Victor Truţă - ultimul păpuşar din Galaţi

Victor Truţă - ultimul păpuşar din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Cei mai frumoşi 21 de ani i-am trăit la Teatru!” *

Victor Truţă a lucrat timp de 21 de ani la Teatrul de Păpuşi „Gulliver”. Multe dintre păpuşile care au încântat mii de copii au fost făcute de mâna lui. Ştia să le facă să rotească ochii, să mişte degetele, să-şi ridice căciuliţele, să facă reverenţe şi câte şi mai câte.

Nu a avut copii, însă a lăsat câte o părticică din sufletul său în fiecare păpuşă care i-a trecut prin mână: şi i-au trecut sute. Cu câtă dragoste le numeşte copiii lui! Şi câtă durere a strâns când a văzut cum, la desfiinţarea teatrului, păpuşile sale au fost puse pe foc! A plâns atunci ca un copil.

Gălăţean de 56 de ani

E ardelean, născut lângă Reghin. A venit la Galaţi în 1955 şi nu a mai plecat de aici nici  măcar când a primit o ofertă tentantă, la Alba Iulia, pentru că nu a vrut să-şi trădeze dragostea pentru păpuşi. Păstrează şi acum, la cei 80 de ani pe care îi va împlini mâine, accentul zonei de unde vine.

Povesteşte cu drag despre regizorii şi artiştii cu care a lucrat. Despre anii în care a lucrat la teatru spune că au fost cei mai frumoşi din viaţa lui: „Eu nu am lucrat numai la Păpuşi. Am făcut şi tinichigerie, am fost şi electrician, am cârpit şi oale, numai sudură nu am făcut. Am o vorbă: numai moaşă comunală n-am fost!

Cele mai mari satisfacţii le aveam când ieşea o premieră. Pe când era director domnul Ciurea îmi spunea: domnul Truţă, nu mă interesează când vii la serviciu. Treaba să fie treabă. Şi aşa era”.

Păpuşi care nu au primit aplauze

Au fost şi păpuşi care nu au avut parte să fie aplaudate de copii: „Erau, chiar dacă acum pare greu de crezut, şi piese politice. Unele dintre ele nu treceau la vizionare, spectacolul respectiv era respins de cei de la Partid. Şi atunci păpuşile erau date la casare, nu se refoloseau niciodată şi nu se făceau dubluri”.

A colaborat foarte bine cu doi regizori: Mircea Nicolau şi Cristian Pepino. Păpuşile lui au ajuns în ţări pe care Victor Truţă nu le-a văzut niciodată: în Cehoslovacia, în Polonia sau Ungaria.

„Câţi copii s-au bucurat de ele! Pe mine mă luau în deplasările prin ţară şi mă trimiteau să văd păpuşile din alte teatre. La Bucureşti am fost de multe ori, am adus modele de marionete. În general mi-a plăcut să-mi bag nasul peste tot.

A doua zi făceam şi eu ce văzusem la alţii şi nu vorbesc numai despre păpuşi: tâmplărie, tapiţerie, lăcătuşărie, orice. Am lucrat la tâmplăria de la blocurile P, care duc spre Elice, înainte să fiu la teatru, am lucrat şi la IGLAC, la reparaţii, la Cooperativa de pe Dumitru Chicuş. Mi-a plăcut munca, niciodată, nimic nu mi s-a părut greu”.

Munca de echipă

A ieşit la pensie în 1991. De atunci nu a mai făcut păpuşi: „Ştiţi câtă muncă e, câte scule îţi trebuie? Păpuşa e rezultatul unei munci de echipă, nu poţi să o faci de unul singur.

Pe Pinocchio, de exemplu, l-am făcut eu, dar l-a vopsit altcineva, sau Moşul - pe care l-am furat, pur şi simplu, de la casare când m-am pensionat - e făcut de mine, dar îmbrăcat de cei de la Croitorie.

La 80 de ani, Victor Truţă îşi doreşte sănătate şi să i-o mai ţină Dumnezeu pe Tudoriţa, soţia şi singurul său sprijin. „Rudele toate sunt în Ardeal. Am o nepoată jurnalistă şi abia aştept să-i arăt „Viaţa liberă”, să vadă că aici, la Galaţi, am fost dat la ziar”, se mândreşte, pe bună dreptate, Victor Truţă.

Nimeni din familie nu i-a dus mai departe meseria. „Teiul se lucrează cel mai bine, iar fagul, carpenul şi frasinul cel mai greu. Din brad, de exemplu, nu se poate lucra la strung nimic. Cel mai scump lemn e cel de nuc”, ne dezvăluie ultimul Gepetto.

Când i se face dor de teatru, priveşte la Pinocchio, la Moşul şi la dirijorii săi pe care îi păstrează cu sfinţenie pe masa din sufragerie.

Citit 886 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.