Prelungirea stării de alertă
Foto: Marian Calestru

Prelungirea stării de alertă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Premierul Florin Cîţu a anunţat, luni, că Guvernul va prelungi starea de alertă. "Da, prelungim starea de alertă. Da, sunt unele măsuri care nu-şi mai au sensul. De exemplu, în ceea ce priveşte staţiunile montane, nu are sens să fie în HG şi vom scoate acele restricţii pentru schi. Avem nişte restricţii pe care le-am introdus în urmă cu două luni, ele vor fi scoase, pentru că nu mai au sens", a spus premierul.

Întrebat când se va ridica restricţia privind portul măştii în spaţii deschise, Florin Cîţu a precizat că trebuie realizate discuţii cu specialiştii. "Aici va trebui să avem discuţii cu specialiştii şi, în funcţie de recomandările lor, vom veni cu un răspuns. Eu am spus că, din punctul meu de vedere, este opinia mea personală, persoanele care s-au vaccinat şi nu mai reprezintă un risc în societate ar trebui să beneficieze sau să se bucure de viaţă", a adăugat premierul.

Starea de alertă se va prelungi cu 30 de zile, pe întreg teritoriul ţării, începând cu data de 13 mai.

Citit 646 ori Ultima modificare Luni, 10 Mai 2021 21:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.