Victor Cilincă

Victor Cilincă

România privită de sus

Joi, 02 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Era iarnă şi se făcea că din toate blocurile, da` chiar din toate, aburi calzi se ridicau spre cer… Un cercetător din viitor care va descoperi această imagine, povestită de preşedintele României, va şti că acesta a fost exact momentul în care România a început să se învelească. Sau când s-a pregătit să înceapă… Dacă preşedintele ar fi mers cu căruţa? Ce-ar fi văzut?Preşedintele Băsescu a privit scena de sus, aşa cum o văd oamenii politici, dar şi exact, pentru ...

Conferinţă Mircea Eliade, la Galaţi

Joi, 02 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
O temă incitantă! Conferinţa cu titlul „Mircea Eliade şi misterul totalităţii”, susţinută de   Bogdan George Silion, se va desfăşura astăzi, 2 aprilie, începând cu ora 14,00, la Biblioteca de Filozofie a Universităţii „Dunărea de Jos” – în corpul A al universităţii. Conferenţiarul de astăzi, doctorand în Filosofie al Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, cu teza „Coincidentia oppositorum în exegeza lui Mircea Eliade”, este autor al cărţii „Rusia ...

Ziua Politicianului, organizată de ziarişti

Miercuri, 01 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi se deschide, sub genericul “1 Aprilie – Ziua Politicianului”,  cea de-a treia ediţie a expoziţiei anuale de materiale electorale, organizată ca de obicei de Societatea Jurnaliştilor “Dunărea de Jos” Galaţi. Vernisajul expoziţiei va avea loc la ora 12.00, la rotonda de la parterul Complexului Muzeal de Ştiintele Naturii din Galaţi. Veţi putea vedea, nu departe de... bazinul cu peşti piranha, retrospectiva  campaniilor electorale din perioada 1992/2008. La ediţia di ...

Primarul Dumitru Nicolae „sapă” pentru bani la Bucureşti

Miercuri, 01 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Promisiuni pentru terminarea şcolilor şi grădiniţelor *  Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a fost colegă cu soţia edilului-şef  al Galaţiului *„La Bucureşti am făcut ceva «săpături»: bani pentru bazinul olimpic şi realizarea reparaţiilor la Sala Sporturilor. Este aproape finalizată dorinţa dânşilor de a ne da bani pentru aceste două obiective… Eu îmi pun mari speranţe că vom demara toate lucrările la bazele sportive”, a declarat marţi primarul munici ...

Fondurile Primăriei depind de locurile de muncă!

Miercuri, 01 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Gălăţenii s-au grăbit să beneficieze de ”discount”-ul de zece la sută, plătindu-şi impozitul. Primarul Dumitru Nicolae ne-a informat marţi că la casieria Primăriei s-au încasat, în luna martie, câte  365.000 lei pe zi, iar media ultimelor trei zile a fost chiar de 410.000 lei pe zi. „E mai mult cel puţin cu 40 la sută faţă de anul trecut”, a precizat primarul. Proiect de bugetProiectul de buget al municipiului Galaţi pentru anul 2009 a fost publicat pe site-ul Primăr ...

Reacţiile gălăţenilor la proiectul Muzeului de Artă

Marți, 31 Martie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* Nu avem zgârie-nori, avem zgârie-ochi! * Mulţi se arată sceptici că vom fi în stare să-l şi construim… * Nu a fost nicio surpriză că, după apariţia unui articol despre proiectul viitorului Muzeu de Artă  Vizuală Galaţi (articolul se numea „Clădirea-pasăre”), dar mai ales după publicarea desenelor acestui viitor edificiu cu adevărat unic, desene care vorbesc de la sine,  au urmat multe comentarii ale cititorilor noştri pe pagina de Internet a ziarului, dar şi direct ...

Negocieri discrete la CJ Galaţi

Marți, 31 Martie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* PSD chiar discută cu PD-L * Negocierile ar mai putea continua câteva săptămâni - crede preşedintele Eugen Chebac *Preşedintele PD-L Galaţi, Mircea Nicu Toader, anunţase duminică, la Consiliul Judeţean de Coordonare al partidului, că au loc negocieri cu conducerea judeţeană a PSD, pentru ca democrat-liberalii să primească, „cu anumite condiţii” (nu se ştie încă despre ce este vorba), funcţiile de vicepreşedinte al Consiliului Judeţului, de viceprimar al municipiului G ...

Restructurarea pe colegii începe de la Galaţi

Marți, 31 Martie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Senatorul Marius Necula a prezentat duminică, la Consiliul de Coordonare Judeţean PD-L, un Apel al parlamentarilor PD-L gălăţenii către primul-ministru, pentru iniţierea, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor,  a constituirii de Comitete judeţene anticriză. Din acestea ar urma să facă parte: prefectul, preşedintele Consiliului Judeţului, primarii de municipii, liderii principalelor sindicate, reprezentanţi ai patronatelor, ai structurilor asociative, reprezentantul Admini ...

Şerban Cantacuzino n-a avut „origine sănătoasă”

Marți, 31 Martie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
* Urmaşul împăraţilor Bizanţului a fost actor şi arhivar * A ţinut în mână documentele procesului Jeanei d´Arc * Pe actorul Şerban Cantacuzino, nepotul Mariei Filotti, l-am întâlnit în trecere prin Galaţi. E reprezentantul uneia dintre cele mai vechi familii din Europa, prima datare a unui Cantacuzin datând din 1094… Fiu al celebrului psihiatru şi cineast Ion I. Cantacuzino (care a creat practic Cinemateca Română), actorul a debutat în filme de aur româneşti, ca „Stră ...

Redistribuirea „caimacului” politic în Galaţi!

Luni, 30 Martie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* Un vicepreşedinte CJ şi un viceprimar, de la PNL la PD-L*  Toader susţine că PSD e de acord, „cu condiţii” * Înţelegerea – în două săptămâni * Se împart şi  şefii societăţilor deconcentrate * Consiliul de Coordonare Judeţean al PD-L Galaţi, de ieri, a fost unul liniştit, cu prezenţă numeroasă, fără euforii şi fără invitaţi de la centru. Preşedintele Organizaţiei Judeţene, Mircea Toader, a explicat că nici nu a fost nevoie, pentru că echipa trebuie mai ...
Pagina 482 din 499

Ați văzut-o? Adolescentă de 15 ani, plecată de acasă

O adolescentă de 15 ani este căutată de familie și de oamenii legii, după ce a plecat de acasă, sear ...

Un nou protest pentru salvarea copacilor de pe Faleză

O nouă acţiune de protest este anunţată duminică, 23 august 2026, de la ora 19,00, de grupul ,,Salvă ...

Gălăţean rănit după ce a căzut cu parapanta

Un gălăţean a fost rănit după ce a căzut cu parapanta într-o zonă situată între Vama Veche și Limanu ...

37 de ani de când troleibuzele circulă în Galaţi

„Troleibuzul, pus în funcţiune în zilele premergătoare marii noastre sărbători naţionale. Începând d ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Echipa mobilă a DGASPC Galați vine în sprijinul copiilor cu dizabilități din mediul rural

Copiii cu dizabilități din județul Galați pot beneficia de servicii de recuperare și consiliere mai ...

Apel umanitar. Casiana are nevoie de noi pentru a putea continua terapiile salvatoare

Casiana este o adolescentă de 17 ani, pentru care viața a însemnat o luptă permanentă pentru supravi ...

Peste 22.000 de români s-au înscris la „Ziua de Curățenie Națională”. Galațiul, invitat să se alăture

Mai este o lună până la cea mai mare acțiune de voluntariat pentru mediu din România. Peste 22.000 d ...

Cine şi de ce lasă luminile aprinse în miezul zilei

Luminile „uitate” sau lăsate aprinse în miezul zilei, în diverse cartiere sau zone ale oraşului cons ...

Ce evenimente închid traficul rutier pe strada Domnească şi deviază traseele de transport public

Strada Domnească va fi din nou pietonală în acest weekend. Traficul rutier va fi restricţionat pe se ...

Operatorii de jocuri de noroc, aşteptaţi cu dosarele şi banii la Primăria Galaţi

După cum au decis aleşii locali, pentru desfășurarea activităților de jocuri de noroc, pe raza munic ...

Speranţe pentru „Păpădia” abandonată. Contract de proiectare pentru reparaţiile de care are nevoie arteziana

Veşti bune pentru gălăţenii care încă nu şi-au pierdut speranţa că, una dintre cele mai îndrăgite fâ ...

Fraudă transfrontalieră cu mașini second-hand, cu implicații și la Galați

În urma unor verificări complexe în mai multe județe ale țării (Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu) ...

ANALIZĂ. Euro se apropie de 5,25 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată de majorarea cererii de dolari, care ...

Cota Dunării la Galați, la minimul ultimilor 30 de ani. Cât este diferența față de nivelul mării

Cota Dunării la Galați, conform datelor publicate pe site-ul Administrației Fluviale a Dunării de Jo ...

Rabla Auto 2026. O nouă tranșă de finanțări pentru mașini noi, aprobată de AFM

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat încă 3.661 de ecotichete pentru persoanele fizic ...

Sporting Liești continuă parcursul excelent în Cupa României

Parcursul excelent din sezonul trecut al echipei Sporting Liești în Cupa României continuă și în act ...

Din sportul gălățean. Gălățeni la „Europenele” de badminton

BADMINTON. În această perioadă (18-27 august), orașul ungar Tatabanya găzduiește o importantă compet ...

Lipsa banilor și folosirea tinerilor, invocate după Concordia – Oțelul 5-1

Oțelul a părăsit Cupa României după eșecul categoric, scor 1-5, suferit pe terenul Concordiei Chiajn ...

Un nou început pentru CSM Arcada

După încheierea unui ciclu de opt campionate, CSM Arcada se află în fața unui nou început de drum. A ...

Pro sau contra schimbării metodologiei de admitere la liceu? Ce spune directoarea unui colegiu de top din municipiul Galaţi

Cu doar trei săptămâni înainte de revenirea elevilor în bănci, Ministerul Educaţiei a lansat în cons ...

Bacalaureatul de toamnă. Care sunt cele mai mari trei medii pe judeţ

Nu mai puţin de 8,38 este cea mai mare medie obţinută în judeţul Galaţi la sesiunea de toamnă a exam ...

Începe selecția directorilor de școli. 190 de posturi vacante în județul Galați

După ce aspiranții pentru un post de profesor titular sau suplinitor au trecut prin emoțiile examenu ...

32 de localități gălățene, incluse în programul „Start în educație”, dedicat educației timpurii

În perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, 32 de comunități vulnerabile din județul Galați sunt i ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

EDUPLAY BB aduce educația și joaca mai aproape de copiii din familii vulnerabile

Un nou spațiu dedicat copiilor se deschide oficial, joi, 20 august, la Galați. Potrivit unui comunic ...

ISU Galați: Mesajele RO-Alert, menite să salveze vieți

Mesajele Ro-Alert sunt menite să salveze vieți și să reducă tragediile care s-ar produce în urma uno ...

Pește vândut „la sacoșă”, pe Calea Prutului. O femeie s-a ales cu dosar penal

O femeie de 29 de ani, din Republica Moldova, este cercetată penal după ce a fost prinsă, pe Calea P ...

Gunoiul din fața porții, motiv de amendă la Șendreni. Avertismentul Primăriei

Primăria Șendreni le atrage atenția locuitorilor comunei să nu mai scoată deșeurile înainte de ziua ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

„Culorile verii”, în acorduri de pian. Vernisaj la Muzeul Spiritualităţii Creştine

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos anunţă o nouă expoziţie t ...

S-a stins din viaţă actriţa Corina Căpățână. A jucat 15 ani pe scena Dramaticului gălăţean

A încetat din viaţă actrița Corina Căpățână, care a jucat pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” ...

Poza zilei: „Jos schelele! Sus cortina!”

Recunoaştem cinstit, acesta a fost primul nostru gând la vederea constructorilor care demontau schel ...

Folk la Dunăre, ediţia a XII-a: seri de poveste şi de nostalgii la Grădina de Vară „Leonard”

Cu puţin noroc - dacă vă grăbiţi! - mai puteţi găsi abonamente la Festivalul Folk la Dunăre, evenime ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Doi gălățeni au ajuns după gratii. Unul era condamnat în România, celălalt era căutat în Italia

Doi bărbați din județul Galați au ajuns după gratii, după ce pe numele lor au fost emise mandate de ...

În arest preventiv, după ce ar fi încercat să omoare patru oameni cu un cuțit

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încercat să omoare patru persoan ...

Bărbatul acuzat că a încercat să-și omoare soția cu mașina, arestat preventiv pentru 30 de zile

Bărbatul de 42 de ani, care și-ar fi lovit intenționat soția cu mașina pe o trecere de pietoni de pe ...

Trei gălățeni s-au ales cu dosare penale după ce au condus fără permis

Trei gălățeni au ajuns în vizorul polițiștilor, într-o singură zi, pe 17 august, după ce au fost pri ...

Eclipsă de Lună, la sfârșit de august. Listă de înscrieri la Observatorul Astronomic din Galați

Gălățenii pasionați de astronomie, dar și cei care vor să vadă un fenomen spectaculos pe cer sunt in ...

Observațiile astronomice de noapte, „poluate luminos” de Festivalul de Folclor

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, pe pagina de Facebook, că ...

O seară de stand-up cu TEO, pe terasa Shopping City Galați

Gălățenii care vor o seară de vară cu stand-up sunt așteptați, pe 20 august, pe terasa Shopping City ...

6.000 de spectatori, la concertul „Madrigal la Răsărit”

6.000 de spectatori din toate colțurile țării au participat, sâmbătă dis-de-dimineață, la concertul ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...

Ce diferențiază un brand profesionist de unul care improvizează

Un brand profesionist nu este definit doar de un logo bine realizat sau de un website modern. Difere ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...

Când înălțimea devine o problemă de rezolvat, nu de evitat

Există un moment în care orice proprietar realizează că fără un echipament potrivit, lucrările simpl ...