună. Bucuria şi voia bună au fost prezente atât în rândul micuţilor, cât şi al jucătoril ...
Viitorul fotbalui gălăţean, în acţiune la Şendreni. Cupa ”Moș Crăciun”
Sâmbătă, 22 Decembrie 2018 00:00 | Publicat în SPORT
Perioada de iarnă îi îndeamnă pe organizatorii de competiţii în sală să atragă cât mai mulţi copii la joc. O astfel de competiţie a avut loc în sala de sport a Şcolii din Şendreni, unde 20 de echipe de puşti au alergat pentru cucerirea trofeului - "Cupa Moş Crăciun - Memorial Zoltan David".
Clubul organizator, ACS Sporting Galaţi, a alăturat competiţia unui nume important în depistarea talentelor micilor fotbalişti, regretatul Zoltan David. Au avut întreceri la două ca ...
Sărbătoare de suflet înaintea Crăciunului. Clubul Sportiv Școlar a împlinit cinci decenii
Joi, 20 Decembrie 2018 04:00 | Publicat în SPORT
Cu puține zile înaintea sărbătorilor Crăciunului și Anului Nou, Clubul Sportiv Şcolar Galați a aniversat împlinirea a 50 de ani de la înfiinţare. Evenimentul a fost sărbătorit la Sala Sporturilor "Dunărea" cu mare bucurie de foarte mulţi sportivi ai clubului, actuali sau care în aceste decenii l-au reprezentat cu talent și mândrie şi au scris o importantă pagină în istoria sportului gălăţean. Au fost prezenți sute de sportivi, profesori, antrenori, invitați de onoare, ...
Minifotbal. Puştii de la Junior, finalişti în Vrancea
Marți, 18 Decembrie 2018 05:00 | Publicat în SPORT
Mai multe echipe de copii şi-au dat întâlnire la Odobeşti, la o competiţie de minifotbal organizată de Clubul Prosport Focşani. La categoria 8 ani a fost prezentă şi o echipă a Şcolii de Fotbal Junior Galaţi, antrenată de Radu Zărnescu. Micuţii noştri fotbalişti au avut o evoluţie onorabilă ocupând locul al doilea. Aceştia au cedat în meciul cu FCSB, dar s-au revanşat cu vârf şi îndesat în partida cu Steaua Magică Iaşi, căreia i-au administrat o jumătate de duzină ...
Arcada, victorie de trei puncte în ultimul meci de acasă din 2018
Miercuri, 12 Decembrie 2018 23:00 | Publicat în SPORT
UPDATE: CSM Arcada a câștigat, scor 3-0 (25-23, 25-22, 25-20), în fața celor de la CSM București, echipa antrenată de gălățeanul Marian Apostu. Cu această a două victorie la rând, gălățenii se menţin pe locul 3, cu 19 puncte, setaveraj 23:12. Lider este VM Zalău - 28 de puncte (un meci în plus), iar pe locul secund se află SCMU Craiova - 25 puncte. În etapa următoare, ultima din acest an, CSM Arcada va juca în deplasare, cu Dinamo București. Partida va area loc sâmbătă ...
Campionii României, la Slobozia Conachi
Joi, 06 Decembrie 2018 05:00 | Publicat în SPORT
Câteva componente ale lotului național de haltere - junioare care se pregăteşte la Galaţi, însoțite de antrenorul coordonator Costel Dimofte și Daniela Antipov, reprezentanta Direcției Județene Sport și Tineret Galați, i-au vizitat pe elevii școlii din Slobozia Conachi. Mihaela Ilie, Bianca Grigoraș și Dorina Tofan, multiple medaliate la Campionatele Europene de juniori, le-au povestit celor mici despre haltere și despre sportul de performanță, în general. Acțiunea s-a desfă ...