Galaţiul nu a arătat mereu aşa! Am trecut în revistă, împreună cu Marius Mitrof, consilier la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi, cele mai importante monumente dispărute în timp din oraşul nostru, distruse accidental sau „cenzurate” politic. Lista este destul de lungă, dar o să insist mai mult pe două dintre ele: monumentul eroilor de la Costangalia, foarte puţin cunoscut cititorilor, de aceea, cred, de interes, şi cel al eroilor marinari din 1918, care urmează să fie refăcut, prin intermediul Muzeului de Istorie, de Consiliul Judeţului, acolo unde a fost iniţial, în zona Stirex.
Monumentul eroilor marinari "învie"
„O pagină din istoria tragică a apărării Galaţilor împotriva hoardelor comuniste anarhiste”, descrie ziaristul George Munteanu în cartea „Galaţii în timpul marelui războiu 1916-1918” „eroismul legendar al celor 500 soldaţi români cu ofiţerii lor” care au dezarmat 12.000 de soldaţi ruşi în Bătălia Ţiglinei. „Ruşii le luaseră atât de mult de frică, încât companii întregi, fugite de pe front, înmărmureau în faţa unor căprării de soldaţi români, când le întâlneau, aşa scria un ofiţer german.” Au scris despre monument, demolat apoi de sovietici, în „Restitutio monumentul eroilor marinari, Galaţi, 1918”, dr. Mariana Păvăloiu şi Petrică Coman, din materialul cărora am preluat fotografia. Între 7 şi 9 ianuarie 1918, vreo 500 de militari, marinari, dar şi civili, unii chiar elevi, au luptat şi sau murit, înspăimântând redutabilul Corp de armată IV siberian, bolşevizat, excelent înarmat, inclusiv cu tunuri. Ruşii intenţionau să prade şi să ardă oraşul.
Costangalia, un episod întunecat
Costangalia este un sat din raionul Cantemir, Republica Moldova. Documentat, dr. Emil Popa, iubitor de istorie şi de Galaţi, scrie pe blogul său despre istoria monumentului ridicat în Parcul Regele Carol I: domnitorul Cuza a plătit sculptorului 1.200 de galbeni, însă monumentul a fost terminat abia după abdicarea sa şi „oferit Primăriei Galaţi în anul 1914. După 1948, pentru a nu irita „internaţionalismul proletar” impus de noua ordine, acest monument a fost demolat din dispoziţia autorităţilor comuniste”.
Când polonezii, sub ocupaţie rusească, s-au revoltat în 1863 împotriva stagiului militar obligatoriu în armata ţaristă, s-a organizat un grup de luptători în Dobrogea, din 250 de polonezi şi câţiva voluntari francezi, englezi şi italieni, având sprijinul Turciei. Încercând să treacă spre Polonia, înarmaţi, prin Moldova, Cuza a fost nevoit să îi oprească, în ciuda simpatiei sale şi chiar a sprijinului pentru mişcările de eliberare naţionale, ca să nu rişte independenţa propriei ţări faţă de ruşi. Totuşi, nu i-a predat ruşilor pe prizonieri.
În iulie 1863, un regiment de infanterie românesc, 416 soldaţi comandaţi de col. Athanasie Călinescu, i-au înfruntat pe polonezi la Costangalia: românii pierd 18 soldaţi morţi şi 45 răniţi, în timp ce polonezii au avut 31 morţi şi 16 răniţi. Lupta se termină indecis şi polonezii forţează Prutul la Godeşti, dar detaşamentul polonez este nou atacat şi încercuit de colonelul Călinescu la Rânzeşti la 5/17 iulie şi, epuizaţi, polonezii se predau fără luptă şi sunt internaţi la Cahul.
Un sculptor grec
Medicul precizează că sculptorul a fost Vasile Scutari (Vassilios Scutaris), unul dintre cei doi fraţi sculptori veniţi în România din insula Tinos, Marea Egee. Vasile are lucrări la Galaţi, Iaşi etc., iar la „Eternitatea” obeliscul ridicat în memoria eroilor greci din Primul Război Mondial „seamănă leit" cu cel din Parcul Carol.
Alte pierderi
Interesant este că şi în Bădălan fusese ridicat, după 1918, un monument dedicat ostaşului român, iar la documentare lucrează consilierul Mitrof şi directorul Muzeului de Istorie, Cristian Căldăraru. A mai dispărut şi bustul locotenent comandorului Petre Demetriade, făuritorul Flotilei de Dunăre la sfârşitul secolului XIX, dezvelit, scrie dr. în Istorie Carmen-Irene Atanasiu, la 25 octombrie 1909 în Ţiglina, demolat după Al Doilea Război Mondial de sovietici. Despre bustul din bronz al primarului-prinţ Moruzi, demolat prin ´45, vom reveni altă dată, cu lucruri noi.
„Politicii”
Dacă statuia lui Vasile Roaită, cel care a tras sirena revoltei, la greva de la Atelierele CFR Griviţa în ´33, a fost ascunsă chiar de comunişti, după ce s-a descoperit în arhivele Siguranţei că de fapt tânărul trăsese de fapt sirena pentru a înştiinţa forţele de intervenţie, altele au fost distruse după căderea comunismului, fiind asociate cu acesta, chiar dacă fiecare caz în parte a avut justificarea sa istorică sau n-a avut legătură cu comunismul. Astfel, bustul din piatră aparentă a lui Spiru Petrea, zis Plăcintaru, muncitorul ucis de soldaţi la răscoală în 1907 lângă Prefectură, alături de ţăranii pe care îi conducea, lucrare realizată de sculptorul gălăţean Vasile Vedeş, dezvelit pe 13 iunie 1957 la intersecţia străzii Lozoveni cu Războieni, a dispărut prin 2000, în timpul lucrărilor de reabilitare a străzii. Tot din piatră aparentă era şi bustul activistului socialist I. C. Frimu din parcul pieţei cu acelaşi nume, distrus după revoluţie, lăsând loc parcului Bisericii Sf. Mina. Un grup statuar frumos, fără nicio rezonanţă politică, „Pacea”, a dispărut şi el după 1990, de pe strada Navelor.
