Concurs pentru îndrăgostiţi: "Viaţa liberă" oferă cinci invitaţii la „Take, Ianke şi Cadâr”. Ei sunt fericiţii câştigători

Concurs pentru îndrăgostiţi: "Viaţa liberă" oferă cinci invitaţii la „Take, Ianke şi Cadâr”. Ei sunt fericiţii câştigători
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

„Mă topeşti când mă atingi. Dar tot risc să stau lângă tine”


Le mulţumim tuturor cititorilor care au participat la concursul de Dragobete şi au trimis pe adresa redacţiei declaraţii de dragoste. A fost o plăcere să le citim emailurile şi rămânem cu regretul că nu le-am putut premia pe toate. Şi pentru că scrisorile au fost atât de frumoase, cele cinci invitaţii puse în joc ca premiu au devenit şapte, prin bunăvoinţa lui Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Primăriei şi a lui Cristian Gheorghe, directorul Teatrului Dramatic – cărora, de asemenea, le mulţumim. 

Iată câştigătorii, care vor merge duminică, de Dragobete, la spectacolul „Take, Ianke şi Cadâr”, la Teatrul Dramatic, seara, la ora 19.00: Cristi Hulea (singurul bărbat care s-a încumetat să ne scrie), Mihaela, Simona Năstase, Cătălina Popa, Anişoara Mihalcea, Giorgiana Grigorescu şi Elena Rubanenco. Îi aşteptăm pe cei şapte câştigători la redacţie duminică, 24 februarie, între orele 12.00 şi 13.00, să-şi ridice invitaţiile (de la Anca Spânu, redactor şef adjunct). Şi vă prezentăm câteva fragmente din cele mai frumoase scrisori:

„Cum să trăieşti frumos fără iubire? Pentru toate momentele în care îmi eşti alături, pentru întregul adevăr pe care mă faci să-l văd, pentru întreaga bucurie pe care mi-o aduci în viaţă, pentru orice vis pe care îl transformi în realitate, pentru toată iubirea pe care o găsesc în tine... pentru toate astea, te iubesc!” (Mihaela, la 22 de ani de la căsătorie)

„Tu eşti pentru mine ca frunzele pentru un copac şi ca o floare printre spini, eşti ca adrenalina pentru muşchiul inimii sau ca roata dinţată pentru motor! Tu eşti raţiunea mea de a trăi, eşti timpul meu şi de aceea ţie ţi se datorează frumuseţea de pe chipul meu!” (Simona Năstase – în fotografie)

„De ce te iubesc? Pentru blândeţea şi bunătatea ta, pentru că ai fost lângă mine când mi-a fost greu, m-ai ridicat şi m-ai ajutat să merg mai departe, pentru minunea mică, cu ochi albaştri, pe care o strâng în braţe în fiecare zi... Te iubesc pentru că mi-ai pus lumea la picioare, pentru că exişti şi eşti al meu...” (Cătălina Popa)

„Mă topeşti când mă atingi. Dar tot risc să stau lângă tine” (Anişoara Mihalcea).

Citit 5005 ori Ultima modificare Vineri, 22 Februarie 2013 16:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.