Peste 4,2 miliarde de lei, alocate prin Programul „Anghel Saligny”

Peste 4,2 miliarde de lei, alocate prin Programul „Anghel Saligny”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat vineri, 3 februarie, 42 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii (PNI) "Anghel Saligny", în valoare totală de 460 milioane de lei. Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate până în prezent în cadrul programului "Anghel Saligny" se ridică la 407, în valoare totală de 4,2 miliarde de lei.

Contractele semnate vizează reabilitarea şi modernizarea străzilor şi drumurilor de interes local, precum şi înfiinţarea, modernizarea sau extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare.

Programul "Anghel Saligny" a fost promovat de PNL și UDMR și susținut de PSD și prevede mici proiecte de interes local, fiind o continuare a vechiului PNDL. Criticat de USR, în perioada în care s-a aflat la guvernare, PNI se menține în atenția unei părți a societății civile, dat fiind faptul că prevede alocarea de fonduri fără criterii de performanță.

Până la începutul lunii februarie, în județul Galați a fost semnat un singur contract, iar PNI "Anghel Saligny" a fost aprobat foarte târziu, obiectivele de investiții propuse fiind definitivate de Ministerul Dezvoltării abia la finele lunii octombrie a anului trecut.

Citit 572 ori Ultima modificare Vineri, 03 Februarie 2023 16:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.