Costel Crângan

Costel Crângan

Infracţiuni cu autor cunoscut la CJ

Vineri, 21 Martie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Trebuie să spun, din capul locului, că acest text nu este un editorial obişnuit. Articolul de faţă este, în fapt, o sesizare (cu aspecte penale şi administrative) către toate instituţiile statului care au în aria de competenţă faptele pe care le voi prezenta mai jos. Aşadar, în vreme ce modernizarea Grădinii Zoo din pădurea Gârboavele a depăşit cu un an termenul de finalizare stabilit prin proiectul de executare, angajaţii Consiliului Judeţului responsabili de proiect ard g ...

O sesizare pe adresa lui Marius Stan

Miercuri, 19 Martie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Absurd de Galaţi. Colegul Marius Ţuca a descoperit zilele trecute o familie care are de plătit la căldură, pentru o singură lună, 900 de lei. Nu este vorba, aşa cum aţi putea crede, de căldura pentru o viloaie cu 20 de camere, ci despre încălzirea unui banal apartament de bloc, cu fix două camere. Povestea o găsiţi pe larg în ediţia de faţă. Pe mine m-au trecut fiorii citind-o, căci situaţia acestor oameni conturează o dramă sfâşietoare, strigătoare la cer. Familia cu ...

Să ucidem profesioniştii cu pietre!

Sâmbătă, 15 Martie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Omul potrivit, la locul potrivit. De câte ori aţi auzit acest dicton în ultimii ani? Aproape că n-a fost partid sau aspirant la voturi care să nu fi recitat, cu patos, această veche zicală românească. S-a rostit atât de des, încât aproape că şi-a pierdut valoarea. S-a demonetizat! Cine mai crede, în ziua de azi, în ideea că omul potrivit trebuie să fie la locul potrivit? Mai nimeni… Profesionistul deranjează. Şi totuşi, de unde această criză de încredere? Ce-i face pe ...

Tâlhărie prin impozite şi taxe

Marți, 11 Martie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Urăsc taxele! Mă simt jumulit de fiecare dată când mă uit pe fluturaşul de salariu şi văd că statul ia de la firmă tot atât cât iau eu, cel ce-şi consumă jumătate din viaţă muncind. Mă enervează la culme ştirea că noi, românii, plătim cele mai mari impozite (însumate) pe salarii din Europa. Cota unică e o doar o şmecherie propagandistică. În realitate, statul dublează cheltuielile cu salariile ale oricărei firme, prin tot felul de contribuţii, taxe şi alte bazacon ...

Fotbal la puşcărie: 1-0 pentru Justiţie

Miercuri, 05 Martie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Condamnări grele în dosarul penal în care este inculpată mai toată „lumea bună” a fotbalului românesc. Chiar dacă faptele au avut loc – hăt! – în vremurile în care tânăra democraţie românească de-abia îşi exersa zborul, iată că justiţia nu uită şi nu iartă. E clar că, mai devreme sau mai târziu, orice nelegiuire este pedepsită. În fapt, trimiterea la închisoare a capilor fotbalului autohton (printre condamnaţi se află şi gălăţeanul MM Stoica, dar şi p ...

Bâlci politic, pâine amară…

Joi, 27 Februarie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Până la urmă, impresia finală la spargerea USL este că membrii coaliţiei „stânga-dreapta” au ecranizat fabula „Racul, broasca şi ştiuca”. Prilej cu care au constatat – iar asta va rămâne în manualul de istorie - că e cumplit de greu să urneşti tărăboanţa când, doctrinar vorbind, unul trage „hăis”, iar altul „cea”. Asta ca să nu mai vorbim de orgolii şi despre faptul că e cam utopic să te gândeşti la armonie într-o alianţă din care fac parte oameni f ...

Oare unde se ascund salvatorii Galaţiului?

Vineri, 21 Februarie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ciudate vremuri mai trăim. Sărăcie şi furie. Idealuri? Subţiri… Puţini mai speră într-un viitor pozitiv. Şi mai puţini au ca reper etica. Dezbateri de idei? Vorbe! Totul se rezumă la ciondăneli publice cu accente de mahala. Specialiştii (orice fel de specialişti) sunt demolaţi ciobăneşte, după principiul „e democraţie, dom’le, ce pana mea?”. Aproape că nu există faptă, instituţie sau principiu care să nu ajungă în malaxorul discreditării. Aş lua ca exemplu Ju ...

O nouă autostradă pentru hoţi

Luni, 17 Februarie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De la o vreme, mă izbesc frecvent de o noţiune interesantă: declaraţia pe propria răspundere. Sintagma este pomenită din ce în ce mai des în tot mai multe acte juridice, fiind, din ce-mi dau eu seama, un fel de panaceu. Cam ca „văru’” de la site-ul care te scapă de canapeaua veche fără bătăi de cap şi-ţi face rost de bormaşină cât ai zice „balamuc”. Tare, văru’! Aşadar, declaraţia pe propria răspundere este noul invadator din viaţa noastră. După ciumă, căp ...

Atenţie! Se ascut cuţitele!

Luni, 10 Februarie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu mai încape nicio îndoială. Ministrul Dan Nica, „tătucul” politicii gălăţene din ultimul deceniu, va pleca în Parlamentul European. Fiind pe locul patru pe lista naţională avansată de social-democraţi, preşedintele judeţenei PSD Galaţi este ca şi plecat la Strasbourg, iar surse de nădejde din partidul celor trei trandafiri susţin răspicat faptul că la mijloc nu e niciun bluf electoral. Această mişcare politică, deşi este vehiculată încă din toamna lui 2013, a fo ...

PĂREREA TA CONTEAZĂ! TOP 10 cele mai puternice femei din Galaţi

Joi, 06 Februarie 2014 04:00 | Publicat în SOCIETATE
Un vechi proverb spune că în spatele fiecărui bărbat important se află o femeie extrem de puternică. Însă afirmaţia asta era valabilă pe vremuri, când femeile erau trimise îndeobşte la cratiţă şi să facă urmaşi clanului. Vremurile s-au schimbat! Femeile conduc lumea umăr la umăr cu bărbaţii. Ba chiar îi depăşesc deseori, căci au ele, frumoasele lumii, un talent special în a aranja lucrurile cu o fermitate şi o delicateţe de care bărbaţii nu vor fi niciodată capab ...
Pagina 11 din 64

ANALIZĂ. Euro nu este lăsat să treacă de 5,26 lei

Neîncrederea pe care o arată piața valutară față de continuarea procesului de reformă a mediului bug ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Diagnostic rapid și tratamente personalizate pentru bolnavii de cancer, la Spitalul Județean. Proiect finalizat de CJ Galați

Consiliul Județean Galați a finalizat joi, 27 august, un nou proiect important pentru sănătatea gălă ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

Atelier de siguranță digitală organizat de compania Alewijnse

În zilele de 27 și 28 august, între orele 16:00 și 18:00, la sediul companiei Alewijnse din Galați, ...

Zoo Park România ajunge în Smârdan: singurul loc din țară unde copiii pot hrăni un elefant

După oprirea de la Bacău, caravana Zoo Park România ajunge în comuna Smârdan, județul Tulcea, cu pes ...

Cod galben de vânt în rafale, vineri, în Galați

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de vânt puternic ce viz ...

Anchetă „Recorder”: Trecutul ascuns al generalului Pahonțu, şeful SPP

Potrivit unei investigaţii publicate de „Recorder”, generalul Lucian Pahonţu, şeful Serviciului de P ...

PSD a reparat eroarea legislativă care risca să lase mii de consilieri locali și județeni fără mandate

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de modificare a Codului administrativ prin care e ...

UPDATE. Va mai avea Galaţiul aleşi locali pentru şedinţa de joi? Ce transmite prefectul judeţului Galaţi, George Toderașc

Situaţia creată – nu numai în municipiul Galaţi – de noile prevederi legislative este pe cât de nebu ...

Când vor fi puse în funcţiune semafoarele de pe strada Oţelarilor

Aceasta este întrebarea pe care am primit-o din partea gălăţenilor după evenimentul rutier – cerceta ...

Când va putea ateriza elicopterul SMURD pe heliportul de la Spitalul Judeţean Galaţi

„Primul elicopter va ateriza aici când Ministerul Sănătății ne va emite avizul. Dacă atunci când am ...

ANALIZĂ. Euro ar putea urca în august 2027 la peste 5,34 lei

Tensiunile politice locale îndepărtează România de posibilitatea de a încasa o bună parte din sumele ...

Conductă de gaze din Șendreni, avariată de un „Dorel”. 121 de clienți casnici afectați

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate de un terț pe strada Crângului din localit ...

Siderurgiștii din Liberty intră, curând, în a cincea lună fără salarii. Mesajul conducerii: „Perioadă de o dificultate fără precedent”

Pe 1 septembrie, cei aproximativ 2.200 de salariați care au mai rămas în Combinatul siderurgic Liber ...

ANALIZĂ. Leul a pierdut peste 3,1% de la începutul anului

Euro a atins în data de 6 mai un maxim istoric de 5,2688 lei, la scurt timp după votarea în Parlamen ...

Rugbiștii pregătesc sezonul de toamnă

RUGBY. Sportul cu balonul oval se apropie de startul returului Diviziei Naționale de seniori (eșalon ...

UPDATE. United Galați a anunţat încheierea activității clubului

 Printr-un emoţionant mesaj publicat pe pagina de Facebook, United Galați anunţă. cu inima grea, înc ...

Din sportul gălățean. S-a dat startul pregătirilor la Clubul Arcada

VOLEI. Luni s-au întrunit jucătorii CSM Arcada, la primul antrenament din acest sezon, sub îndrumare ...

Oțelul a câștigat cu FC Argeș și privește cu încredere spre următoarele meciuri

Oțelul Galați și-a confirmat forma bună de pe teren propriu, după ce a învins-o, luni seară, pe FC A ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Noi exerciții în poligonul Smârdan. Trageri cu muniție reală, în septembrie

Au fost programate noi exerciții în poligonul de tragere din localitatea Smârdan, pe parcursul lunii ...

Nereguli la malul gălățean al Dunării, descoperite de Garda Forestieră

Reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani au constatat, în urma unui control efectuat pe 17 august, m ...

Ați văzut-o pe Maia? Stăpânii cer ajutorul gălățenilor

O familie din Galați încă își caută cățelușa, la șase luni după dispariția acesteia. Maia, o metisă ...

Caz de infecție cu virusul West Nile confirmat la Galaţi. Recomandările Direcției de Sănătate Publică

Un caz de meningită cu virus West Nile a fost confirmat la Galaţi pe 21 august 2026. Potrivit Lilian ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Percheziții și în Galați, într-un dosar cu mașini cumpărate cu bani falși

Polițiștii au făcut percheziții în Galați și în alte patru zone din țară într-un dosar în care cinci ...

Dosar penal pentru un tânăr prins la volanul unei mașini cu numere expirate

Un gălățean de 24 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști, duminică seară, ...

Gălățean beat criţă și fără permis, prins la volan de polițiști

Un bărbat de 36 de ani din Drăgușeni a fost oprit în trafic vineri, 21 august, pe raza localității, ...

Prins pe moped fără permis, pe o stradă din Galați

Un tânăr de 24 de ani din Galați s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp c ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Peste 80 de tineri din comunele gălățene au participat la Festivalul MATCATHON

Peste 80 de tineri din mediul rural gălățean s-au întâlnit, în perioada 14-16 august, la Matca, pent ...

Comunitatea de Energie din Galaţi se lansează sâmbăta viitoare. Deschisă tuturor gălăţenilor interesați, indiferent de cartierul în care locuiesc

„Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului” era titlul ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...