Dumbrava minunată a meşteşugarilor

Dumbrava minunată a meşteşugarilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Doi adolescenţi din Galaţi petrec mai mult timp modelând lut sau împletind decât navigând pe internet * Măştile populare şi oalele din lut realizate de aceştia, premiate la Olimpiada Naţională „Meşteşuguri Artistice Tradiţionale” din Dumbrava Sibiului *

Doi adolescenţi din Galaţi şi-au cultivat o pasiune aparte, uimindu-şi prietenii cu obiectele din lut şi măştile populare pe care le confecţionează.

Măiestria le-a fost recompensată de mai multe ori la Olimpiada Naţională „Meşteşuguri Artistice Tradiţionale”. Anul acesta, la concursul desfăşurat în Dumbrava Sibiului, fiecare şi-a confirmat valoarea, obţinând câte un premiu I.

Fiul, pe urmele lui Paul Buţa

Dragoş Marian Buţă are un maestru chiar în familie, pe cunoscutul creator de măşti populare Paul Buţa. Acum elev în clasa a XII-a, la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza”, tânărul a învăţat de mic să deseneze măşti.

Tot de la o vârstă fragedă – nici el nu-şi mai aminteşte exact de când – a luat acul în mână şi a confecţionat primele obiecte tradiţionale. De atunci, şi-a pus semnătura pe 20 de măşti.

„Întâi împletesc scheletul din pănuşi, adică din frunze de porumb, apoi, din diverse materiale – fasole, coarne de vacă, nuci - adaug ochii, gura, nasul, pălăria şi celelalte accesorii”, povesteşte băiatul, care, la Sibiu, a realizat o mască de Viclean.

Dragoş mai spune că lucrul la măşti e numai una dintre îndeletnicirile sale din timpul liber. El preferă activităţile în aer liber, mai degrabă decât pe cele din faţa calculatorului: joacă fotbal, pescuieşte şi face plimbări dese cu prietenul său, Andrei.

Alături de fratele şi de mama lui îşi mai ajută tatăl la gospodăria tradiţională „Vatra cu dor” de la Şiviţa. „În vacanţă îl ajut să facă rogojinile pentru acoperişuri”, mărturiseşte băiatul.

Olarul de la Braniştea

Sorin Nicolae Racoviţă, născut la Braniştea, a învăţat să modeleze lutul în gospodăria familiei Mocanu, din aceeaşi localitate. Sorin este elev în clasa a X-a la Grupul Şcolar „Gh. Asachi”. S-a întâlnit cu roata olarului în primul an de gimnaziu, când s-a înscris la cursurile clasei externe a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”.

Nu are încă propria roată de olar, creând acasă la cei doi meşteri îndrumători, dar speră ca tatăl lui să îi confecţioneze în curând una. „Înainte lucram constant câteva ore, de două ori pe săptămână, dar acum nu mai muncesc atât de des. Doar că mă pregătesc intens înainte de concursuri”, am aflat de la Sorin, care a trebuit să transporte până la Sibiu în jur de 15 kilograme de lut.

Băiatul spune că este un tânăr ca toţi ceilalţi: îi place să se plimbe cu motoscuterul, să iasă cu prietenii şi, fără să exagereze, să stea la calculator.

Tradiţia merge mai departe

După ce, în ultimii doi ani, cei doi gălăţeni participanţi la Olimpiada Meşteşugurilor au câştigat câte un premiu I şi câte un premiul II, la ediţia din 2010 au înregistrat un nou succes. Ambii s-au clasat pe locul I la meşteşugurile pe care le-au prezentat.

„Elevii noştri au atras atenţia atât prin originalitatea preocupărilor, cât şi prin corectitudinea şi acurateţea execuţiei. Ei au dat lămuriri vizitatorilor, chiar şi în limba engleză, despre meşteşugul pe care-l practică”, ne-a povestit profesorul însoţitor al tinerilor, Dorina Lungeanu, referent extern al Centrului Cultural „Dunărea de Jos”.

Ediţia a XV-a a concursului, organizată de Ministerul Educaţiei în colaborare cu Muzeul „Astra” din Sibiu, a fost, de altfel, o sărbătoare a tradiţiilor. Olimpiada a reunit în jur de 170 de tineri cu vârste între 6 şi 18 ani şi s-a desfăşurat în paralel cu un Târg al meşterilor populari.

Tinerii concurenţii, îmbrăcaţi în costume specifice zonei din care provin, şi-au etalat măiestria în faţa numeroşilor vizitatori, alături de meşteşugari cu state vechi. O dovadă în plus că obiceiurile populare, transmise din generaţie în generaţie, sunt pe mâini bune.

Foto: Dorina Lungeanu

Citit 784 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.