"O asemenea iubire", piesă scrisă, în anii ´70, cu ştiinţa detaliului dureros, de către dizidentul ceh Pavel Kohout, izgonit în Austria de către regimul comunist, răvăşeşte încă sufletul spectatorilor printr-un fel de "cronică a unei morţi anunţate".
Spectacolul nu politizează, vorbeşte despre soartă, despre iubire şi despre trădări sentimentale. E un spectacol care s-a mai jucat la Galaţi, în ´69, în timpul aparentului "dezgheţ" politic românesc. În ´59, textul avusese mare succes într-un film. O poveste de dragoste, drama şfâşietoare în care cel mai mult rău îţi fac tocmai cei care cred că îţi fac bine, încercând să te oblige să mergi în rând, să renunţi la a fi tu însuţi. Un fel de Romeo şi Julieta în formă de spectacol dezbatere, dar nu unul moralist. O interesantă analiză în care soarta este demontată şi cercetată, în final noua Julietă repetând acelaşi gest de dăruire, deşi ştia că aceasta avea să îi fie fatal. Spectacolul mi-a produs o emoţie atât de puternică, încât nici n-am băgat de seamă că au trecut două ore şi jumătate de joc. Regizorul Radu Nichifor m-a surprins şi acum, deşi mă obişnuisem deja cu arta bunului-simţ scenic, în care o piesă clasică are ambiţia să uimească prin claritate, nu prin vulgaritate introdusă. Scenografia Soranei Ţopa, cu ploaie căzând, la propriu, pe scenă, şi reconstituirea exactă a costumelor "obosite" din "perioadă", acel şic sărăcăcios comunist, puţin naiv, contribuie de asemenea la atmosferă.
Întreaga echipă are forţă şi coeziune
"Importat" de la Teatrul "Maria Filotti" Brăila, Valentin Terente joacă cu energie, legând toate scenele, rolul unui fel de judecător "Omul în togă", care cere personajelor să-şi analizeze gesturile. Se joacă mult şi în sală, întreaga echipă are forţă şi coeziune. Flavia Călin, în rolul Lidia Matysova, are strălucire. Lidia alege soluţii care o dezavantajează sau par frivole, însă sunt întotdeauna alegerile unui om liber. Ciprian Braşoveanu, într.un Petr Petrus ezitant, poartă deznădejdea îndrăgostitului. Cei doi fac un cuplu care se reţine. Petronela Buda joacă foarte realist în Lida Petrusova, o soţie înşelată care acceptă cu demnitate că a pierdut. Ionuţ Moldoveanu este şi el foarte real în rolul Milan Stibor, un om cu mai mult suflet decât minte. Pe Tamara Constantinescu, transformată, abia am recunoscut-o în mama categorică a lui Stibor. Florin Toma, în Tosek, şeful care îl dirijază pe Milan, joacă nuanţat. Vlad Ajder, prietenul bun care îl bagă în belea pe Milan, este convingător. Mi-a plăcut mult cum Elena Ghinea poartă personajul Majka, prietenă sinceră şi… neînţelegătoare a Lydiei. Este poate şi cel mai reuşit rol al său de până acum. Convinge, în rolul său episodic, şi Adelin Ilie - un chelner.
