Portughezi şi moldoveni, la Festivalul ”Gulliver”. PROGRAM

Portughezi şi moldoveni, la Festivalul ”Gulliver”. PROGRAM
Scenă din baletul "Fetiţa cu chibrituri"
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Program bogat astăzi în cadrul Festivalului "Gulliver". Gălăţenii, indiferent de vârstă, sunt aşteptaţi la teatru. Patru spectacole se vor desfăşura pe scena Dramaticului gălăţean: de la ora 10,00 - "Pisicile nearistocrate" cu Teatrul "Arlechino" din Braşov; de la ora 11,30 - "ETC" - Teatro e Bonecos, Portugalia; de la ora 13,30 - "Cenuşăreasa" - Teatrul "Licurici", din Chişinău, Republica Moldova; de la ora 18,00 - "Cartea cu Apolodor" - Teatrul "Merlin" din Timişoara. De la ora 19,00, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard", este programat un spectacol de balet - "Fetiţa cu chibrituri", al Operei Comice pentru Copii din Bucureşti.

De asemenea, cei mici vor avea parte de un program variat în aer liber, în Grădina Publică, între orele 18,00 şi 20,30: spectacolul "Jocuri magice", cu Teatrul "Ioan Slavici" din Arad, animaţie "Dragoni şi îngeri" pe picioroange, cu Teatrul pe Roţi din Arad, şi un atelier interactiv, cu Compania de Teatru, Animaţie şi Evenimente MAG din Bucureşti.

Citit 1307 ori Ultima modificare Luni, 13 Mai 2019 22:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.