Cornelia Burlacu: Profesoara ideală

Cornelia  Burlacu: Profesoara ideală
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

„Caut să pun în valoare personalitatea elevilor”, mărturiseşte profesionista pentru care arta e totul în viaţă


Cornelia Nicolaescu Burlacu este un exemplu de profesor ideal. Predă, din 1997, Grafica la Liceul de Artă „D. Cuclin”, liceul pe care ea însăşi l-a absolvit în 1976. Şi pentru că a avut şansa unor dascăli care i-au apreciat talentul nativ şi creativitatea – Angela Tomaselli în liceu şi Mircea Dumitrescu în Facultatea de Arte Plastice de la Bucureşti – la rândul său, nu a uitat acest lucru şi le stimulează elevilor săi descoperirea eu-lui. „Elevii vor să vină la clasele mele, pentru că eu tocmai asta stimulez, eul lor personal. Nu merg pe reţete, caut ca ei să fie originali. Nu-i îngrădesc, îi las să văd ce părere au ei despre lumea înconjurătoare”, declară profesoara.

„Ca elevă, aveam compoziţia în sânge” 

„Ca elevă, eu aveam compoziţia în sânge, nu ascultam teoria. Nu făceam schiţe. Când merg, sunt mai meditativă, eu mă uit la forme, la lumină, la umbră, la personaje, poate uneori nici nu ascult ceea ce se discută în jur: mă gândesc cum aş putea să compun personajul respectiv sau ce trăiri îmi trezeşte. Fac totul în minte şi astfel nu am nevoie de schiţe. Mai târziu, în facultate, profesorul Dumitrescu îmi spunea că, la mine, totul este organic, interior. Lucrez cu multă profunzime, mă eliberez de orice stres şi, poate de aceea, partea de lucru la mine durează mai mult. Acolo e tot sufletul meu, acolo e bucuria de a crea”.

„Viaţa e mai frumoasă prin ochii unui artist”

Arta este totul pentru ea: „Cei doi copii ai mei au făcut tot Liceul de Artă, iar fiul chiar a urmat Grafica, a fost profesor în Liceul D. Cuclin până anul trecut. „Viaţa prin ochii unui artist se vede mai frumos decât prin ochii celorlalţi. Pentru că vezi părţile frumoase ale oamenilor, mai puţin grijile, te poţi închide în atelier, în lumea ta, uiţi de răutăţi, asculţi muzică şi lucrezi”. Este o norocoasă: are nişte colegi minunaţi la liceu, o atmosferă propice lucrului  acasă, copii foarte reuşiţi şi elevi cu adevărat pasionaţi de artă. „Profesorul Mircea Dumitrescu ne crea, în facultate, toate condiţiile ca să ne elibereze de stres. Astfel ne stimula creativitatea şi crea o stare de emulaţie extraordinară. Îl iubeam pentru asta şi încerc, la rândul meu, să le ofer elevilor mei şi caut să pun în valoare personalitatea fiecăruia”, recunoaşte profesoara.

Astăzi, la aniversare, îi dorim doamnei Cornelia Nicolaescu Burlacu să rămână mereu profesoara ideală şi să-şi reediteze cât mai curând bucuria deschiderii unei noi expoziţii în străinătate.

Citit 9051 ori Ultima modificare Luni, 10 Decembrie 2012 18:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.