Motto: „CATINDATUL: Pfuu! (Didinii) Bonsoar, mască... (aparte) Am s-o tachinez”
Purtând azi altfel de mască decât cea de bal mascat a Catindatului caragialian, una anti-coronavirus, să coborâm în trecutul literar românesc, spre a descoperi… aceeaşi criză de sistem medical, un alt management dezastruos al flagelurilor molipsitoare, în anul de graţie 1924.
Se consemna atunci, în numărul 2 din acel an al "Vieţii Romîneşti", alături de inedite despre Eminescu şi Caragiale sau despre „activitatea literară” a lui Cantemir, şi o cronică medicală: „Condamnările medicilor pentru nedeclarare de bolnavi contagioşi”. Te frapează, în articol, trimiterile parcă anume făcute la pandemia românească de azi: „Oficial este recunoscut prin practica de toate zilele că izolarea în infirmeriile şi spitalele din ţară este mai rea astăzi şi mai iluzorie decât cea făcută la domiciliul bolnavilor. De asemenea este dovedit că dezinfectările, cum se execută azi, sunt condamnate de ştiinţă şi sunt funeste în rezultatele lor, căci contribuie la mărirea mortalităţii bolnavilor prin intoxicaţiile ce le produc, complicând boala pacienţilor şi că, în realitate, dezinfectările nu distrug nici un germen producător de boli infecţioase (s.n.)”. Iar „tratamentul se execută mai degrabă şi mai bine la domiciliul bolnavilor [decât în spitale]: dovadă că mortalitatea în spitale e mai mare ca aceea a bolnavilor trataţi la domiciliul lor, de asemenea şi izolările se fac azi la domiciliu foarte bine, fără a cauza pagube materiale şi morale familiei bolnavului (s.n)”. S-a schimbat ceva (poate doar în mai rău) în suta asta de ani?!
"Viaţa Romînească" era o revistă literară şi ştiinţifică lunară (între 1906 şi 1933, redactor-şef fiind Ibrăileanu, urmat de Călinescu). Aici publicau Hogaş, Sadoveanu, Topîrceanu, Philippide, Ionel Teodoreanu, Zarifopol, Jean Bart etc. şi colaborau Caragiale, Delavrancea, Nicolae Gane, Vlahuţă, Coşbuc, Şt. Octavian Iosif, Galaction, Goga, Dimitrie Anghel, Cincinat Pavelescu, Arghezi, Ion Barbu, Xenopol, Pârvan, Antipa şi alţi scriitori sau savanţi. Dar sănătatea culturală îngloba atunci şi… Sănătatea: „Şi astăzi încă în unele oraşe se mai dau în judecată medici practicieni, doctori în medicină, fie funcţionari, dar mai ales nefuncţionari, pentru nedeclarări de bolnavi contagioşi”, îşi începea cronica medicală dr. Radu Chernbach. Autorul invoca „pripita lege sanitară din 1910, modificată de foarte multe ori” (sună cunoscut, nu?). Medicul reclama „neconstituţionalitatea, nejuridicitatea şi lipsa de temeiu ştiinţific medical” ale legislaţiei medicale, ca şi azi, când politicul îşi impune adesea „părerile” peste capul specialiştilor, uitând să îi mai şi consulte… Mai multe boli molipsitoare au impus adoptarea unor măsuri de care, potrivit legii, erau de competenţa medicilor sanitari, „oprind pe medicii practicieni să se amestece în aceste măsuri sub ameninţarea unor pedepse”, conducând chiar la „conflicte duşmănoase” între cele două categorii medicale. Uneori din invidie, susţine autorul, medicii sanitari, cu pregătire şi experienţă mai îngustă, chemau în judecată la direcţiile sanitare pe medicii practicieni, sub acuzaţia că nu au declarat cazuri de îmbolnăviri contagioase, fără însă ca Direcţia sanitară care îi condamna să îi şi citeze pe acuzaţi în instanţă, nici pe martori sau pe experţi. O vânătoare de vrăjitoare: de pildă, era pedepsită huşeanca Ioana Dascălu, care asistase „la facere” pe gravida Steriana Dascălu, adică… chiar pe fiica sa. Iar un medic practicant fusese condamnat că nu ar fi declarat trei copii bolnavi de scarlatină, dovedindu-se însă că respectivii fuseseră sănătoşi. Era „o pată ruşinoasă pe obrazul autorităţii sanitare”, lăsând locul condamnărilor mânate de invidii, ură, ignoranţă! Directorii din sistemul sanitar perindaţi în funcţie nu au avut nici ei studii juridice, admiţând condamnarea fără probe a unor medici, nu şi a impostorilor care practicau încă, nestânjeniţi, ilegal, medicina: bărbieri, moaşe, farmacişti, agenţi sanitari, subchirurgi de spitale, „babe” şi „moşi”. Farmaciştii vindeau nestingheriţi „argint viu” (mercur), salcie şi tot felul de leacuri, înşelând bolnavii.
„Morbiditatea şi mortalitatea cresc pe măsură ce descreşte încrederea în medic şi prestigiul lui”, observa medicul publicist. „Dela 1910 şi până azi, epidemiile bîntuie ţara romînească ca şi înainte de 1910 şi dacă nu sunt epidemii de variolă în ţară, nu-s fiindcă nu ar exista în atmosfera ţării germenii variolei, ci fiindcă lumea se vaccinează preventiv”! Dispăruseră epidemiile de difterie, folosindu-se un ser care vindeca în doar câteva ore şi un ser preventiv. Medicul invocă, pentru un climat sănătos, şi… „starea bună culturală, prosperă economică şi deci higienică”. Tehnica medicală făcea progrese în lume, „dar aceste mijloace moderne de tratament nu pot avea spitalele actuale"… Cam ca şi astăzi!
Mai tare decât coronavirusul
Măsurile preventive, izolarea, făceau şi atunci mai sigure viaţa bolnavului izolat la domiciliul său şi nu într-un spital aglomerat. Flageluri, mai ucigaşe decât coronavirusul, au mai fost în istorie. De pildă, destul de apropiată perioadei în care doctorul Radu Chernbach îşi publica opiniile (el întreprinsese de altfel numeroase campanii publicistice susţinând aceste idei), epidemia de Gripă Spaniolă ucisese, între 1918 şi 1920, aproape 50 milioane de europeni.
Foto 1, galerie - o altă plagă ucisese între 1918 - 1920 50 mil. europeni: Tabăra Etaples, unul dintre focare (Sursa foto, Europa liberă). Foto 2, campanie antimalarie în anii ´20 (Sursa foto, Crucea Roşie):
