Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Aproximativ 30 de grefieri şi agenţi procedurali de la instanţele gălăţene au protestat în faţa Palatului Justiţiei din Galaţi. Acţiunea s-a desfăşurat ieri, 11 mai, timp de două ore, iar o parte dintre grefieri au oprit activitatea, principala lor revendicare fiind aceea că nu s-a pus în aplicare contractul colectiv de muncă negociat în luna decembrie a anului trecut, cu Ministerul Justiţiei. Protestul a decurs în linişte, însă activitatea Tribunalului Galaţi şi a Judec ...
Rezultatele la tezele cu subiect unic la limba română sunt simţitor mai slabe pe semestrul al II-lea decât cele din semestrul I. La clasa a VII-a, 69,24 la sută dintre elevi au luat note de 5 şi peste 5, cu zece procente mai puţin decât în semestrul I, când se înregistra o promovabilitate de 78,28 la sută. La clasa a VIII-a, lucrurile stau chiar mai prost, diferenţa dintre primul şi al II-lea semestru fiind de 15 procente. Dacă pe primul semestru 85,19 la sută dintre elevi luaser ...
Profesorii de la Universitatea „Dunărea de Jos” nu se ocupă doar de activităţi ştiinţifice şi didactice, ci şi de artă. O demonstrează prof. dr. Lorena Deleanu, de la Facultatea de Mecanică, catedra Organe de Maşini, care a vernisat luni, în holul Universităţii, expoziţia de fotografie „Bruxelles, capitala belgiană a Uniunii”. Este vorba despre o colecţie de aproximativ 50 de fotografii făcute recent în Bruxelles. „Fotografia este o pasiune mai recentă. E drept, ma ...
Dan Dănăilă - un gălăţean pentru Balcaniada de matematică
Marți, 12 Mai 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Dan Dănăilă – elev în clasa a IX-a la CNVA - va reprezenta România, pentru a doua oară consecutiv, la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru juniori, ne-a anunţat, ieri, profesorul său de la clasă – Romeo Zamfir. Dan se află în prezent la Bucureşti unde a susţinut, trei zile la rând, probe de baraj. După primele două se află pe locul 2, la o diferenţă de numai 2 puncte de primul clasat, în timp ce între el şi ocupantul locului 3 sunt 22 de puncte. „Era deja cali ...
Încet-încet, în anii de după Revoluţie, prefecţii au ridicat din ce în ce mai puţin glasul la primari, dar primarii tot n-au rămas de capu` lor! De duminică, ne-am mai descentralizat puţin! De fapt, s-au adoptat doar strategiile de descentralizare în câteva domenii publice, din care deducem că Guvernul chiar are domenii prioritare: Sănătatea, Poliţia locală şi activităţile sportive. În loc să facă doar legi care să îngrădească malpraxisul, şpaga şi dezinteresul, Guv ...
Gălăţenii propun soluţii pentru oraş, pe site-ul www.politicipublice.ro
Marți, 12 Mai 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cetăţenii Galaţiului nu privesc pasivi problemele oraşului, ci încearcă să le rezolve. Acest lucru se întâmplă deja, pe site-ul www.politicipublice.ro, unde toţi utilizatorii de internet sunt invitaţi să propună soluţii la diverse aspecte care ne macină zi de zi. Una dintre problemele aprins dezbătute pe acest portal este cea a traficului rutier aglomerat. „Traficul rutier în municipiul Galaţi şi în judeţ s-a aglomerat foarte tare. Acest lucru generează accidente, nervi, ...
Primarul Dumitru Nicolae a fost operat la Tg.Mureş
Marți, 12 Mai 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primarul municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae, a suferit, duminică, o intervenţie chirurgicală. În termeni medicali, este vorba despre implantarea unui stent, o operaţie care, în ciuda terminologiei, este banală şi chiar… la modă în lumea politică şi nu numai. Intervenţia doctorilor de la Tg. Mureş a fost necesară, după un atac de angină pectorală. Pacientul se simte bine şi se recuperează, ne-au declarat, sub protecţia anonimatului, surse medicale. În câteva zile, prim ...
Averea lui Dan Nica, verificată de ANI
Marți, 12 Mai 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate verifică averea vicepremierului Dan Nica, după ce au fost găsite neconcordanţe între declaraţia de avere depusă la finele anului 2008 şi cea depusă în februarie 2009. Potrivit ziarului "Gardianul", inspectorii ANI s-au sesizat după apariţia în "Academia Caţavencu” a unei anchete referitoare la averea ministrului Nica, în care se afirma că o vilă din Galaţi, pe care demnitarul ar fi primit-o la finalul mandatului de ministru al C ...
Meciul de duminică, dintre formaţia pregătită de Petre Grigoraş şi Unirea Urziceni - o grupare angrenată în lupta pentru câştigarea campionatului - pare la discreţia formaţiei roş-alb-albastre. Asta spune însă doar statistica! În cele două jocuri disputate la Galaţi, echipa ialomiţeană (al cărei manager general este Mihai Stoica) a fost învinsă la limită: 3-2. De fiecare dată, golul victoriei gălăţene a fost marcat în ultimele minute. Pe 23 februarie 2007 puncta deci ...
* Performeri: fetele de la Liceul cu Program Sportiv şi combinata Phoenix - LPS *Echipa de baschet fete a Liceului cu Program Sportiv Galaţi a cucerit medaliile de bronz, clasându-se pe locul 3 în Campionatul Naţional de baschet Under 18. Elevele prof. Andrada Miron s-au clasat pe locul 2 în grupa desfăşurată în Sala "Olimpia" din Capitală. Gălăţencele au trecut de Liceul "Kelemen" din Sf.Gheorghe cu 61-45 şi de LAPI Dej cu 51-48, cedând o singură partidă: 53-76 cu Viitorul Clu ...