Grădina Publică îmbătrâneşte

Grădina Publică îmbătrâneşte

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

* Locul unde nu se întâmplă (mai) nimic…  *

Grădina publică… Da’ ce publică? Nu, nu publică nimic, pentru că grădina noastră este un personaj discret.

Bătrânească, bătrânicioasă chiar, liniştită, dar cam „prăfuită”, marea grădină este şi azi cam ca pe vremea mamei dumneaei. Când trenul era o invenţie nouă şi oamenii veneau din oraş să se tot uuuite în vale, din spatele parcului, la trenurile cu aburi care mergeau mai repede ca azi. La trenuri vin şi acum unii.

Cu şi pentru copii

Copiii vor să vadă de sus trenurile, ne-a spus patronul unui miniparc de distracţii – un punct de joacă gonflabil, cu tobogan şi căţărătoare şi un fel de tunel, aşezat la capătul aleii care duce la treptele ce coboară spre triaj. Care vrea, să aducă şi o mini-locomotivă pentru plimbat copiii în cerc.

Are deja şi nişte maşinuţe din acelea care se pot ciocni fără risc, cauciuc în cauciuc, dar degeaba le are: nu găseşti un loc neted în capătul acela de parc, oprit doar de PHARE, prin drenuri speciale, să n-o ia la vale! 

Am început cu acest punct insolit, ca să arătăm că mai apar şi lucruri noi în străbuna grădină, cu arteziană şi statui atât cât ne-au lăsat comuniştii  şi cei de dinaintea lor să facem.

Patronul punctului de joacă, inginerul Boby Stanciu, a fost ziarist, iar acum trăieşte ca Robinson Crusoe, într-o căsuţă lângă locul de joacă.

Un alt loc de joacă, care pare nou, deşi are ani buni de când l-a făcut Primăria, cu leagăne şi tobogane şi cu gropi de nisip, aflat în dreapta grădinii, este şi el asaltat de copii cu părinţi.  Prea mulţi pentru un spaţiu atât de mic.

Bătrâna fântână arteziană îmbătrânită de albastrul vopselei de WC de veche gară, are în faţă Piaţa Tricolorului, iar steagurile României şi UE fâlfâie vesele, când fâlfâie. În preajmă, trandafiri frumoşi…

Alei cu  dâmburi şi cârpeli electrice

Băncile grele şi reci la şezut, masive, de beton armat, au rezistat derbedeilor de ani buni, aşa urâţele cum sunt: sunt greu de răsturnat. Abia dacă poţi să le ciobeşti placajul de piatră… Dar tot şi-au pus mintea unii cu vreo două dintre ele.

Aleile principale, dalate acum câteva mandate, au crăpături sau chiar dale lipsă, acolo unde nu iese şi iarba dintre ele. Aleile asfaltate sunt în unele locuri dâmburi-dâmburi, numai bune de antrenat puşcaşii marini pentru teren accidentat.

Stâlpii de iluminat, din fontă turnată artistic, amintesc de la belle epoque, dar au becuri modeniste, parcă împrumutate din altă parte. Unele instalaţii electrice sunt cârpite urât,  la vedere… 

Am găsit grădina plină de oameni de la ADP, de zgomot de maşini de tuns iarba şi miros proaspăt de fân. Cioturi de copac arătau că s-a suflat în iaurt şi s-au decapitat copacii periculoşi,  după ce furtuna a doborât zilele trecute un pom, când  în grădină erau oameni. Mulţi copacii sunt bătrâni – cât or mai rezista până se va ridica o nouă generaţie care aşteaptă să fie plantată?

Caragiale - "Guţă în tinereţe"


Statui? Vedem o statuie din marmură neagră, uşor distrusă şi nesemnată. O altă lucrare de artă, de la o tabără de sculptură, alcătuită din piese metalice cândva în mişcare, se odihneşte  ruginită în stratul principal de flori. La intrarea în grădină, două statui de piatră acoperite de muşchi şi cu soclul ciobit sau mâncat de igrasie dau impresia că edilii au vrut cândva să umple parcul de statui, dar au trebuit să plece repede…

Pe soclul lui Caragiale, cineva a scris: „Guţă în tinereţe”! O fi presimţit ceva conu’ Iancu, că a refuzat să fie deputat de Galaţi în 1904! Păi… merităm, la cât ne pasă de cum arătăm în faţa turiştilor!

Ceva inscripţii sunt şi pe statuia lui Enescu. Care, „din fericire”, nici nu se vede de sub coroana copacului care l-a copleşit cu frunze. Măcar e romantic… 

Măcar normalitate…

Găsesc două doamne supraveghind, de pe o bancă, doi copii micuţi. „Vă place grădina?” Doamnele spun că da: vin aici de ani buni, văd curăţenie, flori frumoase, verdeaţa pomilor…

„Eu vin zi de zi aici”, ne spune una dintre ele. „Aici stăm fără frică…” Gardienii publici veghează. Deşi, chiar ieri, spun că au fost incomodate de nişte pici tuciurii.

Întreb: n-am merita poate şi ceva mai vioi, mai european? „Căutăm perfecţiunea în România?!”, mă pune la punct cealaltă doamnă. „Căutăm măcar normalul, cel puţin atât.”

Pe-afară, gardul bine vopsit – bag mâna-n foc că e tot ăla de pe vremea primarului Robescu! În epoca asta, abia dacă ai cu ce să vopseşti ce au făcut alţii…

Citit 679 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.