Din 2014, Cetăţean de Onoare al Galaţiului, a primit, în 2004, Meritul Cultural în rang de Cavaler de la Preşedinţia României. Scriitorul Corneliu Antoniu a înfiinţat o instituţie în oraşul care şi-a pierdut destule instituţii: filiala Uniunii Scriitorilor Galaţi-Brăila. Conduce un festival internaţional de literatură, pe care l-a inventat, editează cărţi şi o revistă culturală.
- E foarte dificil să scoţi revista pe banii tăi sau ai altora şi apoi să poţi să o dai gratuit. Dar se dau bani, absolut inutil, pe surogate literare, pe tot felul de mizilicuri! Care nu au o stautră morală. Ar trebui făcută o selecţie. În toate lucrurile foarte bune trebuie făcută o investiţie. Având în vedere că majoritatea oamenilor de talent, de valoare, trăiesc într-un mediu care nu este ocrotitor pentru ei, nu vor fi îngăduiţi, respectaţi şi aşa se întâmplă că artişti importanţi în provincia lor de acolo nu sunt sprijiniţi.
- E normal să se ducă omul de cultură cu mâna întinsă la autorităţi, sau să fie întrebat, „sondat”, măcar ca să se ştie dacă mai trăieşte?
- Nu te caută nimeni! Subvenţionarea culturii, care se face pe lege prin ministere, prin ICR, prin primării, prin consilii judeţene, trebuie să plece de la ideea că nu trebuie procedat egalizator, stil tăvălug, „să dăm la fiecare câte puţin” - asta-i comunism! De exemplu, trebuie ajutate reviste care sunt girate de organisme competente ale Culturii: uniuni de creaţie, Ministerul Culturii, Academia Română. Sigur, unui consilier care este la Cultură, un om de bine care a câştigat cinstit postul de acolo, nu poţi să-i ceri să facă de exemplu o analiză critică la un volum de versuri de Ana Blandiana….
- Mai ales că şi un autor bun poate să scoată la un moment dat o carte proastă…
- Sigur că da. Iar consilierul crede că e bună pentru că a auzit nişte critici că spun aceasta. Eventual s-o şi citească, aşa cum a fost obligat fostul preşedinte să îl citească pe Cărtărescu; eu cred că nici acum n-a citit… De asemenea, ar trebui ca primarul să aibă un consilier personal, chiar doi, sau să facă un consiliu al oamenilor de cultură…
- Câţi ani aţi scos revista „Antares” pe speze proprii?
- Şase ani. Apoi, până în zilele noastre, a dat bani Primăria. Când a apărut „Antares”, a venit toată lumea [la lansare]: primar, prefect, Prea Sfântul, care a botezat-o… După aceea… Prea Sfântul nu-şi mai recunoaşte “copilul”, sau l-o fi uitat… Asta-i situaţia, cu toţii avem lipsuri. Dar să-mi fie iertat: nu poţi să mergi la nesfârşit cu mâna întinsă!
- Ca invalidul care şi-a pierdut piciorul, dar era chemat periodic la comisie, să vadă de nu i-a crescut…
- De 18 ani de când fac revistă, festival, 80 la sută din timp am umblat după bani, am făcut cerşetorie – 18 ani e o viaţă de om! Anul acesta am primit 11 confirmări de la scriitori din lume, chiar şi din Vietnam, că vin la festival – şi-au cumpărat şi bilet. Anual vin aici scriitori din America de Sud, din Europa… Dar nici până la ora actuală nu ştiu… Sunt singurul manager cultural – urăsc acest cuvânt! – care predă proiect în fiecare an, în noiembrie, aşa cum prevede legea, dar trebuie să aştept până în martie-aprilie, până au predat toţi. Eu, care sunt corect, trebuie să suport incorectitudinea altora!
- Parcă şi Cultura se… plombează, precum unele străzi, cu un pic de umplutură, care e măturată de ploaie…
- Există la păcălici în cultură, de înnebuneşti, cu toţii „geniali”! Cu cât e cineva mai prost, cu atât urcă mai sus! Eu cred şi sper să fiu chemat la comisie până prin martie, să fiu primit acolo cu respect, nu umilindu-mă; ei trebuie să te ajute să-ţi faci treaba, tu eşti cel care munceşti. Ştii foarte bine cât am dat din buzunar… Mi s-a întâmplat, acum vreo zece ani, când un fost deputat mi-a promis ajutorul şi a dispărut, abia în ultimele zece minute am găsit sponsori, cu scriitorii sosiţi din ţară şi străinătate, în hol la hotel. A ajutat şi Primăria atunci. Oamenii aceştia vorbesc despre noi când se întorc, nu trebuie să plece dezgustaţi din Galaţi! Îi ducem la Brăila, prin Deltă – Galaţiul n-ar rezista să susţină aici cinci zile de festival internaţional „Antares”. Şi ce le arătăm? Când a scăzut Dunărea, am văzut insuliţa şi m-am gândit: „A revenit Ada Kaleh-ul!” De ce nu suntem în stare să facem lucruri excepţionale? De ce să facem lucruri mărunte? Te întreb: Tulcea nu e în România?
- Cum e la Budapesta e o insulă, Margareta. Şi am putea dezvolta peste Dunăre un parteneriat turistic, cu tabere de vară, festivaluri de muzică, campus… Nici măcar plaja Cocuţa nu mai e…
- Nu se poate să fii personalitate în oraşul ăsta şi să nu gândeşti câte nave mergeau de la Galaţi la Sulina, iar acum nici la Brăila nu merg! Nu e în regulă! Cred că se poate face şi la Galaţi ceva…Important e cum ne facem noi datoria. Dar ştii, de exemplu, cât de mulţi scriitori buni avem în Galaţi? Un exemplu: eram cu George Astaloş la Paris, prin 2008, pe lângă teatrul lui Eugene Ionescu, am găsit un teatru care avea o stagiune cu un singur autor. De ce n-ar fi şi la Galaţi? Dacă nu ne iubim oamenii şi nu-i popularizăm, nu ne bucurăm când sunt premiaţi, e păcat… Şi acum este o casă în Galaţi unde este o orgă, dar nu o poţi vizita. Muzeul de artă modernă s-a mutat într-un bloc. În piaţă! Am avut aeroport, dar nu a rămas măcar un semn! Avem jaful ăla de port de ambarcaţiuni, mai scump decât la Brăila, nu şi un muzeu al marinei. Politicienii umblă după voturi pentru chestii mărunte. Se bifează activităţi culturale. N-au nevoie de cultură? Să decreteze: oraş în afara culturii! În afară de doi-trei, care ne-am străduit să ducem oraşul în România şi chiar dincolo de graniţele ţării, mulţi se complac în provincialism călduţ. La teatru sunt rânduri pe care scrie „Rezervat”, dar rămân goale… Eu nu sunt invitat, mă invită Brăila… Sunt cetăţean de onoare al acestui oraş, dar n-am niciun sentiment că oamenii mă respectă. Nu se mai dau nici premii importante unor oameni care au adus gloria Galaţiului. Am câştigat la revoluţie dreptul de a lătra. Ce să facem, lătrăm, dar până la urmă s-ar putea să şi muşcăm! Şi muşcătura va fi turbată!
- Sper să se infecteze!
