Interviu cu Florian Lungu - "Mi-e dor de serile de jazz din oraşul-port..."

Interviu cu Florian Lungu - "Mi-e dor de serile de jazz din oraşul-port..."
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • „Şapte vieţi de-aş avea, nu mi-ar ajunge timpul să ascult câtă muzică de jazz aş dori!”, mărturiseşte maestrul

- Sunteţi muzicolog, prezentator, realizator de emisiuni, compozitor, dar mai presus de toate sunteţi „dependent” de jazz. De ce?
- Ei bine, nu există în peisajul muzical contemporan un compartiment sonor mai viu, mai fascinant, mai creativ - şi de aceea mai captivant - decât această artă a inventivităţii spontane, acreditată prin stăpânirea la înalt nivel profesional a mijloacelor exprimării. Mai simplu spus, un autentic muzician de jazz este un foarte bun interpret şi, concomitent, un adevărat compozitor plin de idei, un promotor fervent, dăruit total publicului. Aşadar, un artist de invidiat!
- De când sunteţi pentru toată lumea „Moşu’?
- Amintirea se pierde în negura deceniilor... Se pare că am fost poreclit aşa prin clasa a III-a sau a IV-a primară, pe atunci eu fiind mai curând un contemplativ decât un incisiv.
- Ce a însemnat Cornel Chiriac în viaţa şi în devenirea dumneavoastră?
- Ca ascultător de radio l-am admirat înainte de a-l cunoaşte personal. Apoi ca salariat al Radiodifuziunii m-am bucurat să-i devin coleg, amic şi în cele din urmă colaborator. Ne întâlneam de multe ori la el acasă, la discuţii şi audiţii. Cornel era un veritabil erudit în materie de jazz şi un destul de bun baterist.
- Cine v-ar putea susţine în realizarea Istoriei Jazzului românesc?
- Emisiunile mele se pot constitui drept mini-capitole ale istoriei încă nescrise a jazzului autohton. „Încă nescrise” este însă un fel de a spune, întrucât am concretizat deja, nu demult, un breviar cu acest subiect. Prietenul meu, Mircea Tiberian, m-a sfătuit să extind acest breviar, spre a deveni o disertaţie istorico-estetică efectivă, consistentă. Promit că aceasta se va finaliza şi edita în 2012.
- Acasă ce fel de muzică ascultaţi?
- Vă mărturisesc că apreciez oricare gen muzical, dar şapte vieţi de-aş avea, nu mi-ar ajunge timpul să ascult câtă muzică de jazz aş dori!
- Ce fel de inginer electronist credeţi că aţi fi fost?
- Nu mi-ar fi displăcut să fiu inginer, dar am îmbrăţişat domeniul doar ca hobby, devenind un bunicel electronist amator, înclinat spre electro-acustică. De aceea, salutul meu spre electroniştii veritabili, sună invariabil „Trăiască curentul rezidual de colector şi factorul de histerezis”.
- Vocea inconfundabilă cui o datoraţi?
- Părinţilor şi lui Dumnezeu. Am constatat că vocea mi-a rămas neschimbată în ultimii treizeci de ani, cu prilejul reluării după mulţi ani a unei vechi emisiuni în care a trebuit să insertez o nouă frază. Nu s-a simţit auditiv nicio diferenţă între glasul de atunci şi cel de azi.
- Aveţi peste 5.000 de emisiuni de jazz realizate. Ce aţi învăţat în toţi aceşti ani despre jazz?
- De fapt, am semnat până acum vreo 7.000 de emisiuni de gen la Radio şi circa 1.000 la Televiziune. Pare mult, dar gândiţi-vă că actualmente realizez numai la Radio România Cultural şi la Radio România Actualităţi, între 40 şi 46 emisiuni lunar, deci peste 500 pe an. Înmulţiţi cu 35 de ani... După atâta amar de vreme, îndrăznesc să afirm că am început să mă pricep cât de cât la această muzică.
- Ce amintiri legate de Galaţi aveţi?
- Spre finele veacului/mileniului trecut, am apărut pe podiumul Casei de Cultură a Sindicatelor, apoi pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Galaţi, în calitate de maestru de ceremonii al Festivalului „Danubian Jazz”, inventat şi organizat cu patos şi competenţă de către profesorul, instrumentistul, şeful de formaţie Roland Andrei. Nu pot să uit de întâlnirile - jam session ce se derulau pe puntea unui vapor danubian, urmând ruta Galaţi - Brăila şi retur. Am revenit acum câţiva ani la un nou festival (al cărui impresar a fost bassistul Pedro Negrescu), dar din păcate, acesta nu a rezistat mai mult de o singură ediţie. Doresc din suflet ca o atare sărbătoare muzicală să fie cât mai curând reluată, fiindcă, fie o credeţi, fie nu, mi-e tare dor de serile de jazz din oraşul-port şi de oamenii-fani ce cu onoare îl locuiesc.

Citit 4377 ori Ultima modificare Luni, 06 August 2012 00:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.