ŞTIRI EXTERNE - Viaţa Liberă Galaţi

După negocierile cu Putin, Joe Biden se consultă cu aliaţii europeni

Scris de Miercuri, 08 Decembrie 2021
Preşedintele american Joe Biden a avut o videoconferinţă cu principalii săi aliaţi europeni, în urma discuţiei neconcludente purtate marţi cu liderul rus Vladimir Putin, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, citat de agenţia de presă dpa. Biden a vorbit marţi seara târziu cu cancelarul german…

Partidele din „coaliția semafor” a Germaniei au semnat acordul de guvernare

Scris de Marți, 07 Decembrie 2021
Olaf Scholz (în foto, centru) preia funcția de cancelar, deţinută în ultimii 16 ani de conservatoarea Angela Merkel * Partidul Social-Democrat (SPD), Verzii şi Liber-Democraţii (FDP) din Germania au semnat marţi, la Berlin, acordul de coaliţie, care va permite instalarea unui nou guvern la Berlin, în această săptămână, informează DPA.…

Statele Unite și-au făcut un plan de acțiune, în caz că Rusia va ataca Ucraina

Scris de Marți, 07 Decembrie 2021
Statele Unite, pe lângă sancţiunile economice, sunt pregătite să-şi sporească prezenţa militară în Europa de Est dacă Rusia atacă Ucraina, a declarat un înalt oficial de la Casa Albă, relatează AFP. ''Dacă Putin face o mutare, ar exista o cerere crescută din partea aliaţilor noştri'' din Europa de Est pentru…

Austria menţine carantina doar pentru persoanele nevaccinate

Scris de Marți, 07 Decembrie 2021
Lockdownul instituit în Austria în urmă cu trei săptămâni pentru a lupta împotriva epidemiei de COVID-19 va lua sfârşit luni, aşa cum a fost prevăzut iniţial, mai puţin pentru persoanele nevaccinate, a anunţat marţi guvernul de la Viena, pe fondul oboselii populaţiei, transmite AFP. "Avem o tendinţă pozitivă" de scădere…

Migranții, încă în număr mare la frontiera Poloniei cu Belarus

Scris de Marți, 07 Decembrie 2021
Guvernul polonez estimează că în ţara vecină, Belarus, mai sunt aproximativ 7.000 de migranţi care speră să ajungă în Uniunea Europeană. "Estimăm că regimul Lukaşenko a trimis circa 3.000 de migranţi înapoi în Irak şi Siria, dar un număr considerabil mai mare, circa 7.000, se află în continuare pe teritoriul…

Uniunea Europeană poartă negocieri pentru evitarea unui război între Rusia și Ucraina

Scris de Luni, 06 Decembrie 2021
Uniunea Europeană "lucrează pentru a evita o criză", dar "va susţine ferm Ucraina" în cazul unui atac din partea Rusiei, a asigurat Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politici de securitate, în contextul în care SUA au avertizat că Rusia ar plănui o ofensivă militară în Ucraina anul…

Forțele ucrainene și-au etalat armele... americane, ca răspuns la presiunile Rusiei

Scris de Luni, 06 Decembrie 2021
Forţele armate ale Ucrainei sunt capabile să respingă orice atac din partea Rusiei, a declarat luni preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu prilejul marcării Zilei Forţelor Armate, printr-o desfăşurare de vehicule blindate americane şi de nave de patrulare, transmite Reuters. Preşedintele american Joe Biden a promis "un sprijin de neclintit" faţă…

Violențe în Franța, la un miting de extremă dreapta

Scris de Luni, 06 Decembrie 2021
Justiţia franceză a anunţat luni deschiderea unei anchete asupra violenţelor care au izbucnit, duminică, la primul miting al campaniei pentru alegerile prezidenţiale a candidatului de extremă dreapta Eric Zemmour, relatează AFP. Fostul polemist şi editorialist de televiziune de 63 de ani a organizat duminică primul său miting de campanie, în…

Karl Nehammer, noul cancelar al Austriei

Scris de Luni, 06 Decembrie 2021
Fostul ministru de Interne Karl Nehammer a fost învestit oficial luni în funcţia de cancelar al Austriei, devenind al treilea politician conservator care ocupă acest post în numai câteva luni, într-o ţară agitată de scandaluri de corupţie, transmit Reuters şi AFP. Karl Nehammer, un fost militar în vârstă de 49…

Discuție Joe Biden - Vladimir Putin

Scris de Duminică, 05 Decembrie 2021
Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin vor avea marţi o întrevedere prin videoconferinţă, au anunţat Kremlinul şi Casa Albă, într-un moment de vârf al tensiunilor legate de Ucraina. Vladimir Putin a propus NATO semnarea unui pact de securitate care să nu permită aderarea Ucrainei şi Georgiei…

Primul exercițiu naval Rusia - ASEAN

Scris de Duminică, 05 Decembrie 2021
Rusia şi Asociaţia Naţiunilor Sud-Estul Asiei (ASEAN) au încheiat un exerciţiu naval comun de trei zile, a anunţat sâmbătă marina militară indoneziană printr-un comunicat preluat de Reuters. La operaţiunile în două etape au participat opt nave militare şi patru aeronave din Rusia, Indonezia, Malaezia, Thailanda, Vietnam, Singapore şi Brunei. Manevrele…

Trump susține că a atras un miliard de euro pentru rețeaua sa de socializare

Scris de Duminică, 05 Decembrie 2021
Compania care va da naştere viitoarei reţele sociale a fostului preşedinte american Donald Trump şi societatea cu care urmează să fuzioneze pentru a intra pe bursă au afirmat sâmbătă că un grup de investitori instituţionali s-au angajat să contribuie cu un miliard de dolari, notează AFP. Această sumă s-ar adăuga…

Partidele naționaliste și de extremă dreapta resping "guvernarea UE"

Scris de Duminică, 05 Decembrie 2021
Liderii partidelor europene naţionaliste şi de extremă dreapta au discutat sâmbătă, la Varşovia, despre posibilitatea unor voturi comune în Parlamentul European, dar nu au reuşit să încheie o alianţă formală, scrie AFP. Premierul ungar Viktor Orban, lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen şi Jaroslaw Kaczynski, preşedintele partidului conservator polonez…

Condamnat la moarte pentru trafic de seriale

Scris de Duminică, 05 Decembrie 2021
Un bărbat care a introdus în Coreea de Nord versiuni piratate ale superhitului Netflix „Squid Game” a fost condamnat la moarte de instanţele ţării totalitare, anunţă Variety, potrivit Cinemagia, citând agenţia de presă Radio Free Asia. Bărbatul va fi executat prin împuşcare. Traficantul a fost prins după ce mai mulţi…

Global Gateway, strategie europeană de 300 miliarde de euro

Scris de Vineri, 03 Decembrie 2021
Comisia Europeană a lansat Portalul mondial (Global Gateway), noua strategie europeană menită să dezvolte conexiuni inteligente, curate şi sigure în sectorul digital, al energiei şi al transporturilor şi să consolideze sistemele de sănătate, educaţie şi cercetare din întreaga lume. Potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, Portalul mondial urmăreşte…

Controlul tehnologiilor de supraveghere

Scris de Vineri, 03 Decembrie 2021
Statele Unite doresc să studieze, împreună cu ţările aliate, aplicarea unor restricţii la exportul tehnologiilor de supraveghere, pentru a preveni utilizarea acestora în scopul încălcării drepturilor omului, a declarat un înalt oficial al Casei Albe. Măsurile sunt analizate în cadrul Aranjamentului de la Wassenaar, la care participă 42 de state…

Sebastian Kurz se retrage definitiv din politică

Scris de Vineri, 03 Decembrie 2021
Liderii partidului conservator din Austria urmează să se întâlnească pentru a discuta despre cine va conduce formaţiunea şi ţara, după o serie de demisii la nivel înalt, relatează DPA. Sebastian Kurz, care a demisionat din funcţia de cancelar în octombrie, pe fondul unor acuzaţii de corupţie, dar a rămas liderul…

Biden: „Lupta împotriva COVID nu trebuie politizată”

Scris de Vineri, 03 Decembrie 2021
Preşedintele american Joe Biden a declarat că lupta împotriva COVID-19 ''nu ar trebui'' să fie un subiect de diviziune politică, afirmaţie făcută în cursul prezentării unui plan menit să evite o izbucnire a epidemiei, odată cu venirea iernii şi apariţiei variantei Omicron, relatează AFP. ''Pe măsură ce intrăm în iarnă…

Nouă dispută între Polonia şi Comisia Europeană

Scris de Joi, 02 Decembrie 2021
Polonia a apreciat miercuri drept "contraproductivă" propunerea Comisiei Europene ca ţările care se învecinează cu Belarus să poată extinde perioada de înregistrare a cererilor de azil la patru săptămâni. În prezent, această perioadă este de maximum zece zile. Dimpotrivă, suspendarea pur şi simplu a acestei examinări ar fi "forţat agresorul…

Proiectele de autostrăzi, abandonate

Scris de Joi, 02 Decembrie 2021
Austria va renunţa, sub impulsul Verzilor, la mai multe proiecte de extindere a reţelei de autostrăzi, pentru a combate încălzirea globală, informează AFP. "Mai multe şosele înseamnă mai multe maşini şi mai mult trafic", a declarat miercuri ministrul pentru protecţia climei, Leonore Gewessler, responsabilă şi cu transportul. "Nu vreau să…

NATO respinge politica "sferelor de influență" dorită de Rusia

Scris de Joi, 02 Decembrie 2021
Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a insistat miercuri că Rusia "nu are niciun drept de veto" în cazul în care se va decide ca Ucraina să devină parte a NATO, relatează agenţia de presă EFE şi publicaţia Ukrainska Pravda. "Rusia nu are niciun drept de veto, nu are…

Rusia anunță arestarea a trei spioni ucraineni

Scris de Joi, 02 Decembrie 2021
Serviciile de securitate ruse (FSB) au anunţat joi că au arestat trei spioni ucraineni, dintre care unul pregătea un "atac" cu explozibili, pe fondul unei creşteri a tensiunilor între cele două ţări, relatează France Presse. FSB nu a precizat în ce regiuni sau la ce dată au fost arestaţi aceşti…

Moqtada al-Sadr, victorios în alegerile legislative din Irak

Scris de Miercuri, 01 Decembrie 2021
Comisia electorală din Irak a anunţat rezultatele definitive ale alegerilor legislative anticipate din 10 octombrie, confirmând victoria actualului lider şiit Moqtada al-Sadr, care devine primul grup în Parlament, cu 73 de locuri, relatează AFP. Alianţa Cuceririi, care îi reprezintă pe foştii paramilitari pro-Iran din Hashd al-Shaabi, a câştigat 17 locuri…

Viitorul cancelar al Germaniei, favorabil vaccinării obligatorii

Scris de Miercuri, 01 Decembrie 2021
Viitorul cancelar german Olaf Scholz a declarat că este în favoarea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19, pentru a opri focarul de infecţii în ţara sa, relatează AFP. Olaf Scholz a afirmat că "a înţeles că există dezbateri pe acest subiect în Bundestag, la care participă toate partidele'', potrivit unor surse apropiate…
Pagina 127 din 229