Lansarea primei cărţi semnate de Florin Buzdugan, „mai mult de trei cuvinte”, la Casa de Cultură a Studenţilor, a lăsat scoarţa şi discursul pseudoacademic la o parte. Într-o atmosferă prietenească, s-a vorbit lejer despre evoluţia lui Florin de la prima lectură în cenaclu, acum cinci ani, şi până la carte, care, potrivit autorului, reprezintă o recunoaştere a paşilor săi întru ale poeziei şi o etapizare de la singurătate până la revoltă. Cu tot efortul lui Florin de a ne convinge că volumul nu vorbeşte numai despre iubire, scriitorul Adi George Secară pare să-l contrazică (între prieteni nu există mai niciodată un consens). „Este, în primul rând, o carte de dragoste, o poate folosi ca o schiţă pentru un viitor roman. Dacă se hotărăşte să o reconvertească, cred că va ieşi un roman de dragoste bun. Are şi intrigă şi pierdere, scene de dragoste”, ne-a explicat Adi Secară. Dacă Adi a surprins erosul în carte, Andrei Velea vede în „mai mult de trei cuvinte”, publicată la Editura Junimea, o poezie de stare care acoperă o intimitate completă (casa, mama, tata, bunicii, iubita, totul se întâmplă în interiorul camerei), dar şi diferite moduri de raportare la Dumnezeu. La final, s-a stat la coadă pentru autografe, dovadă că debutul lui Florin Buzdugan a aprins curiozităţi (literare).
Debut Florin Buzdugan: „mai mult de trei cuvinte” – o carte a intimităţii Scris de Nicoleta Onofrei


Nicoleta Onofrei
Articole recente - Nicoleta Onofrei
”Viaţa liberă” - un fel de a fi de care îmi e dor Ce primării gălățene NU au contracte de SALUBRIZARE După o lună de zile: În Micro 17, GUNOIUL este neclintit Aliaţi de campanie: CANDIDAT LA PRIMĂRIA GALAȚI, Nicuşor Ciumacenco vrea rezolvarea problemelor cu ajutorul universitarilor CINEMATOGRAFUL de la Shopping City, tot la nivel de discuţii, dar mai avansate
Mai multe din această categorie: