Pantomimă a la Puric şi Goldoni în cadrul Festivalul de Comedie

Pantomimă a la Puric şi Goldoni în cadrul Festivalul de Comedie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Am avut dreptate să-l numesc în anunţul spectacolului pe Ştefan Ruxandra „omul lui Puric”: de acolo vin mare parte din micile gesturi ale actorului Companiei „Passe-Partout Dan Puric” care a jucat miercuri, la sala Studio, în spectacolul „Ce-ar fi dac-ar fi”. În schimb, mobilitatea feţei, care aminteşte de regretatul Puiu Călinescu, de mai mult bun-gust însă, a fost de aplaudat. Un corp de gumă! Spectacolul degetelor – aripi de fluturi în lumină ne-a amintit de celebrul Marcel Marceau, am asistat şi la o partidă de step, s-a râs mult. Poate scenele au fost puţin dez/legate între ele, pantomima n-a fost chiar pură, adică, aşa cum e tipicul, numai gest şi eventual coloană sonoră, ci şi jumătăţi de vorbe, strănuturi, strigăte; au fost folosite şi obiecte reale – flori, fluier etc. Aşa a vrut/putut actorul, iar publicul s-a amuzat copios. În ochii, în mobilitatea extraordinară a feţei, chiar şi în glas, Ştefan Ruxandra arată un actor despre care cred că vom mai auzi!

"Gâlcevile" care au umplut scena

Teatrul de Stat Constanţa a venit miercuri seara, în sala mare, cu un text „garantat”: un Goldoni - „Gâlcevile din Chioggia”, în regia Danei Dumitrescu. Au jucat, s-a văzut, cu plăcere, într-un decor interesant (cu un alb, totuşi, supărător), semnat de Lăcrămioara Dumitraşcu – cu peisaj filmat şi proiectat, în preambul, pe cortine suprapuse, cu obiecte de legătură între personaje. Ar fi prea multe nume de actori de semnalat pentru jocul dăruit. S-au remarcat Luiza Martinescu Toma, Andreea Tutui, Laura Iordan, Ana-Maria Ştefan, Marian Adochiţei, Cosmin Mihale, Remus Archip, Florentin Roman, Adrian Dumitrescu etc. Inclusiv Cristina Oprean, în „spiritul locului”, cu o mimică bună, dar grimată şi îmbrăcată şi luminată în stil mai degrabă horror, nepotrivit comediei. Nepotrivit a fost şi introducerea doar a unei singure scene de breakdance; în costumele medievale. În rest, bucuria comediei şi o ieşire la aplauze prelungă, bine gândită.

Citit 4433 ori Ultima modificare Joi, 11 Octombrie 2012 21:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.