Ion Zimbru

Ion Zimbru

Trecutul Ultimului Viitor (I)

Vineri, 01 Iulie 2022 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Ieri, la slujba de îngropăciune a lui Nae Chirigiu, taman când se auzea fornăirea cu „du-l, doamne, în loc cu verdeaţă, unde nu-i nici durere, nici întristare şi nici suspin”, simt o atingere pe umărul drept, că pe umărul stâng se rezema Florica, nevasta mortului Nae, o scoabă/femeie cam de 36,5 kilograme cu tot cu pensie, o făptură costelivă ca o tarantulă supusă la regimuri (democrate!!!) draconice de slăbire şi pasteurizată pentru ca să reziste la variaţiile de pre ...

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Nimic în Plus (dosarele XYZ)

Vineri, 01 Iulie 2022 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
N-am învăţat nimic-nimic alt ceva de la prea straşnic răbdătoarea Maică-mea, decât să-mi ţin Cuvântul dat/ la Subiect, la Predicat - altfel, în veac N-am să nu Am ce regreta! Am ascultat, am înţeles şi-am scris frumos cuvântul Dat la cel de Sus, la cel de Jos, şi l-am cetit şi l-am sfinţit/ într-o biserică de Schit - în schitul Zimbru - satul meu Majestuos! Câteva case cu Icoane, cu prichici, cu Cer la Uşă - catedrale Mari şi Mici printre salcâmi şi nuci şi tei,/ ...

Incredibil fără Cusur

Joi, 30 Iunie 2022 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Nimeni - absolut nimeni! - nu mă crede când spun că suntem gemeni! Suntem aşa de gemeni, încât ne încurcăm în Identitate! De multe ori, aproape mereu, El crede că-i Eu, iar Eu cred că-s El! De multe ori, aproape mereu, lumea se uită la Mine ca la Dumnealui, şi la Dumnealui se uită ca la Mine! Dar tot nu crede că suntem gemeni, că existăm de când Lumea şi Pământul, că am jurat pe Poezia şi pe Curăţenia noastră de Onoare, dar şi pe Înălţimea şi pe Adâncimea noastră ...

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" RUGĂCIUNE de SARĂ [după o idee a lui Mircea Eliade]

Joi, 30 Iunie 2022 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
(!) deseară vin la tine să te rog ce n-am avut curaj să spun vreodată: hai să tăcem şi hai să facem foc pentru iubirea noastră îngheţată (!) (!) să facem loc - în suflet şi în trup - (de)săvârşirii noastre următoare: şi sub deasupra, şi deasupra sub, şi ceai-descântec de nu-mă-uita(re) (!) (!) să dăm afară timpul dintre noi şi să primim tot necuprinsu-n casă, să împărţim tot ce (n)-avem la doi - ce rai, ce iad, ce mire, ce mireasă (!) (!) nuntă în cer şi nu ...

Balada Moldovei fără de Sfârşit

Miercuri, 29 Iunie 2022 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Care mai de care semidoct se străduieşte - din toate răsputerile şi încheieturile neamului său prost - să dea Moldova drept exemplu negativ la toate capitolele existenţei unuia dintre cele mai frumoase Plaiuri din Lume! Care mai de care ameţit şi afumat al contemporaneităţii pune Moldova la coada cozii Naţionale şi o aşează în cele mai murdare catastife şi clasoare politice, economice, morale! Care mai de care dintre vremelnicii aleşi/cocoţaţi pe Capra subnutrită a Istoriei ...

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" DOUĂ BLESTEME... FRUMOASE [QED]

Miercuri, 29 Iunie 2022 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
(!) mâine - poimâine - va să fie-un ieri, cum ieri - alaltăieri - era un mâine, cum "dai" este un fel altfel să "ceri" când gândul ne/milos miroase-a pâine (!) (!) ieri a fost astăzi - cum să (nu)-nţeleg această (ne)greşită perfidie a timpului amarnic, surd şi sec, mut şi hulpav stăpân pe VECINICIE (?!) (!) "acum" - imediat - va fi "atunci" nepăsător la râs, la plâns, la toate, când voi striga zadarnic vorbe lungi - mânca-o-ar moartea de ETERNITATE (!) (!) dar şi "atun ...

TRANS/MISIUNE în DIRECT

Marți, 28 Iunie 2022 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Până la El, până Acolo - până la Început, adicătelea - nu-i chiar aşa de departe! Chiar se vede tocmai de Aici! Şi se vede foarte bine! Se vede în toate mişcările şi în toate plimbările şi în toate amănuntele sale! I se aud şi i se văd lacrămile! I se aud şi i se văd paşii! Se aude şi se vede îmbrăţişându-şi văzduhul şi duhul Alcătuirii sale! Da, i se aud şi i se văd rugăciunile şi rugăminţile către toţi aceia care trebuie musai să ajungă la El, dar e ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Pastel Interzis (dosarele XYZ)

Marți, 28 Iunie 2022 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
(!) bună dimineaţa umblă prin livadă şi-mi alungă somnul ultimului vis, mă şi ocărăşte, mă şi dă afară şi-mi culege mărul (mărul interzis) (!) (!) multe mere roşii, foarte multe mere ia... şi lasă pomul singur, trist, puţin, şi le tăinuieşte azi, după amiază, după cum dă samă şarpele divin (!) (!) vine bună ziua, taie mărul, pleacă, vine bună seara şi ia mărul mort, să aprindă focul şi să încălzească sinusul ispitei, raiul, iadul, tot (!) (!) vine pri ...

Omenirea gunoaielor și gunoaiele Omenirii

Luni, 27 Iunie 2022 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Şi doar am jurat cinstit şi pe cele mai sfinte substantive din lume să nu mai trec în veci de veci pe lângă locul unde oamenii azvârle gunoaie la întâmplare! Parol, acest loc „minunat” se află taman lângă biserică, aşa, poate se-ndură preabunul Dumnezeu şi suie mintea la cap celui credincios care, vorba scriitorului Tudor Octavian, caută cu îndârjire un locşor mai curat, unde să-şi arunce resturile sale din preaplinu-i modern şi contemporan, din greaţa-i „majestuoas ...

Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” NEGREŞIT (declarație de vinovat)

Luni, 27 Iunie 2022 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Mă uit în jur, silabisesc [să (nu) se ştie]: es-te fru-mos, foar-te fru-mos!...Frumos şi rar, îmbătrâneşte papagalu-n colivie, iar eu degeaba-mbătrânesc în calendar!   Mărturisesc: n-am învăţat să-i dau mâncare acestei păsări, cestui zbor să-i dau deschis, cestei minuni să-i cer oleacă de iertare! Nu i-am cerut, n-am ascultat-o, nu i-am scris!   Stă negreşit pe balansoar...şi mai şi cântă... şi-n ochii mici – două cireşe amărui – văd cum îşi poartă – ...
Pagina 173 din 812