Gabriel Bulancea este conf.univ.dr. la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” unde, din anul 2000, le predă studenţilor Istoria Muzicii, Estetică şi Folclor. Din 1998, este profesor de chitară clasică la Liceul de Artă „D.Cuclin”. A absolvit Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi în 1998. Zilele trecute, gălăţeanul a devenit membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR). Astăzi împlineşte 37 de ani.
„Ca să intru în UCMR a contat faptul că am muncit câte puţin în fiecare zi şi acest lucru a dat greutate dosarului meu. Astfel, cariera chitaristică a fost altoită benefic, zic eu, de cariera de cercetător, din efortul conjugat al celor două atitudini rezultând personalitatea mea de cadru didactic, căci explicaţiile pe care le ofer la cursuri sunt însoţite uneori şi de contribuţiile mele instrumentale”.
„Nu compun muzică, pentru că nu am chemare pentru aşa ceva, dar scriu din nevoia imperioasă de cunoaştere şi autocunoaştere, din dorinţa de a pătrunde în structurile limpezitoare ale raţionalului. Înrudirea mea cu UCMR-ul este în domeniul muzicologiei, iar cursurile le fac atractive prin exemplul viu al interpretărilor mele sau al nenumăratelor incursiuni exegetice şi audio-vizuale”, declară profesorul.
Pasiunea lui Gabriel Bulancea pentru chitară a crescut, în timp: „Dragostea pentru chitară provine de la învăţătorul meu, Oanea Marin, iar mai târziu de la profesorii mei, Iftode Tudorel şi Vasile Gavriş. Pasiunea pentru acest instrument încerc să o menţin nestinsă prin exerciţiu zilnic şi prin recitaluri (e drept că acestea s-au rărit în ultimii ani), la care am colaborat cu Nicolae Mantu sau Camelia Pavlenco”.
La întrebarea: ce fel de om sunteţi?, Gabriel Bulancea răspunde cu modestie: „Sunt un om aflat în căutarea sincerităţii artistice, cramponat uneori prea mult în tradiţie, sunt un ˝neoclasic˝ rătăcit într-o lume postmodernă, îmi plac arta, filosofia, spiritualităţile de orice fel, în special cea creştină, îmi plac florile, copiii, discuţiile cu prietenii, seminariile exegetice pe care le mai am cu aceştia sau cu studenţii, neprefăcătoria, spontaneitatea, înţelepciunea unei remarci, natura, pacea căminului meu, ştiinţele exacte, studenţii inteligenţi şi interesaţi de ceea ce fac, preocupaţi să se autoperfecţioneze”.
Gabriel Bulancea are trei cărţi: „Prima carte publicată este chiar teza mea de doctorat, ˝Gândirea creatoare şi estetică a lui Claude Debussy˝. Mă simt profund înrudit cu impresionismul şi simbolismul muzical întrucât percep uneori lumea prin nuanţe şi calităţi de cea mai fină reverberaţie. Cea de-a doua carte reprezintă un curs de istoria muzicii pe care sper să-l finalizez în toamnă. Iar cea de-a treia, apărută luna trecută, se numeşte ˝Muss es sein?˝ (˝Trebuie să fie?˝) - crochiuri estetice".
Ce muzică ascultă Gabriel Bulancea? „Bach îmi redă nostalgia paradisului, după spusa lui Cioran, Beethoven mă energizează şi îmi reactivează disponibilităţile creatoare, Messiaen, Poulenc şi Bruckner revigorează în mine sentimentul religiozităţii, Chopin şi Rahmaninov mă vindecă de depresii, Gesualdo şi Mahler mă cutremură existenţial, mă scot din amorţire, la fel ca un roman de Dostoievski, Debussy mă transformă într-un faun gata să guste orice experienţă de împărtăşire din vasta împărăţie a Frumuseţii, iar Mozart şi Enescu nu mă pot face decât să retrăiesc emoţia copilăriei”.
La mulţi şi buni ani, profesorului şi chitaristului Gabriel Bulancea!
