Comuna Cudalbi din judeţul Galaţi are încă de la sfârşitul veacului al XIX-lea patru biserici. Tot atâtea sunt şi astăzi, la care s-a adăugat Mănăstirea din Dealul Gologanu. Cel mai vechi locaş din sat este Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, despre care Moise N. Pacu ne spune că a fost ctitorită la anul 1805, „din bârne şi pământ”.
Abia la 14 octombrie 1855 a fost sfinţită o altă zidire straşnică din piatră, cu un zid care atingea un metru grosime. De pe la anul 1861 datează Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, sfinţită la 1863, iar cea a „Sfinţilor Voievozi” a fost ridicată între anii 1880-1890.
Actuala zidire, de la 1912
Actuala Biserică „Sfântul Dimitrie” din Cudalbi numără o sută de ani. Vechea cărămidă a locaşului are o structură care nu mai corespunde, fiind din var şi nisip, aceleaşi de la zidire, în zorii veacului XX.
Pisania locaşului reţine că actuala Biserică s-a ridicat între anii 1908 şi 1912, an când a fost şi sfinţită. Înainte de a fi ridicată, pe acest loc a mai existat o bisericuţă „din vălătuci, înveliţi cu scândură”. Prima Biserică a fost sfinţită în mai 1833, în vremea Episcopului Meletie Istrati al Romanului.
În trecerea noastră prin Cudalbi ne-am oprit la Biserica „Sfântul Dimitrie”, locaş care atrage atenţia trecătorului prin arhitectura deosebită. Iese în evidenţă mai ales acum prin faptul că este fără cupolă, înconjurat de schele la exterior şi plin tot de schele la interior. Un acoperiş fals, din scândură, acoperă temporar locaşul care este un şantier în lucru.
Miercuri, ziua în amiaza mare, vreo zece calfe şi zidari munceau de zor. Se lucra cu picamerul. În aer un nor de praf, greu, irespirabil; zgomot cât cuprinde, dar nu pe atât încât să nu ne putem face auziţi. Cineva ne-a pus în temă că cel care lucrează cu picamerul este chiar preotul vechii Biserici „Sfântul Dimitrie” din Cudalbi, părintele paroh Gheorghe Manolache.
Zidarii - oamenii Bisericii
Încet, încet, aflăm că între cei vreo zece lucrători, jumătate sunt membri ai Comitetului parohial; între ei chiar şi consilierul comunal Lucică Dediu. Şalopetele creştinilor purtau urme de praf şi de sudoare. Dar... „Suportăm aceste suplicii din dragoste pentru Biserică”, spunea domnul Paraschiv Bobocea, consilier parohial. Dincolo de dragoste, dincolo de dorinţa de a pune umărul la zidirea locaşului în care oamenii s-au născut, în Duh şi Adevăr, lipsa acută de fonduri este o realitate.
„Am început restaurarea în 2006 şi de atunci am ajuns cu refacerea la cota 7,30 metri, ne spune părintele Gheorghe Manolache. Abia de câteva luni am început restaurarea la acoperiş, turlă şi la şarpanta bisericii. Bani nu avem decât din micile donaţii ale creştinilor din parohie, majoritatea pensionari cu venituri din pensia de agricultori, între 200 şi 300 lei pe lună...”
În aceste condiţii, părintele Manolache a preferat să urce pe schelă şi să mai scutească o mână de lucru; nu le poate cere enoriaşilor mai mult decât îşi pot permite: şi apoi ce lucru este acela când duci pentru Casa lui Dumnezeu bani necistiţi sau fonduri care nu exprimă voinţa şi dorinţa creştinului?...
„Nu pot să forţez lucrurile. Sunt mulţumit că, prin rotaţie, enoriaşii asigură alimentele pentru zidari”, spune părintele Manolache. Şi necesităţile pentru Biserică se simt din omisiuni, din cuvintele şi din cererile nerostite. Fiindcă Biserica „Izvorâtorului de Mir” din Cudalbi se restaurează cu greu. Lucrările au început în 2006 şi, cu excepţia anului 2008, când Consiliul Judeţean Galaţi a alocat locaşului 30.000 lei, alte fonduri nu au mai venit.
Doar cele sporandice de la anumiţi enoriaşi, adevăraţi iubitori de Dumnezeu care văd Biserica lui Hristos un loc al mântuirii, nu al împlinirii unor interese egoiste, personale. La Cudalbi, ca pretutindeni, oamenii cu frică de Dumnezeu ştiu un lucru, acela că biserica nu trebuie lăsată să se ruineze.
Colectă: „Un leu pentru Biserica din Cudalbi!”
Astfel, cu ceva timp în urmă, parohul de aici a luat iniţiativa unei colecte... M-am inspirat din campania de altădată - „Un leu pentru Ateneu” - şi am organizat şi eu la nivelul parohiei o astfel de campanie: „Un leu pentru Biserică”.
„Nu-i putem cere omului ce nu are şi de regulă cei cu credinţă dau din toată sărăcia, spune părintele Manolache. Şi ştim că jertfa văduvei şi a săracului este bineplăcută lui Dumnezeu. Altfel, anul trecut, s-au adunat din această campanie 8.000 de lei. Nu e mult, dar ne-a ajutat să mai facem câte ceva”.
Astăzi, în vremuri destul de strâmtorate, părintele Gheorghe Manolache se roagă şi zideşte, îmbină rugăciunea cu lucrul, în speranţa că într-o bună zi va vedea aşezată pe biserică turla. „Acum lucrăm la zona arcelor, a turlei mari, continuă părintele Manolache. Scoatem cărămidă cu cărămidă şi aşezăm altele noi. E greu, că nu prea avem fonduri, dar nici dacă stăm nu e bine, fiindcă dacă dau ploile distrugem biserica”.
Pe această cale, facem apel la localnici şi la cei care iubesc Biserica lui Hristos. Credem că, dacă fiecare am aşeza câte trei cărămizi pe lună la temelia unei biserici, lucrările s-ar urni vizibil din loc. La Cudalbi, e musai să existe participarea tuturor enoriaşilor, şi nu numai, pentru a preveni evenimentele neplăcute...
