
Anca Melinte
Unde găsiţi bilete cu două călătorii
Miercuri, 13 Martie 2019 08:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Compania publică de transport local Transurb SA a anunţat pe portalul propriu că a pus în vânzare bilete cu două călătorii, la preţul de patru lei.
"Biletele cu două călătorii se vor găsi, atât la cabinele de eliberare titluri de călătorie, cât şi la conducătorii auto repartizați pe mijloacele de transport în comun, respectiv autobuze, troleibuze și tramvaie. Biletele cu o călătorie se vor comercializa în paralel cu cele valabile cu două călătorii, până la epuizare ...
Licitaţie fără ofertanţi. Iluzoriul centru comercial de pe Siderurgiştilor se lasă aşteptat
Miercuri, 13 Martie 2019 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După ce a stârnit dispute în Consiliul Local, fiind în prima fază blocată, vânzarea prin licitaţie publică a două terenuri în suprafaţă totală de aproape 7.000 mp, situate pe bulevardul Siderurgiştilor nr. 45, a eşuat. Deşi în actele ajunse pe masa consilierilor suprafeţele erau dorite şi de un dezvoltator ceh, care voia să construiască acolo un centru comercial, la licitaţiile organizate de Primăria municipiului Galaţi nu s-a prezentat nici măcar un ofertant.
La finel ...
Tecuceanul Chef la cuţite găteşte la Star Matinal
Miercuri, 13 Martie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
Pe tecuceanul Andrei Olteanu, câştigătorul celui de-al patrulea sezon "Chefi la cuţite" şi al premiului de 30.000 de euro, îl puteţi vedea în fiecare dimineaţă, de luni până joi, la "Star Matinalul" postului tv Antena Stars. Bucătarul care nu doar că s-a născut la Tecuci, dar aici şi-a botezat şi bebeluşa, după cum a mărturisit la televizor, s-a alăturat echipei formate din Nasrin Ameri, Andrei Ştefănescu şi Roxana Constantinescu, care aduc încă de la primele ore ale di ...
Licitaţia pentru restaurarea primei zone istorice din Galaţi, anulată
Marți, 12 Martie 2019 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Lansată în septembrie anul trecut, licitaţia organizată de Primăria municipiului Galaţi pentru reabilitarea primei zone istorice din oraş - imobilul din strada Domnească nr. 58 - a eşuat, iar municipalitatea va fi nevoită să reia toată procedura.Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, contractul în valoare de peste 7 milioane de lei cu TVA - 1,5 milioane de euro - pentru lucrările de "Reabilitare zonă istorică municipiul Galaţi - Reabilitare imobil strada ...
Cine s-a oferit să îngrijească spaţiile verzi ale oraşului
Luni, 11 Martie 2019 18:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Trei asociaţii de proprietari - 302 şi 315 din cartierul Micro 16 şi 376 din Micro 17 - au intrat în programul prin care persoanelor fizice şi juridice li se oferă posibilitatea să amenajeze şi să întreţină spaţii verzi din oraş, încheind parteneriate cu administraţia locală.Astfel, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei, Asociaţia nr. 302 a solicitat încheierea unei convenții cu municipalitatea pentru amenajarea și întreținerea unei suprafețe de 5.605 metr ...
Studiu pentru autobuze electrice hibrid
Marți, 12 Martie 2019 07:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria Galaţi a prelungit, până pe 25 martie, termenul de primire a ofertelor în cadrul licitaţiei pentru achiziţia a 20 de minibuze noi. Totodată, se pregăteşte să facă primul pas în direcţia achiziţionării mult-promiselor autobuze electrice hibrid. Deocamdată a atribuit direct firmei bucureştene Urban Scope un contract, în valoare de 23.198 de euro fără TVA, pentru realizarea unui studiu de trafic necesar finanţării din fonduri europene a acestei achiziţii de mijloace ...
O nouă expertiză tehnică a Viaductului (FOTO)
Marți, 12 Martie 2019 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cu asfaltul jupuit, marcat de tasări, denivelări şi surpări, Viaductul care leagă oraşul de combinatul siderurgic ar putea fi inclus cu succes într-un circuit dedicat iubitorilor de adrenalină rutieră. Problemele lui majore nu ţin, însă, de calitatea carosabilului, ci de structura lui de rezistenţă, motiv pentru care Primăria municipiului Galaţi vrea să afle în ce stadiu de degradare se află şi reparaţii ce îi pot garanta menţinerea în exploatare.
Societatea Pod-Proiect ...
Blesteme şi rugăciuni la Arsănie Boc
Marți, 12 Martie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Stent la inimă frântă. "Să te iertă Dumnezău şi Arsănie Boc, că acela ţine la tine! Arsenie Boc, orice greutate ai avea acela te scapă! Arsănie Boc, nu mă lasă. Arsănie, pupa-i-aş mânile!", aşa îl căina pe Leo de la Strehaia singura femeie care i-a rămas alături după ce toate asistentele tv l-au părăsit - mama lui. Ehei, unde-s vremurile când autointitulatului Prinţ al Ţiganilor i se cânta "El e Leo, el e Leo, după el fetele mor!", iar Loredana Chivu, Dana Crimina ...
Pare erotic, dar e un show sexy
Luni, 11 Martie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Cui îi place ciocolata? Se putea să treacă 8 Martie fără ţipetele încinse de… entuziasm ale doamnelor, la vederea unor pătrăţele dezgolite? Mă refer, desigur, la pătrăţelele abdominale, bine lucrate la sală. Acum, fie vorba între noi, "The Champions", trupa care a urcat pe scena "Românii au Talent", n-a excelat nici la dans, nici la striptis, dar pentru doamnele trecute binişor de a doua tinereţe a fost pe măsură! Mai ales că Florin Călinescu a refuzat să jurizeze num ...
Smiley o vrea la Vocea României. O gălăţeancă de 15 ani a fost senzaţională la Românii au Talent (VIDEO)
Sâmbătă, 09 Martie 2019 10:35 | Publicat în EVENIMENT
La doar 15 ani, gălăţeanca Alexandra Maria Căpitănescu a uimit juriul şi publicul la „Românii au Talent”, dovedind că s-a născut să fie pe scenă. Cucerit de momentul ei artistic, Smiley a uitat în ce emisiune se află şi a revendicat-o în echipa lui de la „Vocea României”. „Îmi place foarte mult să cânt. Bunica mea a fost cea care m-a împins spre acest drum. Cu ea exersam în casă, făceam concerte, ea a fost persoana care m-a adus în această lume. Când aveam eu ...