Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Narcis Răducan: „În următoare două zile vom anunţa noul antrenor”
Oţelul Galaţi a pierdut luni seară partida din deplasare cu Săgeata Năvodari, scor 2-1, iar efectul acestui rezultat a fost demiterea antrenorului principal, Ionuţ Badea, anunţată imediat după terminarea jocului de către Narcis Răducan, managerul general al echipei gălăţene."Am avut o discuţie scurtă după meci şi aşa cum am stabilit de comun acord zilele trecute, vom înceta colaborarea. Din această seară, Ionuţ nu mai este antrenorul nostru şi în următoarele două zile ...

Un chitarist american vine la Galaţi

Marți, 29 Octombrie 2013 10:00 | Publicat în MAGAZIN

Un chitarist american vine la Galaţi
Chitaristul american şi cântăreţul Terry Lee Burns va veni pe 31 octombrie, chiar în noaptea de Halloween, în Bankers, începând cu ora 20,00. Originar din Alabama, el a cântat blues alături de legendarul John Lee Hooker. A învăţat să cânte la pian la 9 ani, la 14 a trecut pe chitară, iar la 15 ani a fugit, pentru prima dată, de acasă, hotărât să se descurce pe cont propriu. Abia la 17 ani părinţii înţeleg că singura soluţie este să-l lase liber, iar tânărul Terry î ...

Vlad Vasiliu şi-a descoperit o nouă vocaţie

Marți, 29 Octombrie 2013 09:00 | Publicat în CULTURA

Vlad Vasiliu şi-a descoperit o nouă vocaţie
În ultimul an, de când nu mai e director la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, preocupările lui Vlad Vasiliu s-au diversificat, iar sufletul său are mai multe motive de bucurie. Pe lângă faptul că joacă, în continuare în spectacolele teatrului, Vlad Vasiliu are mai mult timp să se ocupe de Asociaţia C.I.R.C.U.I.T., alături de fiul său cel mare, Cătălin (cel care semnează regia spectacolului „Matrimoniale”, prima producţie a asociaţiei culturale amintite). De asemenea, se ...
Festivalul de Comedie / Astăzi, "Somnoroasa aventură", cu Teatrul Mic
Sapdaru a fost şi n-a fost, gemenele s-au răvăzut duminică Regozorul Ion Sapdaru n-a ajuns la festival, fiind la filmări, dar a fost prezent prin piesele de sâmbătă - „Peţitoarele”, de Avksentii Tzagareli (jucată acum mult mai strălucitor decât la premieră, de trupa Dramaticului gălăţean) şi de duminică - „Hai să ne despărţim!”, spectacol scris de Sapdaru (poate cea mai modernă scriitură din festival), jucat de trupa Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani. Autor ...
Ce dotare tehnică aveau inculpaţii din dosarul "Aviasan" / Procurorii descriu "cutia magică" a lui Boldea
Falsificarea unui document cu ajutorul kitului de ştampile din cutie era taxată de membrii grupării cu 500-1.000 de euro Fostul deputat Mihail Boldea era deţinătorul unei „cutii magice” de culoare neagră în care se găseau accesorii importante cu care, în schimbul unor sume de 500-1.000 de euro, îi făcea fericiţi pe cei „în nevoie”. Adică falsifica orice document. Amănuntele halucinante reies din rechizitoriul procurorilor gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorup ...

Firme de echipamente electronice, interesate de Parcul Industrial

Marți, 29 Octombrie 2013 06:00 | Publicat în ECONOMIE

Firme de echipamente electronice, interesate de Parcul Industrial
Trecerea de la conceptul ştiinţific şi rezultatele cercetării academice la valorificarea produselor rezultate din acestea a făcut obiectul unei prezentări susţinute de reprezentanţii Parcului Industrial Galaţi în cadrul Simpozionului Internaţional de Proiectare şi Tehnologie în Packaging-ul Electronic (SIITME 2013), organizat, în perioada 24-27 octombrie, de Universitatea „Dunărea de Jos” şi Universitatea Politehnică Bucureşti. „În cadrul prezentării am încercat să ar ...
Strategia Dunării, discutată la Bucureşti / Primarul Marius Stan face lobby pentru tunel
Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, se află la Bucureşti, unde participă la Forumul Anual al Strategiei UE pentru regiunea Dunării. Evenimentul reuneşte reprezentanţi guvernamentali din cele 14 state dunărene, alături de oficiali europeni, reprezentanţi ai regiunilor şi oraşelor dunărene, printre cele mai sonore nume aflându-se: ministrul austriac de Externe, Michael Spindelegger, comisarul european Johannes Hahn, primarul oraşului Ulm, Ivo Gonner, preşedinte al Consiliulu ...
Potrivit Sindicatului "Solidaritatea Sanitară" Galaţi, reformele în Sănătate au nevoie de finanţare corespunzătoare
Mâine va avea loc o amplă pichetare a Guvernului La începutul lunii, pe site-ul Ministerului Sănătăţii au fost postate patru documente cu propunerile făcute de autorităţi pentru reformarea sistemului sanitar din România. Imediat au apărut numeroase voci care au criticat cele patru acte, pe motiv că sunt ori prea superficiale, ori că nu reflectă realităţile şi nevoile reale ale sistemului medical autohton. Susţinere condiţionată Spre deosebire de unele organizaţii sindica ...
Exproprieri pe strada Traian pentru a permite circulaţia pe patru benzi
Dacă tot s-au apucat de modernizarea străzii Traian, între Metro şi strada Brăilei, aleşii locali au decis că este necesară lărgirea carosabilului. Pentru fluenţa circulaţiei, se doreşte lărgirea străzii la patru benzi de circulaţie pe tronsonul Piaţa 30 Decembrie - strada Brăilei. Conform proiectului, pe sectorul Brăilei - Tecuci, pe o lungime de 528 de metri, se va lărgi carosabilul la patru benzi, se va realiza trotuar nou în zona estică, rampe pentru persoane cu handicap ...
După 12 ani de cercetări / "Dosarul pierdut al lui Chiaburu" se va judeca la Tribunal
După 12 ani de cercetări, mers la instanţă, restituiri la Parchet şi după jumătate de an de aşteptare, „dosarul pierdut al lui Chiaburu” se va judeca. Aceasta este decizia magistraţilor Curţii de Apel, care vine după ce Tribunalul Galaţi a decis că rechizitoriul ar trebui să se întoarcă la procurori pentru a fi refăcut. Lucrul care sare în ochi este timpul mare care s-a scurs pentru luarea acestei decizii. Hotărârea Tribunalului a fost dată în preajma Paştelui, iar cea ...