Dunărea a curs... de pe Nil pe Prut | Festivalul poeziei fluviului, pe mai multe ”voci”

Dunărea a curs... de pe Nil pe Prut | Festivalul poeziei fluviului, pe mai multe ”voci”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Prima ediţie a Festivalului de Literatură „Poezia – port la Dunăre” a fost un meeting internaţional reuşit. Au participat poeţi din Germania, Austria, Danemarca, Estonia, Republica Moldova, România. Este impresionantă şi lista partenerilor implicaţi: Consiliul Județean, cu Centrul Cultural “Dunărea de Jos” (CCDJ), „dirijorul” evenimentului, Institutul Goethe – celebră instituție de cultură a Germaniei, Forumul Cultural Austriac – secţie culturală a Ambasadei Austriei, Danish Arts Foundation – promotoare a artei daneze, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Bucureşti pentru Traduceri Literare (preşedintele filialei, poetul Peter Sragher, a fost un moderator şi tălmăcitor extraordinar), APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România), Asociația EuroCulturArt - București, AgențiadeCarte.ro – prima agenţie de ştiri şi comentarii on-line dedicată industriei editoriale din România, scriitorilor români, Biblioteca  ”V.A.Urechia” şi Asociația “Galați, orașul meu”.

Festivalul s-a „jucat” în paralel la sediul CCDJ, la Centrul Multicutural de pe Domnească nr. 91 şi la Foişor, pe Faleză şi a beneficiat de o vreme... prea bună: canicula acelor zile de 29 şi 30 iunie. În rest, ofertele au fost variate, de la recitaluri la lansarea unui almanahului dedicat Dunării (”Clepto-Hydra” - prezentat de profesorul şi publicistul Ghiţă Nazare) sau expoziţiile ”Portul Galați de altădată” (vechi cartoline, colecţia Iulian Panait) şi ”Vederi dunărene de la izvor la vărsare” (colecţionar George Milea).  

Au recitat: poeta şi actriţa Ioana Crăciunescu (un pod artistic cu Franţa!), austriaca Cornelia Travnicek, Tarek Eltayeb, poet şi romancier de limbă arabă născut în Sudan şi emigrat la  Nil, acum profesor la Centrul Internațional de Management al Universităţii de Științe Aplicate Krems, Austria, germanul Dirk Huelstrunk, inventator ghiduş de sunete - o nebunie! -  poet-performer internațional, profesor de creație scrisă şi curator evenimente culturale la Frankfurt  (tocmai venea de la Frankfurt Poetry Days!), danezul Claus Ankersen, îndrăgostit de opera lui Arghezi (a urmat Filosofia şi Antropologia la universităţi americane şi daneze), poeta (şi romanciera!) estoniană Triin Somets, iar din Republica Moldova Arcadie Suceveanu, poet, eseist şi ziarist, Nicolae Spătaru, poet de pe Prut, Grigore Chiperi, eseist, poet, prozator, jurnalist şi traducător de pe Nistru, fost profesor la Universitatea din Tiraspol, redactor la revista „Contrafort” – Chişinău. Din Români, au participat: poeţii Dan Mircea Cipariu (Bucureşti), Amelia Stănescu (Constanța), Violeta Craiu (Brăila) şi gălăţenii Vali Crăciun, Luminița Potirniche, Stela Iorga, Angela Baciu, Angela Ribinciuc.

Citit 1665 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Iulie 2017 19:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.