Geolog de profesie, Eugen Ungureanu a fost muzeograf la Muzeul de Ştiinţele Naturii, unde s-a ocupat, până în 1996, de paleontologie-mineralogie. A înfiinţat şi a coordonat Clubul „Prietenii pământului”, în cadrul căruia, în 1990, coopta, la muzeu, elevii pasionaţi de ornitologie. Iubeşte teatrul, este prieten cu oamenii scenei din Galaţi, a lucrat o vreme şi la Teatrul de Păpuşi. De 11 ani, face parte din colectivul Centrului Cultural, unde este şef Serviciu Marketing, cu alte cuvinte omul din umbră, care nu iese niciodată în faţă, dar prin mâna căruia trec toate filmele, afişele, pliantele şi invitaţiile la evenimentele instituţiei; este cel care se ocupă de grafica şi promovarea Centrului Cultural. Mai mult decât atât, contribuie la materializarea ideilor colegilor, „îmbrăcându-le” artistic şi făcându-le să strălucească. „Eugen a stat în umbra fiecărei diplome obţinute de noi toţi, ceilalţi”, mărturiseşte poeta Florina Zaharia.
Centrul Cultural din visul de acum 22 de ani
În 1990, Eugen Ungureanu visa, împreună cu alţi trei prieteni, să înfiinţeze la Galaţi un centru cultural. „Nu exista pe atunci o astfel de instituţie, care să adune toate informaţiile de cultură, să fie un fel de platformă – aşa ne-o imaginam. Nu mă gândeam pe atunci că, peste ani, voi ajunge să lucrez la Centrul Cultural "Dunărea de Jos". Ceilalţi prieteni au plecat din oraş”, spune Eugen.
„Sunt legat cu sufletul de lucrurile pe care le fac şi de locurile unde lucrez. Învăţ fiecare şurub, din pod şi până la subsol, aşa încât cu greu m-aş putea desprinde. Sunt omul culiselor şi la teatru, şi aici, la Centrul Cultural, nu sunt cel de pus pe scenă, în faţa microfonului şi a proiectoarelor, deşi ştiu foarte bine şi cât de important e cel ce trage cortina sau cel ce îţi pune scaunul, pe scenă, acolo unde trebuie. Eu completez ideile, le pun în practică. Mereu caut soluţii. Normal că e foarte plăcut când ştii că ai dus un proiect la capăt, dar foarte plăcut este şi să-i vezi mulţumiţi pe cei care au născut ideea. Am bafta de a avea nişte colegi cu care mă înţeleg foarte bine. Cel mai greu e până găseşti starea, trebuie să prinzi ziua şi momentul, trebuie să „dospească” ideea. Dar chiar şi faza asta de frământare îmi place, pentru că e o provocare. E important momentul de pornire, pentru că îţi dă avânt, chiar dacă pe parcurs multe se schimbă şi nu mai seamănă cu ceea ce ai gândit iniţial”.
Un pic de suflet în toate
Serviciul este pentru Eugen Ungureanu locul unde stă şi seara, sâmbăta, şi duminica, mereu cu plăcere. „E atelierul pe care mi l-am dorit, locul unde vin cu drag, pe care mi l-am construit şi l-am decorat cum am vrut, e un spaţiu al meu, pe care îl apăr cât pot de bine. Dacă nu mă goneşte nimeni, uit să mai plec”.
Pentru Eugen contează să facă mult bine, să-i bucure, cât de mult poate, pe cei din jur: „Şi chiar lupt pentru asta în fiecare zi. Orice gest, cât de mic, de la o copertă sau o imagine, trebuie să aibă şi un pic de suflet”, spune cu convingere.
Cea mai mare împlinire rămâne fiica sa Ana, de 18 ani. Cel mai mare vis – de a scrie o carte şi de a picta. Cea mai importantă lecţie de viaţă pe care a primit-o de la părinţii săi este, cum singur spune: „Să iert şi să uit toate răutăţile”. Aşa înţelegem de ce ies atât de bine lucrurile pe care le face şi de ce sunt atât de mulţi oameni care îl preţuiesc pe Eugen Ungureanu.
