Sunt în stare să-mi aduc aminte şi să vă scriu o poveste răscolitoare prin frumuseţe şi imprevizibil. O poveste din Galaţi. O poveste din gară. Nu chiar de unde se ia sau se pierde trenul, ci dintr-un bar aflat (şi acuma) foarte aproape de gară... Sigur să da! stau la taclale cu Iulia, barmaniţa! fumez şi beau pe datorie!... (apucături de scriitor, na !)... (dar nu-i nici o problemă! la câte datorii am, cred că am să dau colţul foarte târziu!)... E devreme. Cam pe la prânz ...

Hai să căutăm...(prin ladă).../ rochii şi scrisori de-atunci... şi să auzim (în rochii)/ ce (!) mireasmă de sulfină, şi-n scrisori (ne/vinovate)/ ce (!) păcat care declină strigător tăcerea noastră/ cea de tot...spre/zece munci!...   Ce adâncă-i amăgirea/ unui strigăt spre înalt când i-auzi (dezamăgirii)/ fâlfâitul mai aproape... mai aproape decât ştie/ Ne/Murirea că-i încape n-ochi triumful ne/răbdării/ cu-n plâns rece şi-unul cald!   Ce înaltă-i resemnarea ...

„Nu mai spun că mulţi mureau pe drum. Aproape în fiecare sat se află cel puţin câte un flăcău de-al nostru îngropat mai creştineşte decât camarazii rămaşi în urmă şi în uitare. Mergeam numai primăvara, numai vara şi numai toamna…şi numai când ne lăsau bubele din tălpi, vătămăturile din şale, nădejdile şi deznădejdile de prin sufletele aprinse ori stinse în amăgire şi dezamăgire…(o dată, într-un sat cam pe la o mie de kilometri distanţă de Siberia, cum ...

Pionul cel mai dur pe tabla lumii, respect regi şi regine din părţile amândouă ale acestui război pentru care mai merg şi pe jar, şi pe brumă, şi pe rouă!   Pionul cel mai blând pe tabla lumii, scot regi din joc şi păcălesc regine, mă fac de râs şi plâns în linia ce dintâi când vin nebunii şi întreabă...cine?   Pionul cel mai sec pe tabla lumii, am dat de tot, de toate, am dat şi de nimic... dar regele şi sfânta lui regină m-au învăţat să pot să vreau ...

Nea Ion îşi ia un bob zăbavă şi cată cu ochii spre răsărit. Oare de ce nu se uită spre Apus, dacă Răsăritul i-a sfărâmat tinereţea şi toate rezervele de viitor? Îmi vine să cred că nea Ion Manole priveşte „altfel” (cu alţi ochi şi în alte dimensiuni) locul supliciului său şi al multora dintre flăcăii tocmai de atunci. Sigur că da, nu?…Iată-l, adulmecă văzduhul Siberiei, parcă ar vrea să-l  „tragă” pe tot în pieptu-i puţin, din ce în ce mai puţ ...

chiar trebuie să înţelegi, chiar trebuie să fii atentă: încet-încet, mă sui în cărţi... încet-încet, mă fac legendă...   nu las nimic în urma mea... (nici bucurii şi nici regrete)... doar adevărul că am fost simplu ion şi moromete,   doar liniştea că am iubit şi mori de vânt nenumărate, şi lebede care-au cântat, şi rugăciune, şi păcate...   că am avut vreo doi părinţi mereu cu lacrimă absentă... şi s-au suit (încet) în cărţi, şi s-au făc ...

Ieri, cam pe la fără un sfert, sună telefonul stabil. Telefonul stabil se află în camera cealaltă. Eu mă aflu în camera asta. Nu mă grăbesc să răspund. Ştiu că doamna Ca vrea să mă întrebe cine este domnişoara Mi. Ştiu că va insista până îi satisfac teribila curiozitate. De aia nu mă reped la telefon. Şi sună. Şi sună. "Să suni până mori către cerul senin!" - îmi aduc aminte de "Mistreţul…" lui Ştefan Augustin Doinaş, mergând alene spre camera cu telefon st ...

Şi stai (frumoasă) după geam şi tot priveşti în depărtare... îmi pare că omar khayyam (şi nu numai omar îmi pare)   ţi-a scris pe ochi cea mai senină şi cea mai simplă poezie din timpul care stă să vină, să-ţi dea ce nu mai pot eu (ţie)   din spaţiul pus merinde lumii (mai de nevoie, mai de silă) de care nici o milă nu mi-i, însă de tine mi-este milă   cum stai (frumoasă, fără rost şi sclavă în singurătate)... şi eu nu pot uita c-am fost bun de nimic până ...

Ne adunăm în jurul lui nea Ion şi-l ascultăm. El stă pe prispa din lut şi-şi aduce aminte. Cât timp a "stat" el în  Siberia, nimeni nu s-a mai ocupat de cele trebuincioase ogrăzii. Prispa-i mâncată de vreme. Prin pământu-i spălat de ploi, ca un argument că fiinţa nu poate fi distrusă niciodată, se văd foarte multe buruieni, printre care şi paie de grâu în diferite faze ale creşterii, coacerii, căderii, uitării şi întoarcerii la început. Nea Ion mângâie un pai de g ...

Când viaţa-i odihna cea repede-a morţii şi moartea-i cea umbră eternă a vieţii... ce taină mai caut prin spatele porţii? ce sper să mai aflu-n desimile ceţei? ce preţ să mai pun pe sfârşit, pe nirvană, când veci şi real este golul din cană?   Bat cer şi pământ...oare cine deschide când zei şi apostoli îmi scurmă prin blide, când sfinţi diplomaţi îmi înfulecă grâul şi visului meu îi pro/pun prea des/frâul? de ce să conjug a muri şi a duce când viii scobesc ...