Suplimentare de personal, pentru digitalizarea pensiilor

Suplimentare de personal, pentru digitalizarea pensiilor
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Casele judeţene de pensii vor angaja în următoarea perioadă 1.000 de persoane care să introducă manual în sistemul digital de pensii datele din cele aproximativ cinci milioane de dosare existente în România, a anunţat, miercuri, ministrul Muncii, Raluca Turcan, în cadrul unor declaraţii de presă, după ce a participat la o videoconferinţă cu directorii caselor judeţene de pensii.

Dosarele vor fi depuse începând cu 27 august, iar după selecţia dosarelor urmează proba scrisă şi a interviurilor. "Procesul de selecţie a fost urgentat astfel încât la jumătatea lunii septembrie să fim cu echipă completă şi procesul de digitalizare să intre în linie dreaptă, astfel încât să menţinem calendarul asumat în PNRR", a susţinut Turcan. Vor fi angajaţi 1.000 de oameni, dintre care 800 cu studii superioare şi 200 cu studii medii, iar salariile vor fi între 2.500 şi 3.500 de lei net, în funcţie de studii şi competenţe.

"Am auzit în ultima perioadă, mai mult ca niciodată, cântându-se prohodul şi spunându-se că nu se poate. Se poate! Această ordonanţă de suplimentare a personalului pe perioadă determinată confirmă faptul că, dacă vrei să te concentrezi pe un proces, poţi să-l duci la bun sfârşit. Toţi cei care lucrează în casele judeţene de pensii trebuie să-şi schimbe abordarea şi să fie ei factori motivaţionali şi pentru pensionari, şi pentru angajaţi", a continuat ministrul Muncii.

Referitor la afirmaţia premierului Florin Cîţu, potrivit căruia există tehnologie prin care se pot scana dosarele de pensii, Raluca Turcan a arătat că datele din actele pe hârtie trebuie introduse manual în sistem, iar scanarea documentelor nu este suficientă.

Citit 599 ori Ultima modificare Miercuri, 25 August 2021 19:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.