SPORT - Viaţa Liberă Galaţi

„Oţelarele” sunt în drum spre Skopje / Cetate Deva – oprire intermediară

Scris de Marți, 08 Noiembrie 2011
Handbalistele de la Oţelul continuă aventura calificării în „şaisprezecimile” Cupei Cupelor. După meciul tur câştigat (scor 30-25) cu Metalurg Skopje, formaţia gălăţeană a plecat marţi spre Deva, unde miercuri, de la ora 19.00, urmează să întâlnească echipa locală CSM Cetate. Meciul contează pentru etapa a VIII-a a Ligii Naţionale (ultima…

Cândva pietonul Neagu

Scris de Marți, 08 Noiembrie 2011
* Naveta cu microbuzele care fac judeţul, debutul în prima echipă a Oţelului, câştigarea a două trofee nesperate de nimeni, duelul unu la unu cu Rooney în Liga Campionilor şi convocarea la reprezentativa de seniori * Iată drumul extraordinar parcurs de un puşti modest de lângă Galaţi, acum om important…

Guardiola, dă-ne banii!

Scris de Marți, 08 Noiembrie 2011
Nu credeam vreodată să dau vina pe cel mai în vogă antrenor al fotbalului mondial, dar este inadmisibil ca el să se plimbe astăzi pe banii noştri! Duminică seară, am stat cu sufletul la gură în aşteptarea unei victorii fireşti a Barcelonei, mai ales că Real Madrid îi aruncase încă…

Oţelul, amical cu Ceahlăul la Focşani

Scris de Luni, 07 Noiembrie 2011
Campioana României la fotbal va profita de fereastra competiţională de la finele acestei săptămâni pentru a susţine un joc de verificare. Sâmbătă, de la ora 14.00, pe arena „Milcovul” din Focşani, roş-alb-albaştrii lui Dorinel Munteanu vor întâlni Ceahlăul Piatra-Neamţ. „Ne-am înţeles să jucăm cu nemţenii cam la jumătatea distanţei. Ştiu…

Oţelul are doi jucători convocaţi la echipele naţionale

Scris de Luni, 07 Noiembrie 2011
Mijlocaşul Ionuţ Neagu a fost convocat de selecţionerul Victor Piţurcă pentru meciul amical pe care echipa naţională îl va disputa pe 11 noiembrie contra Belgiei. Este pentru prima dată în cariera fotbalistului gălăţean când este chemat la Naţională. De asemenea, fundaşul dreapta Cornel Râpă a fost convocat la echipa naţională…

(Fama)Gustul Succesului

Scris de Luni, 07 Noiembrie 2011
Săptămâna premergătoare etapei de meciuri inter-ţări e mai seacă în evenimente, dar se pot face bani buni dacă sunt pariaţi cu cap. Astăzi sunt încă destule jocuri din campionatele Europei şi, dacă vă rugaţi la Dumnezeu să vă îmbogăţească peste noapte, măcar jucaţi şi voi un bilet. Cel de Sus…

Glonţ de trei puncte / Pandurii - Oţelul 0-1

Scris de Duminică, 06 Noiembrie 2011
* Laurenţiu Iorga a reuşit un gol uriaş pentru tabăra campionilor, execuţia sa fiind singurul trasor trimis pe buturile gorjene * Dobrogeanul „oţelar” a mai marcat astfel, şut în vinclu, şi campionatul trecut, cu CFR Cluj * Echipa lui Dorinel se apropie de plutonul fruntaş PANDURII TG. JIU – OŢELUL…

Grig şi cei unsprezece foşti elevi „oţelari”

Scris de Duminică, 06 Noiembrie 2011
Oţelul şi-a întâlnit duminica antrenorul din perioada 2006-2009, unsprezece dintre jucătorii lui Dorinel Munteanu având ocazia de a activa în Liga I cu Petre Grigoraş. Tehnicianul „pandurilor” i-a salutat astfel pe Râpă, Sîrghi, Sălăgeanu, Neagu, Giurgiu şi Iorga, titulari în duelul de pe „Municipalul” din Tg. Jiu, dar şi pe…

„Bute, suveran planetar al categoriei supermijlocii!”

Scris de Duminică, 06 Noiembrie 2011
* Gălăţeanul şi-a apărat cu succes centura mondială pentru a noua oară consecutiv * Bute l-a învins pe jamaicanul Glen Johnson, în 12 reprize, de o manieră care a generat reacţii entuziaste în presa internaţională * Nimeni până la Bute nu-l mai bătuse pe Johnson atât de clar Campionul mondial…

Basel e în formă maximă

Scris de Duminică, 06 Noiembrie 2011
Următorul adversar al roş-alb-albaştrilor din Liga Campionilor a câştigat sâmbătă seară pe terenul lui Lausanne, în prima ligă a Elveţiei. FC Basel, lider al campionatului după 15 etape, s-a impus în faţa „lanternei roşii” cu scorul de 3-2, ajungând la cinci victorii obţinute consecutiv. Jucătorii care vor veni pe 22…

Adversar de Liga Campionilor, învins la Galaţi / „Enigma” Alina Branişte

Scris de Duminică, 06 Noiembrie 2011
* Handbalistele de la Oţelul Galaţi au învins campioana Macedoniei – WHC Metalurg, cu scorul de 30-25 (14-13), în primul meci din turul III al Cupei Cupelor * Interul gălăţean Alina Branişte Horjea a marcat 16 goluri * Returul, programat pe 12 noiembrie, la Skopje, se anunţă unul incendiar Un…

Lucian Bute îşi păstrează titlul de campion mondial! (VIDEO)

Scris de Duminică, 06 Noiembrie 2011
Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, l-a învins pe jamaicanul Glen Johnson în 12 reprize şi şi-a apărat cu succes centura mondială pentru a noua oară consecutiv, duminică dimineaţă, în cadrul unei gale la Quebec, anunţă Mediafax. Bute a intrat în ring pentru a-şi apăra a noua…

Noapte albă, are Bute meci!

Scris de Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011
* Pugilistul gălăţean Lucian Bute îşi pune în joc, pentru a noua oară, titlul mondial IBF la categoria supermijlocie * Partida va avea loc în această noapte şi va începe în jurul ore 4.00 Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, gălăţeanul Lucian Bute, îşi va pune centura în joc…

HANDBAL / Victorie în Cupa Cupelor: Oţelul Galaţi - Metalurg Skopje 30-25

Scris de Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011
Handbalistele de la Oţelul Galaţi s-au impus în manşa tur a dublei cu macedonencele de la Metalurg Skopje, scor 30-25, în turul trei al Cupei Cupelor. Meciul s-a disputat sâmbătă dimineaţă, în Sala Siderurgistul, luată cu asalt de spectatori. Prima repriză a fost foarte dificilă pentru elevele Alexandrinei Soare (5-9, min. 15),…

Grig aşteaptă la cotitură

Scris de Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011
* Campioana României face brusc trecerea de la UEFA Champions League la întrecerea internă * Mâine seară, formaţia care a înfruntat pe Manchester United dă cu ochii de antrenorul care, după ce a părăsit Galaţiul în 2009, n-a avut şansa să scoată niciun punct în confruntările cu roş-alb-albaştrii   PANDURII…

Filip „Forrest Gump”

Scris de Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011
* Jucătorul inventat de gruparea gălăţeană în toamna anului trecut a alergat de l-au luat dracii în cele patru jocuri de UEFA Champions League de până acum * Ioan Filip a acoperit aproape 53 de kilometri în duelurile cu Basel, Benfica şi „dubla” cu Manchester United Topul „atleţilor” pregătiţi de…

„Oţelarii”, cea mai mică posesie din Ligă

Scris de Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011
Echipa lui Dorinel Munteanu se află pe ultimul loc în Grupa C a Ligii Campionilor din punctul de vedere al posesiei, 37 la sută, asta însemnând că în cele 360 de minute disputate până acum a avut mingea doar 89 de minute. Nicio altă formaţie din întrecerea starurilor n-a ţinut…

Investiţie de weekend

Scris de Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011
Înainte de a vedea ce s-a întâmplat aseară cu investiţia noastră, am redactat două variante de sfârşit de săptămână care ne pot dezmorţi economiile. Mizăm pe forma de moment a unor formaţii din campionatele occidentale şi pe dorinţa de reabilitare a granzilor care au început mizerabil sezonul 2011-2012. Biletul nr.…

Nu e banc! Meciul Bute – Johnson va fi televizat în România de postul The Money Channel

Scris de Vineri, 04 Noiembrie 2011
Meciul de box dintre Lucian Bute şi Glen Johnson va fi difuzat, în România, surprinzător, de un canal de televiziune care nu are nicio legătură cu lumea sportului, emisiunile sale având conţinut strict economic: The Money Channel. Meciul lui Bute va fi transmis în noaptea de sâmbătă spre duminică, în…

Oţelul pe Old Trafford, imagini de pus în ramă! (VIDEO)

Scris de Vineri, 04 Noiembrie 2011
S-au făcut fotbalişti pentru un astfel de meci. Campionii României au jucat cu 74.000 de spectatori în tribune, au tras la poartă printre Rooney şi Rio Ferdinand, printre 70 de milioane de euro, cât e cota celor două staruri pe piaţa transferurilor. Viaţa liberă vă oferă un montaj cu imagini…

HANDBAL / Confruntare europeană: „Oţelare” contra „metalurgiste”

Scris de Vineri, 04 Noiembrie 2011
Finalistele „Cupei României” dispută sâmbătă cel mai important meci din această toamnă * De la ora 11.00, handbalistele de la Oţelul Galaţi întâlnesc campioana Macedoniei – WHC Metalurg Skopje, în turul III al Cupei Cupelor Curtean, Branişte, Cioaric şi compania pot face sâmbătă (ora 11.00, Sala „Siderurgistul”) un pas decisiv…

Sâmbătă, în Sala Siderurgistul: CSU Galaţi - Dinamo Bucureşti, la volei masculin

Scris de Vineri, 04 Noiembrie 2011
În afara principalei atractii - meciul de handbal feminin dintre HC Oţelul Galaţi şi Metalurg Skopje, contând pentru turul trei al Cupei Cupelor - sâmbătă, în Sala "Siderurgistul" se vor mai disputa şi două meciuri de volei. Începând cu ora 15.00, echipa feminină CSU Galaţi va evolua în compania celor…

Joacă hochei de pe vremea lui Moş Gerilă

Scris de Vineri, 04 Noiembrie 2011
* La 42 de ani, vârstă la care majoritatea celor din lumea sportului de performanţă au deja ani buni de când s-au retras din activitatea competiţională, hocheistul Cătălin Geru este încă activ pe gheaţă * Căpitanul echipei CSM Dunărea Galaţi are coechipieri care nu au adunat ani de viaţă câţi…

Şansele de calificare ale Oţelului, înecate!

Scris de Vineri, 04 Noiembrie 2011
* Înfrângerea de pe „Teatrul Viselor” nu le-a stricat planurile lui Dorinel Munteanu şi compania aşa cum a făcut-o FC Basel prin remiza neaşteptată de la Lisabona * Ca să mai prindă locul al treilea în ierarhia Grupei C, băieţii Neamţului ar trebui să câştige ultimele două jocuri, iar elveţienii…
Pagina 455 din 529