O variantă unică a ancestralei balade „Mioriţa”, culeasă de un scriitor tutelar al limbii române, povestitor şi autor de abecedar, ar merita toată atenţia specialiştilor! Am descoperit într-un anticariat gălăţean o veche cărticică, „jumulită” bine de fostul său stăpân - vreun elev care, în loc să scrie „copiuţe” pentru teza şcolară, a preferat să rupă prima parte a cărţii, cea cu amintirile. Cartea - „obişnuitele” „Amintiri din copilărie” ale lui Ion Creangă urmată, în titlu, de „povestiri, poveşti, poezii”. Ori, mi-au atras atenţia încercările, nu foarte reuşite în poezie, ale suculentului povestitor, însă mai ales poezii populare.
Epoca în care apărea cartea nu cerea prea multe amănunte, dacă scriitorul le descoperise sau le adunase de la culegători de folclor. De altfel, ca să aflu măcar câte pagini a avut, am avut norocul abia în catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene „C. Sturdza” din Bacău: 32 pagini, 15 cm. Şi menţiunea s.a. (sine anno – în latină, „fără an menţionat”; mai nou, acesta fiind măcar aproximat, după cum am aflat de la arhiviştii Bibliotecii „V. A. Urechia”). Cartea apărea la Editura Ioan Călinescu din Buzău. După stilul ilustraţiei copertei – evident, de excelentul grafician Murnu, mort acum aproape jumătate de secol (recent elogiat printr-o expoziţie de grafică de carte la Casa Pogor din Iaşi), am apreciat „vârsta” cărţii la perioada începutului interbelic. Într-adevăr, aveam să descopăr că editura librarului şi tipografului Călinescu cu pricina sucomba în anul 1910, pe 19 decembrie (aflu din „Istoria jurnalismului în date”, vol. coordonat de Maian Petcu, Ed. Polirom 2012). În imobilul care avea la etaj hotel, acum e un „tradiţional românesc” Mc´ Donalds, citeam sub semnătura lui Valeriu Nicolescu în „Opinia” de Buzău.
1881 - balada, culeasă şi tipărită imediat!
Urmărind „pista”, prefeţele la opera lui Creangă m-au îndreptat spre publicaţia în care apărea balada pe care am descoperită în cărticica humuleşteanului publicată postmortem: „Mieluşica”. Astfel, am căutat la biblioteca noastră judeţeană tomul în care erau adunate tomurile revistei junimiste „Contemporanul” de la Ieşi, şi anul de graţie: 1881. Revista fondată de Ioan Nădejde apărea de două ori pe lună şi acum publicau aici soţia sa „Sofiea” (Sofia!), Theodor „Speranţa” (corect, „Speranţia”), Constantin Mille sau A. C. Cuza. Între un articol de-al lui Nădejde care recomanda, moralizator… monogamia (Mille tocmai scria tot aici despre… „căsătoria liberă") şi un articol ştiinţific, nesemnalat la cuprins, găsim câteva versuri populare care deplâng pălirea puterilor erotice ale tinereţii şi apoi… „Mieluşica”, o variantă nemaivăzută a „Mioriţei”, culeasă, apare scris în revistă, de Creangă. Spre deosebire de arhicunoscuta baladă descoperită de Alecu Russo în Munţii Sovejei şi împărtăşită lui Alecsandri, Creangă a cules-o… din Bucureşti! Iată textul integral al baladei, aşa cum a apărut în „Contemporanul”. Nu ne înjuraţi pe noi pentru ortografie: am respectat-o cu sfinţenie pe cea originară!
Iată şi strania baladă, tipărită pe două coloane:
Mielusica *)
Pogoară, pogoară pe plaiu
Tot noă ciobani,
De sînt veri primari,
Şi cu unul zece;
El e streinşor (străin de plai, poate moldovean – n.n.),
Cu oiţe multe:
Câte pietr´n munte,
Atîtea-s cornute;
Câte pietre´n vale,
Atîtea-s mieoare;
Câte pietricele,
Atîtea-s mieluşele.
Vai ! noă ciobani
De sînt veri primari,
Ei că s´au vorbit
Şi s´au sfătuit,
La apus de soare
Pe iel să-l omoare,
Bănişori să-i bea,
Oiţe să-i iea,
Să le împărţească,
Să le răspândească.
Dar o mieluşică
(Ea îi ochişică (cu blana neagră – n.n.))
Ea mi-şi auzea,
Şchioapă se făcea
În urmă rămânea ;
Şi unde mi-şi zbiera,
Locul tremura,
Brazii veştezea,
Iarba se pârlea.
Dar stăpânul iei
Cârlig (pentru prins oaie fugară de picior – n.n.) răsucea
Şi în loc stătea,
Oiţa´ntreba :
„Oiţă lăiţă,
”Mie drăguliţă !
”De când te-am văzut”
”Şi te-am cunoscut,
”Aşa n9ai făcut;
”Doar nu v´am păscut”
”Tot prin livezi verzi,”
”Apă nu v´am dat
”La izvoară răci”
”Ori nu v´am culcat
”P´alea vârfuri nalte,”
”Unde vîntul bate ? – ”
Oiţa-mi grăia:
„Stăpîne, stăpîne,”
Stăpîiorul nostru !”
”Ba tu ne-ai culcat”
”P´alea vârfuri nalte,
”Unde vântul bate ;
”Şi tu ne-ai păscut
”Tot prin livezi verzi,”
”Şi apă ne-ai dat
”La izvoară reci.”
”Stăpîne stăpîne,”
”Vai ! noă ciobani,”
”De sînt veri primari,”
”Ei că s´au vorbit”
”Şi s´au sfătuit,”
”La apus de soare”
”Să mi te omoare,”
”Bănişori să-ţi bea,”
”Pe noi să ne iea,”
”Să ne împărţască”
”Să ne răspândească !”
Stăpânul grăi :
„Oiţă lăiţă”
”Mie drăguliţă!”
”De m-or omorî,”
”Voi mă´ţi îngropa”
”În târla oilor,”
”În jocul mieilor ;”
”În dosul stânei,”
Să-mi aud cînii ;”
”Cîrligelul mieu,”
”Voi că mi-l veţi pune”
”Stâlp la căpătăiu.”
”Iar ca mîngîiere,”
”Flueraş de soc,
”Ce-mi zice cu foc,”
”Voi că mi-l veţi pune”
”În uşa târlei ;”
”Vîntul mi-o adiea”
”Fluer mi-o mişca ;”
”Fluerul mi-o zice,”
”Oile s´or strânge,”
”Pe mine m´or plânge,”
”Cu lacrîmi de sînge”.
……………….
Ah ! strein de mine;
Mult strein în lume,
Nici un ajutoriu
De la Dumnezeu
Şi stăpânul mieu !
*) Auzită în „Spitalul Brâncovenesc” de la „Mama Balaşa” o gardiancă (paznic – n.n) bătrână, de locul iei din Craiova.
I. Creangă
O mioară autoritară
De observat este şi că oiţa nu este numai năzdrăvană ci, precum un personaj cosmic sau unul patetic din mitologia antică, are şi puterile colosale pe care i le dă furia: „Şi unde mi-şi zbiera,/ Locul tremura,/ Brazii veştezea, / Iarba se pârlea.” Nu mai apare în schimb motivul nunţii cosmice cu moartea. Apare şi una dintre uneltele oieritului - cârligul, care primeşte rolul de cruce anonimă, travestită.
Complotiştii sunt neamuri, victima, un venetic, ce frumos spus, cu tandreţe, „străişor”, poate moldovean. Foarte concretul autor anonim este practic: hoţii vor să-i bea banii!
Cel mai important lucru rămâne însă trimiterea, prin grupul de zece ciobani, la cei „zece meşteri mari, calfe şi zidari”, din Balada meşterului Manole, compoziţie cu mare circulaţie balcanică. Ori, variantele pe care le cunoaştem, începând cu acea culeasă de Russo, vorbesc toate despre trei ciobani, cu un raport de forţe de doi la unu. Trei, cifra magică a mitologiei (nu numai a noastră, ci şi cea generală, chiar din Antichitate, „Numărul de aur” din Şirul lui Fibonacci, alături de alte numere prime) fiind repetată într-un cunoscut cântec popular de o sută de ori: „Ciobănaş cu trei sute de oi”…
Nici bolnav nu stătea din scris!
Creangă s-a luptat un deceniu cu epilepsia. La un moment dat, chiar izbucnise zvonul că… a murit! „Într-o după amiază din luna mai 1884, deschizând uşa clasei sale, Creangă căzu jos gemând; fu transportat fără suflu, în cancelaria profesorilor, şi se răspândi vestea că a murit; ziarele din Bucureşti publicară chiar articole despre moartea lui”. Fiul său Constantin insistă să se ducă, chiar în vara în care a cules balada, la Slănic, în iunie - pe drum, leşinase consemna filologul francez Jean Boutiere (teza sa de doctorat din 1930, la Sorbona, se ocupa de autorul român), citat de Florin Jbanca în „Adevărul” de Piatra Neamţ, în decembrie 2015. Fiul îl rugase să facă o cură balneară şi la Odesa (Eminescu chiar a ajuns acolo, la cură, în 1885). Autorul minunatului Abecedar cu poveşti era la Bucureşti, la şedinţele Consiliului general al Instrucţiunii din care cu onoare făcea parte. Un organ ales, cu profesori reprezentanţi din ţară, răspunzător de „vigilenţă a bunei desfăşurări a instrucţiunii publice şi private”, pe fondul introducerii învăţământului gratuit - aflăm din lucrarea masterandei gălăţence Daniela Andreea-Ifrim, de la Universitatea „Dunărea de Jos”: „Evoluţia învăţământului românesc de la Legea instrucţiunii publice (1864) la legile reformatoare ale lui Spiru C. Haret.
Versuri de of
În aceeaşi revistă, chiar înaintea baladei „Mieluşica”, mai era publicat şi o altă mică poezie populară culeasă tot de Creangă şi se pare tot din sursa oltenească, căci aminteşte de un alt cântec popular, care suna aşa: „Foaie verde micşunea,/ Când eram în vremea mea, /Tăiam calul cu scara,/ ´N mână cu trăgătoarea, / Iubeam nevasta altuia, /Dar acum nu pot pe-a mea!” (Cântec de dragoste şi dor din Mehedinţi, Publicat în 12 mai 2013 de Al. Stănciulescu-Bârda, pe www.sfatulbatranilor.ro, o variantă mai puţin cunoscută a popularului cântec interpretat şi de Tudor Gheorge.)
Dar iată pe cel cules de Creangă, intitulat chiar „CÎND IEREAM în FLOAREA MEA”, adică în floarea vârstei:
„Cînd ieram în floarea mea
Zburam ca o păserea
Şi zburam din cracă´n cracă,
N´avea nime ce să-mi facă
Dar un hoţ de vînător
Îmi întinse-un lăţişor
Şi mă prinse de-un picior ;
Şi mă băgă în colivie,
Mai mult moartă decît vie.”
O parabolă a „domesticirii” conjugale.
Alt text popular cules de Creangă, publicat wikisource, dă, cu umor, cheia… marketingului: „Vinu-i bun şi oca-i mare, / Crîşmăriţa slută tare,/ Beu voinicii de calare./ La crîşmuţa cea din vale/ Vinu-i rău şi oca-i mică/ Crîşmariţa frumuşică,/ Beu voinicii de se strică.” (Poezii populare – wikisiurce)
Creangă, nici bolnav, nu putea sta degeaba şi contribuia, precum şi alţi intelectuali ai vremii, la culegerea şi astfel la conservarea comorilor folclorice; după cum se vede, cam ignorate până azi.
În galerie, foto 1 - Revista a fost tipărită în volum un an mai târziu, la Litografia Buciumul Român - Iaşi; foto 2 - Ion Creangă, institutorul (învăţător cu studii înalte, pentru şcoli de oraş) şi povestitorul, chiar în anul culegerii baladei; foto 3, 4, 5 - Imagini de pe blogul Vărarea Veche - dedicat oamenilor de pe Valea Someşului; (foto 3) desen folosit, în epocă, la ilustrarea variantei arhicunoscute a Mioriţei; foto 4, 5 - Ioan Anuţă în Muntele Poiana Arinului; foto 6 - Casa memorială Ion Creangă din Humuleşti, foto 7 - O turmă de oi din Poiana - foto renascendis blogspot.ro; foto 8 - N. A. Bogdan, Creangă şi A. C. Cuza la Slănic, la tratament - 1885:
Murnu - marele talent nu se demodează!
Pentru că am pomenit aici numele ilustratorului cărţii lui Ion Creangă, un mare-mare grafician, Ary Murnu (Aristomene Murnu Gheorghiades, merită văzute extraordinarele sale lucrări! aromân născut la Xanthi, Grecia), precizăm că este vorba despre pictor, grafician, desenator de timbre şi bancnote, frate de academician şi tată de sculptor. Remarcăm ilustraţiile sale la o ediţie la Operele lui Eminescu - pe care a şi îngrijit-o - coperte minunate, într-un stil baroc cu motive inspirate din arta populară, cu ilustraţii de interior sau caricaturi. Cu liceul la Budapesta şi academie de artă - Kunstakademie - la Berlin şi Bucureşti, a ilustrat zeci de volume! Mereu la modă; acum şi în Spania! Vara trecută, Casa Pogor i-a gădzduit o expoziţie omagială, cu 83 de lucrări! Acum, „Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, cu sprijinul Universităţii din Alicante, prezintă în Spania expoziţia de ilustraţii ale poveştilor şi povestirilor lui Ion Creangă, realizate de Ary Murnu.” Vernisajul expoziţiei „Creangă şi personajele sale”, găzduită în Sala Polivalentă din cadrul Muzeului Universităţii din Alicante, pe 21 februarie 2017 - am găsit pe site-ul bookaholi.ro.
În galerie, foto 1 - Afişul unei expoziţii Murnu de la Veneţia, din ianuarie 2017 - foto hotnews; foto 2 - Ilustraţie de Murnu la "Punguţa cu doi bani"!; foto 3 - Copertă: Bătălia de la Mărăşeşti, ilustrată de acelaşi Murnu:
