Tu ce mai faci, Ioane? (retorică de geaba)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bună ziua Doamna mea de Zi...

te-am visat, parcă erai Lumină,

răsăreai din fără Început

şi plecai să vezi cum se înclină

 

cel fără Sfârşit la umbra ta

îmbrăcată-n rochie mai lungă

decât Întunericul ajuns

prea-n pustiul meu, să nu-mi ajungă,

 

prea n-odaia mea în care stau

străjuit de smirnă şi icoane...

şi adorm pe-o margine de vis...

şi te-aud: tu ce mai faci, Ioane?

 

Bună ziua, Doamna mea de Zi...

vine seara, vine ca o farsă

unde vrei şi stai şi ştii că eşti

umbră verde lângă umbră arsă,

 

vine noaptea mai apoi, frumos,

ca un gând şi-un vis despre Lumină...

vine dimineaţa, Doamna mea...

vine pur şi simplu şi declină:

 

bună ziua, nimeni nu mai vrea

praf/paingi pe margini de icoane,

nimeni nu mai zice să mai văd

şi s-aud: tu ce mai faci, Ioane?

Citit 7103 ori Ultima modificare Duminică, 17 August 2014 14:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.