Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

UTIL/ Cum şi de unde îţi iei DIPLOMA DE LICENŢĂ şi MASTERAT

Marți, 02 Septembrie 2014 11:00 | Publicat în SOCIETATE

UTIL/ Cum şi de unde îţi iei DIPLOMA DE LICENŢĂ şi MASTERAT
Cei care au absolvit o facultate la “Dunărea de Jos” şi doresc să îşi ridice diploma de licenţă trebuie să se prezinte la Biroul Acte Studii, din strada Domnească, nr. 47 (clădirea Universităţii), având asupra lor un buletin sau un paşaport, în original şi valabile. Dacă cel care solicită actul e chiar absolventul, pentru diploma de licenţă sau cea de masterat nu se plăteşte nicio taxă. Lucrurile se complică, însă, dacă titularul diplomei e plecat deja pe alte mel ...
Pentru FLUIDIZAREA TRAFICULUI spre Brăila şi Tecuci/ Ministrul Oprea îi face drum lui Stan prin curtea Poliţiei de Frontieră
De două ori au aprobat, până acum, aleşii locali realizarea unui drum de legătură între bulevardul Dunărea şi strada Victor Vâlcovici şi s-au „lovit” de gardul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, prin curtea căruia voiau să treacă. Dacă primele două tentative au eşuat, cea de-a treia are şanse maxime să se transforme în realitate. Motivul? Primarul Marius Stan are, după cum singur a mărturisit, „un prieten foarte bun” nu doar în fruntea Guvernului, ...
Patricia Maria Ţig (Foto Sonia Baciu)
Gălăţencele Patricia Ţig (locul 306 WTA) şi Gabriela Talabă (locul 853 WTA) joacă în această săptămână în turneul inclus în circuitul ITF Pro, dotat cu „Trofeul Municipiului Galaţi” şi premii totale de 10.000 de dolari. Patricia Ţig, cap de serie nr. 1, va juca împotriva Ştefanei Andrei, iar Talabă (favorită nr. 13) contra Oanei Georgeta Simion, în cadrul primului tur de pe tabloul principal. Marţi, de la ora 13,00, pe terenurile Bazei Sportive Viva, în cadrul primul ...
PROIECT PENTRU STUDENŢI/ Inginerii, căutaţi de ŞANTIERELE NAVALE din zonă
Graţie unui proiect demarat de un cadru didactic de la „Dunărea de Jos”, studenţii de la Facultatea de Inginerie au şanse mari să se angajeze imediat după terminarea studiilor. Şi nu oriunde, ci în şantierele navale din Tulcea şi Mangalia. Iniţiativa îi aparţine lui Florin Susac, asistent universitar în cadrul departamentului Ingineria Fabricaţiei, care a trimis deja în practică, la cele două companii, 14 studenţi de anul II de la profilul Inginerie Economică Industrial ...

SFATUL NOTARULUI/ Regimul comunităţii legale de bunuri (II)

Marți, 02 Septembrie 2014 10:00 | Publicat în JURIDIC

SFATUL NOTARULUI/ Regimul comunităţii legale de bunuri (II)
Din punct de vedere al structurii, regimul comunităţii legale a fost şi rămâne un regim de comunitate parţială, deoarece atât bunurile, cât şi datoriile soţilor sunt de două feluri: comune şi proprii. Astfel, se creează posibilitatea naşterii a trei mase de bunuri distincte în patrimoniul familiei: masa bunurilor proprii ale soţului, masa bunurilor proprii ale soţiei şi masa bunurilor comune. Partajul bunurilor comune La baza acestui regim, în reglementarea cuprinsă în Co ...
TINERII ŞI ORAŞUL/ Micro 16 - colţul Galaţiului UITAT DE AUTORITĂŢI şi izolat de CIVILIZAŢIE
* Fără magazine şi fără mijloace de transport complementare celor de la Transurb, această zonă a Galaţiului face parte, parcă, din altă lume A avut odată un cinematograf, un restaurant celebru, cizmărie, piaţă şi un complex de magazine. Acum a rămas o umbră a vremurilor de altădată. E vorba de Micro 16, unul dintre cartierele importante ale Galaţiului, unde, pentru că sunt foarte multe probleme, principalul hobby al locuitorilor este să scrie, săptămânal, plângeri pe ...

AVERTISMENT/ ATENŢIE mare la flacoanele de VELCADE!

Marți, 02 Septembrie 2014 08:00 | Publicat în SOCIETATE

AVERTISMENT/ ATENŢIE mare la flacoanele de VELCADE!
Agenţia Europeană a Medicamentului şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) îi atenţionează pe furnizorii de servicii medicale şi pe profesioniştii din domeniul sănătăţii cu privire la identificarea flacoanelor fisurate sau sparte de medicament Velcade. Cele două autorităţi precizează că, recent, în Germania şi SUA, au fost identificate flacoane fisurate de Velcade. În urma anchetei demarate de compania producătoare, Janssen-Cilag Inter ...
ADMITERE MASTERAT 2014 Galaţi/ Calendar, LOCURI disponibile şi ACTE necesare
Facultatea de Litere din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați scoate la concurs, în această toamnă, 225 de locuri, dintre care 65 sunt bugetate, pentru cele cinci programe de masterat acreditate. În domeniul Filologie, se organizează patru programe de masterat, dintre care trei sunt cu predare în limbă străină: Traducere şi Interpretariat (engleză), Discurs specializat. Terminologii. Traduceri (franceză), Literatură, Film și Reprezentări culturale (engleză) ş ...
TINERII ŞI ORAŞUL/ Plaja Dunărea - ÎNCHISĂ, dar cu INTRARE GRATIS
* Gălăţenii s-au obişnuit cu lipsa de civilizaţie, mai ales dacă e ieftin sau fără plată Cum arată Plaja Dunărea la două săptămâni de la închidere? Ar fi fost bine să spunem că la fel, dar, culmea, arată mai rău! Duşurile de la intrarea în bazin au fost scoase, porţile de acces la piscină sunt închise cu sârmă, iar de-a lungul drumului s-a format o mini-mlaştină în care şi-au făcut casă broaştele. Cu toate acestea, sunt gălăţeni care încă vin la plajă, ...
COMPORTAMENTUL medicilor şi al asistenţilor, în vizorul MINISTERULUI SĂNĂTĂŢII
Compartimentul de Integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii (MS) va distribui în toate spitalele gălăţene chestionare ce privesc integritatea cadrelor medicale, în relaţiile acestora cu pacienţii. "Aceste formulare vor fi atât pe hârtie, cât şi în format electronic, pentru cei care vor vrea să acceseze serviciile acasă, după ce se vor gândi un pic mai bine. Toate formularele vor fi centralizate. Va fi un om responsabil cu aşa ceva în fiecare spital", a spus coordonator ...