
Maria Stanciu
Creştinii ortodocşi o prăznuiesc astăzi pe Sfânta Parascheva
Vineri, 14 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Ocrotitoarea Moldovei şi a săracilorSe împlinesc 370 de ani de când creştinii români sărbătoresc ziua de 14 octombrie, cu mare evlavie. Sărbătoarea de astăzi are ca punct de pornire ziua de 14 octombrie a anului 1641. Atunci, „beiul Moldovei”- Vasile Lupu - aducea în Moldova (de la Constantinopol) Moaştele Cuvioasei Parascheva, primul pas al Sfintei pe pământ românesc fiind făcut la Galaţi. Pentru a obţine Sfintele Moşte, Vasile Lupu a achitat toată datoria Bisericii ...
Gălăţeanca Diana Zaharia a cucerit Bulgaria
Vineri, 14 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* Diana are un nou fan, Ministrul Culturii din Bulgaria Participarea Dianei Zaharia la Concursul internaţional de muzică uşoară pentru copii „Silver Yantra” de la Veliko Tarnovo-Bulgaria i-a adus Premiul I la categoria de vârstă 7-9 ani. Întâlnirea cu concurenţii din Bulgaria, de altfel, primul concurs în afara ţării al Dianei, i-a dat prilejul să-şi facă prieteni nu numai din ţara gazdă, ci şi din Serbia şi Macedonia - ţări care au avut copii şi tineri între partici ...
Şase copii ai unei familii din Smârdan trăiesc ca în evul mediu
Vineri, 14 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Ieri, o misiune de caritate a Alianţei Europensionarilor din România ne-a dus în casele câtorva familii din comuna Smârdan, familii dintre cele mai necăjite. Între cei care au primit un mic ajutor sunt invalizi, pensionari sau familii cu mulţi copii şi cu nevoi nebănuite. Una dintre ele este cea a doamnei Ionela Răileanu (în vârstă de 31 de ani), o tânără mamă cu şase copii: patru băieţi - de vârste cuprinse între 6 şi 11 ani - şi două gemene de doar două luni. O famil ...
Tot mai mulţi pensionari fac împrumuturi la CAR
Marți, 11 Octombrie 2011 15:58 | Publicat în SOCIETATE
* Lemne şi medicamente pe datorie * În 2011, au apărut alţi o mie de pensionari care au luat împrumuturi * La Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, bătrânii au strâns o datorie totală de 25 de milioane de lei
Numărul vârstnicilor gălăţeni care s-au împrumutat în primele nouă luni ale anului 2011, de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, a crescut cu peste o mie, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De la 11.567 de solicitări, câte s-au înregistrat în prime ...
Mai sunt câteva zile până la recensământul populaţiei şi al locuinţelor 2011
Luni, 10 Octombrie 2011 14:35 | Publicat în SOCIETATE
Între 20 şi 31 octombrie 2011, recenzorii vor bate la porţile celor 609.398 de locuitori din judeţul Galaţi, potrivit evidenţei înregistrate la 1 ianuarie 2011. Dintre aceştia, 343.756 de cetăţeni au domiciliul declarat în municipiul Galaţi, iar 265.642 sunt în mediul rural, potrivit datelor furnizate de Direcţia de Statistică Galaţi.Toţi aceşti cetăţeni au de completat, în mod obligatoriu, trei fişe referitoare la Persoană (P), la Gospodărie(G) şi cea numită „Locuin ...
Un premiu I şi mai multe menţiuni pentru copiii din Galaţi, la Festivalul „Remember”
Marți, 14 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în CULTURA
Copiii din Galaţi prezenţi la Festivalul Concurs „Remember” din Constanţa, organizat între 9-12 decembrie, au adus mai multe bucurii. La grupa de vârstă 9-11 ani, locul I a fost obţinut de Maria Cristina Crăciun (FOTO), care a primit şi un Premiu Special al Arhiepiscopiei Tomisului, ce constă într-o Sfântă Icoană a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena - Ocrotitorii municipiului Constanţa. Tot la această grupă de vârstă, colega Mariei Crăciun - de clasă ...
Sărbătoare în Parohia „Sfântul Spiridon”
Luni, 13 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în CULTURA
* Oameni buni precum pâinea * Ieri, Biserica Sfântul Spiridon din municipiul Galaţi a adunat la Sfânta Liturghie mulţime de creştini, pelerini care au dorit să fie alături de Sfântul prăznuit, de Arhiereul locului - Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian al Dunării de Jos, de gazde şi de întreaga Adunare dreptmătoare de aici. Biserica de zid şi curtea locaşului au fost neîcăpătoare, acestea ilustrând lucrarea aleasă pe care o continuă aici părintele paroh Vasile Mogoş ...
„Ţara lui Moş Crăciun”
Luni, 13 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* În aşteptarea scrisorilor de la mămiciPentru perioada 18-23 decembrie 2010, Primăria Galaţi şi Asociaţia „Euro Dezvoltare” pregătesc o nouă incursiune a celor mici în „Ţara lui Moş Crăciun”. Este un proiect care anul trecut le-a adus multă bucurie celor mici din familiile gălăţene cu nevoi şi, implicit, celor mari. Anul acesta, pe lângă programul obişnuit, Moş Crăciun invită mămicile să scrie o epistolă Moşului în care să ilustreze dragostea pentru cop ...
Astăzi, întâlnirea profesorilor de muzică din judeţ
Sâmbătă, 11 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Astăzi, cei mai muzicali dascăli din judeţul Galaţi se vor întâlni la Lieşti, la Şcoala nr. 4. Motivul ni l-a spus profesorul Dan Eugen Drăgoi, ispector la Catedra de Arte din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi. „Este vorba despre întâlnirea profesorilor de muzică, în cadrul Cercului metodic cu profesorii de la această catedră, ocazie cu care vom aborda un subiect pe cât de actual, pe atât de plăcut, anume, cel al obiceiurilor de iarnă în satele de la Dunărea ...
„Prima Carte Sfântă - Maica Domnului”
Sâmbătă, 11 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în CULTURA
La manifestarea care a marcat 20 de ani de presă bisericească neîntreruptă la Dunărea de Jos, prin editarea revistei „Călăuza Ortodoxă”, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian al Dunării de Jos a subliniat rolul presei creştine, implicit al ziaristului de factură creştină, care este un misionar, un apostol al Cuvântului Sfânt. Primul misionar, primul Apostol care a avut misiunea de a trezi neamul românesc la înnoire spirituală este Sfântul Apostol Andrei, „Cel întâi ch ...