SPORT - Viaţa Liberă Galaţi

Bute, învins de ciorba mamei - Un scurt concediu pentru campion (VIDEO)

Scris de Luni, 14 Noiembrie 2011
* Pugilistul gălăţean, prezent ieri în oraş pentru a vorbi cu presa care l-a lăudat în perioada în care era anonim, a anunţat că-şi va face timp să fie în tribune pe "Naţional Arena", la meciul fotbaliştilor de la Oţelul, cu Basel * Lucian Bute n-are chiar un concediu liniştit,…

Marius Stan, scos de pe lista învinuiţilor din dosarul dezafilierii Craiovei de la DNA

Scris de Luni, 14 Noiembrie 2011
* Directorul general al Oţelului s-a aflat, luni, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde a dat o declaraţie în legătură cu dezafilierea Universităţii Craiova, din postura de membru al Comitetului Executiv al FRF * „Vă asigur, nu mă veţi mai vedea pe aici”, a spus la ieşire şeful campioanei României…

A fost iertat şi Cojoc - din nou în lotul Oţelului

Scris de Luni, 14 Noiembrie 2011
Fundaşul dreapta al campioanei României la fotbal Samoel Cojoc a fost reprimit la formaţia de seniori după penitenţa petrecută la „satelitul” din Liga a III-a. El a fost folosit o repriză în amicalul de sâmbătă, de la Focşani, cu Ceahlăul Piatra-Neamţ, şi ar putea prinde echipa mare şi la următoarele…

Sala Sporturilor, promisă de Crăciun! Lucrările de reabilitare au ajuns la faza finisajelor

Scris de Luni, 14 Noiembrie 2011
Firma care execută lucrările promite că le va finaliza până la sfârşitului anului, deşi încă mai sunt multe de făcut La 12 ani de când a fost închisă, pentru că era în pericol să se prăbuşească, Sala Sporturilor „Dunărea” este foarte aproape de momentul în care va avea din nou…

Nu scăpaţi, agenţiilor!

Scris de Luni, 14 Noiembrie 2011
Casele de pariuri şi-au făcut norma în weekend numai dacă mă gândesc la biletul nostru, unul care în mod normal trebuia să ne aducă profit. Sau să ne mai reducă din minusul destul de rece. Buzăul a fost însă şocul etapei de matineu, remizând la Dinamo II, iar dezamăgirea se…

FC Basel 10-0 „amical”

Scris de Duminică, 13 Noiembrie 2011
Următorul obstacol al Oţelului din Grupa C a Ligii Campionilor, FC Basel, s-a distrat într-un meci amical cu SC Dornach, grupare care activează în Liga a III-a a Elveţiei. Campioana Ţării Cantoanelor s-a impus cu scorul de 10-0 (5-0), vedetele Alexander Frei, Fabian Frei, Streller, Sommer şi Shaqiri fiind menajate.…

Papară binevenită / Oţelul-Ceahlăul 0-1

Scris de Duminică, 13 Noiembrie 2011
* Formaţia lui Dorinel Munteanu, lipsită de câţiva oameni de bază, a îndurat frigul de sâmbătă după-amiază, terenul denivelat de pe „Milcovul” şi înfrângerea pe care i-a administrat-o Ceahlăul cu 1-0 * Golul a picat cu 20 de minute înainte de final, la o fază fixă, aşa că meciul cu…

Dunărea - Callatis 1-0 / „Kaka” văruieşte chinul

Scris de Duminică, 13 Noiembrie 2011
* Alexandru Avram a adus trei puncte mari în duelul cu amărâţii de la Callatis Mangalia, însă pe final se putea întâmpla nenorocirea: după o ezitare astronomică a lui Vali Munteanu, ex-gălăţeanul Ungureanu a ratat milimetric colţul lung al buturilor păzite de Pârvu FCM DUNĂREA GALAŢI – CALLATIS MANGALIA 1-0…

HANDBAL Sezon european încheiat pentru Oţelul Galaţi

Scris de Duminică, 13 Noiembrie 2011
* Echipa gălăţeană a fost eliminată din turul trei al Cupei Cupelor, după eşecul din meciul retur cu WHC Metalurg Skopje, scor 29-23 (15-11)Vremurile în care handbalistele de la Oţelul le eliminau pe maghiarele de la Debrecen (sezonul 2008/2009) cu diferenţa minimă de care aveau nevoie, au apus. Plecate în…

Stop politizării sportului! - Reacţii după scandalul de la DJTS

Scris de Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011
*Marius Stan, directorul general al FC Oţelul, consideră că perindarea mai multor persoane la conducerea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, într-un interval scurt de timp, nu face decât rău sportului gălăţean Detaşarea la Satu Mare a directorului executiv al Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Galaţi, Anamaria Vasiliu, reprezintă…

Oţelul, învins la Focşani

Scris de Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011
Echipa lui Dorinel Munteanu a pierdut astăzi la Focşani o partidă amicală disputată contra Ceahlăului din Piatra-Neamţ. Subalternii lui „Pinalti” s-au impus cu 1-0 printr-un gol marcat de Pavel în minutul 70. Pe terenul Milcovul din Focşani, „oţelarii” au jucat în formula Brăneţ (46’ Buchta) – Skubici (46’ Cojoc), Benga,…

Exodul specialiştilor - Lipsa condiţiilor ne alungă tehnicienii de mare valoare

Scris de Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011
*Fără sprijin în Galaţi, antrenorii care refuză plafonarea pleacă să facă performanţă în alte oraşe * Florin Nini este unul dintre aceştia şi acum face minuni la cârma echipei feminine de baschet CSM Târgovişte, cu care domină categoric Campionatul Naţional * Când a antrenat în Galaţi o echipă de prima…

Cum cheltuiesc "oţelarii" suta de mii?

Scris de Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011
* Jucătorii antrenaţi de Dorinel Munteanu au părut foarte surprinşi de întrebarea „Cum veţi gestiona prima de câştigare a campionatului?” şi au dat răspunsuri dintre cele mai diverse * Câţiva au preferat să nu comenteze subiectul, afirmând că în timpul sezonului competiţional e mai bine să se gândească doar la…

Giurgiu ratează Ceahlăul

Scris de Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011
Mijlocaşul central al Oţelului Gabriel Giurgiu nu va fi folosit astăzi în partida pe care antrenorul Dorinel Munteanu a organizat-o în compania grupării Ceahlăul Piatra-Neamţ. Giurgiu, accidentat pe „Old Trafford”, în etapa a IV-a a Ligii Campionilor, a jucat cu „infiltraţii” la Tg. Jiu, împotriva formaţiei Pandurii şi efectuează alergări…

Ieşirea din foame

Scris de Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011
Să-ţi iasă numărul de goluri la meciul de hochei Finlanda – Rusia (mă rog, faptul că nu se dau peste 5,5), Brazilia să dreseze lejer Gabonul, iar echipa sub 21 de ani a Georgiei să nu marcheze, aşa cum îi trasasem, dar totuşi să n-ai ocazia de a-ţi face monetarul?…

Bute, la întoarcerea în ţară: „Vreau să boxez cu Froch, să-i închid gura aia mare”

Scris de Vineri, 11 Noiembrie 2011
Campionul mondial IBF, Lucian Bute, a declarat la întoarcerea în România, după meciul cu Glen Johnson în care şi-a apărat pentru a noua oară centura, că 2011 a fost "un an perfect cu trei meciuri perfecte" pentru cariera lui. Ajuns la Bucureşti cu o cursă care a avut întârziere aproximativ…

HANDBAL / HC Oţelul Galaţi, la 60 de minute de primăvara europeană!

Scris de Vineri, 11 Noiembrie 2011
Sâmbătă, de la ora 19.00, se va decide echipa care merge în „şaisprezecimile” Cupei Cupelor * WHC Metalurg Skopje - Oţelul Galaţi, în manşa secundă din turul III al Cupei Cupelor * Elevele Alexandrinei Soare pornesc cu un avantaj de cinci goluri, după victoria din tur: 30-25Sala Sporturilor „Boris Trajkovski”,…

Şefa DJTS Galaţi, deportată!

Scris de Vineri, 11 Noiembrie 2011
* Scandalul de la conducerea sportului gălăţean este departe de a se fi încheiat, chiar dacă acesta pare un clişeu menit să ţină mereu trează atenţia opiniei publice * Directoarea executivă a Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret a primit Ordin de detaşare, dar nu la Brăila, Tulcea sau Buzău,…

Jucăm şi câştigăm!

Scris de Vineri, 11 Noiembrie 2011
Unul dintre cititorii fideli ai acestei rubrici (iată, există şi aşa ceva!) m-a întrebat de ce mă obosesc să leg cuvintele într-o manieră ghiduşă pe această parcelă dominată de simboluri. Nu l-am pasat, i-am răspuns calm, ba chiar l-am făcut să înţeleagă. I-am explicat că, dacă tot nu se îndură…

„Oţelarii”, de acord cu greva japoneză

Scris de Joi, 10 Noiembrie 2011
* Etapa următoare de campionat va fi dominată de banderole albe, jucătorii dorind ca prin această grevă să tragă un semnal de alarmă vizavi de tratamentul aplicat de patroni, dar şi pentru soluţionarea unor probleme punctuale care ar trebui arbitrate de Liga Profesionistă de Fotbal * Căpitanul Oţelului, Sergiu Costin,…

Ziua cea mare

Scris de Joi, 10 Noiembrie 2011
Un coleg de redacţie, foarte pasionat de pariuri sportive, mi-a aruncat în treacăt că biletele virusate la ultimul meci anunţă un câştig nebun. Nu ştiu dacă a fost doar o încurajare sau chiar anticipează ceva, ideea este că astăzi mă aştept să dăm lovitura, iar la ce cotă generală ne…

Handbalistele de la Oţelul, un singur punct de la Deva!

Scris de Miercuri, 09 Noiembrie 2011
* CSM Cetate Deva – HC Oţelul Galaţi 20-20 (9-10), miercuri seară, în etapa a VIII-a * Echipa gălăţeană iernează pe locul doi în clasament, cu 13 puncte Plecate spre capitala Macedoniei – unde sâmbătă (ora 19.00) vor disputa returul cu WHC Metalurg Skopje, contând pentru turul III al Cupei…

S-a stabilit data tragerii la sorţi a sferturilor de finală din Cupa României

Scris de Miercuri, 09 Noiembrie 2011
Meciurile din sferturile de finală ale "Cupei României-Timişoreana" la fotbal vor fi stabilite peste o săptămână, tragerea la sorţi fiind planificată pentru joi, 17 noiembrie, de la ora 16.00, în Sala "Nicolae Dobrin" de la Casa Fotbalului. Oţelul Galaţi va fi cap de serie, astfel că este foarte posibil să…

UEFA a testat toată echipa Oţelului!

Scris de Miercuri, 09 Noiembrie 2011
Procedura antidoping de la campionatul intern de fotbal nu seamănă deloc cu „obiceiurile” forului european. UEFA le-a făcut o vizită inopinată „oţelarilor” la finele săptămânii trecute, exact când aceştia din urmă se aflau în Bucureşti. După antrenamentul susţinut vineri dimineaţă la Centrul de Pregătire de la Mogoşoaia (n.r. – după…
Pagina 443 din 518