O nouă schemă de compensare a facturilor la energie

O nouă schemă de compensare a facturilor la energie
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, marți, noi măsuri pentru protejarea cetățenilor si firmelor împotriva creșterii facturilor la energie. Facturile de acum, până la refacerea calculelor de către furnizori, nu vor avea penalități. De asemenea, schema de sprijin se va prelungi și după 1 aprilie, a precizat șeful Guvernului.

"Pentru garantarea eficienței măsurilor de protecție a cetățenilor consumatori casnici urmează a fi refăcute facturile care nu au respectat plafoanele reglementate. De la 1 aprilie, consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 300 KWh/oră vor beneficia de o nouă schemă de protecție, care va include TVA redus la 5% precum și compensarea certificatului verde și a bonusului de cogenerare. Vom elabora o schemă de sprijin și pentru gaze naturale", a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Acesta a mai spus că, în domeniul sectorului agricol și al industriei alimentare, măsurile de sprijin vor fi lansate la 1 februarie și vor fi menținute active până la 1 iulie și că se analizează introducerea unei noi scheme de sprijin pentru IMM-uri, începând cu 1 aprilie.

Citit 1369 ori Ultima modificare Marți, 11 Ianuarie 2022 19:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.