COMORI DE PATRIMONIU/ Unul dintre cei mai mari sculptori români, la Muzeul de Artă din Galați

COMORI DE PATRIMONIU/ Unul dintre cei mai mari sculptori români, la Muzeul de Artă din Galați
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

* Un Enescu, viu sub magia marelui Irimescu, o „babă” falsă de 75 de milioane şi cum a fost turnat Sadoveanu


Una dintre lucrările lui, statuia prinţului cărturar Dimitrie Cantemir, se află la Biblioteca Ambrosiana din Milano, între statuile lui Dante şi Shakespeare. Dar cine, în România, n-a auzit de sculptorul Ion Irimescu? Artistul care a trăit mai bine de un veac, dăruind muncii grele a sculptorului şi migalei picturii 77 ani de viaţă plină.

La Galaţi, la Muzeul de Artă Vizuală, avem marea şansă de a admira un Enescu, respirând parcă, într-o sculptură vie a marelui sculptor român, atât de expus în ţară şi în lume. Dar iată că artistul care şi-a dăruit cu atâta generozitate lucrările pentru cel mai mare muzeu de autor din ţară este, în ultimii ani, falsificat cu neruşinare, la scară mare. "O metoda este să împrumuţi un Irimescu autentic, pentru o seară, de la un colecţionar, să mergi cu el la un meşter turnător în bronz. Omul „te rezolvă” cu ghips, tipar şi turnare în bronz. Acum n-o să vrei să bagi în el mult bronz, nu? Că te costă. E suficient să-i dai o dâră. Apoi, totul depinde de tine. Câte bronzuri vrei, cum le plasezi prin anticariate, târguri de artă sau prin şedinţele de licitaţie. Acest stil de a fabrica hidoşenii după Irimescu este frecvent astăzi, la doi ani de la moartea sculptorului" - scria pe 1 august  2006 jurnalistul, scriitorul şi filologul Eugen Istodor, în articolul „Producţii record de falşi Irimescu”, în ziarul „Cotidianul”. Scriem nu ca să ne amuzăm, ci ca să ne facem înţeleşi şi de cei care preţuiesc doar în bani operele, căci şi ei sunt oameni.

"Mărturia imensului său talent"


Plasticianul Gheorghe Andreescu, muzeograf la Muzeul de Artă Vizuală, ne vorbeşte despre opera de artă aflată la Galaţi: "Lucrarea din patrimoniul muzeului gălăţean, cu dimensiunile 64 x 57 x 56 cm, datată 1955, este rezultatul unei îndelungi şi preocupante manifestări a artistului de a reda în sculptură figura unor mari personalităţi ale culturii româneşti. Înzestrat cu o putere de creaţie remarcabilă, longevivul artist a executat de-a lungul carierei sale lucrări ce aduc mărturie imensului său talent, a atracţiei sale pentru tematici în care figura omului este mereu prezentă, în care concepţia monumentală se face simţită, în care tratarea stilistică este unitară şi personalizată. Opera sa este caracterizată astăzi de critica de specialitate drept una cu puternice amprente naţionale, în care se poate citi influenţa profesorilor, marii artişti Dimitrie Paciurea şi Oscar Han. Sculptura „George Enescu” este lucrarea originală a proiectului de monument ce se află acum în faţa Operei Române din Bucureşti. Este rezultatul acumulărilor de tehnică, sensibilitate, de concentrarea tuturor atributelor artistice în vederea obţinerii unei imagini cât mai interesante, mai caracteristice a marelui compozitor şi interpret. Surprins într-o atitudine meditativă, aşezat pe un fotoliu, marele compozitor pare adâncit într-o meditaţie creativă, redarea concentrată a figurii şi expresivitatea mâinilor contribuind din plin la imaginea marelui artist. Patina (strat artificial de culoare de la suprafaţa metalului sau rezultat din oxidarea acestuia, care dă vechime, frumuseţe şi protejează - n.a.), reglarea aspectelor legate de modeleu, de proporţii ale compoziţiei, măresc interesul vizual şi estetic al lucrării."

Este o machetă în bronz pentru un monument de for public, însă are o mare valoare artistică, de sine stătătoare Realizată la o vârstă a experienţei acumulate (sculptorul avea atunci 68 de ani), opera lui Irimescu atinge o transfigurare a personajului, cu venele pară pulsând, într-o încordare interioară  ce-mi aminteşte de impresionismul unui Rodin: Enescu strânge degetele, parcă îi şi vedem încheieturile albindu-se în concentrare, la o muzică năvalnică pe care o aude numai el, fruntea adoptă poziţia cunoscuta poziţie din fotografii, când compozitorul se concentra beethovenian, cabrat, cu capul uşor aplecat, cu ochi închişi, cu o privire interioară...

Academia l-a sărbătorit la un veac de viaţă


Ion (Nicu) Irimescu (27 februarie 1903, satul Arghira, comuna Preuteşti, judeţul Suceava - 28 octombrie 2005, Fălticeni), fiul proprietarului Petre Irimescu şi al Mariei Cazaban, pedagog, a trăit peste un veac. Absolvent al Şcolii Naţionale de Arte Frumoase din Bucureşti, i-a avut profesori de doi sculptori români foarte mari: Dimitrie Paciurea şi Oscar Han.

A debutat expoziţional în 1929, la Expoziţia de Pictură şi Sculptură din Bucureşti, apoi la Salonul artiştilor francezi. O bursă de studii a şcolii române din Fontenay-aux-Roses (pe Sena, în regiunea Île-de-France, unde în ´42 primea o bursă şi rebelul Emil Cioran, prin bunăvoinţa filosofului tecucean Ion Petrovici, pe atunci ministru al Educaţiei) îl aducea în 1930 pe Irimescu la Paris, unde se înscria la  Académie de la Grande Chaumière, sub îndrumarea profesorului Joseph Bernard, artist influenţat de „părintele sculpturii moderne”, Auguste Rodin. Acolo, Irimescu se lasă cucerit mai ales de sintetismul lui Anoine Bourdelle, un mare nume al sculpturii, care face trecerea spre „semiabstractul” Henry Moore şi Brâncuşi al nostru şi al lumii. În ´32, Irimescu primea Menţiunea de onoare a Societăţii artiştilor francezi, pentru o lucrare  expusă la Salonul de primăvară de la Paris. Au urmat, an de an, participări la mari expoziţii în ţară şi în străinătate. În 1933, revine în ţară, şapte ani mai târziu este numit profesor la Academia de Belle Arte din Iaşi. Începea războiul şi, în plină dramă naţională, are bucuria de a i se oferi Premiul Ministerului Culturii şi al Artelor, în ´42. În vreme, cucerea şi: Meritul Cultural în grad de Cavaler clasa I, Maestru emerit al artei (1954), Premiul de stat Clasa I, un an mai târziu, Artist al Poporului (´64), Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofiţer (2001), când primea şi Premiul pentru Excelenţă în Cultura Română. În ´92, era desemnat membru de onoare al Academiei Române. Tot în 1942, cucerea publicul cu o sculptură în Expoziţia de Artă românească de la Bienala de la Veneţia. Opt ani mai târziu era profesor la Cluj, pentru ca după 16 ani acolo să fie numit profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. De-a lungul vremii, artistul a expus la Paris, Veneţia, Londra, Roma, Berlin, Bonn,  Dresda, Berna, Helsinki, Budapesta, Moscova, Varşovia, Praga, Paris, Stockholm, Istanbul, Ankara, Tel Aviv, Damasc, Cairo, Alexandria. A fost ales, în 1978, preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, funcţie deţinută până la Revoluţie. Cu doi ani înaintea sfârşitului său, Academia Română îl sărbătorea la împlinirea unui veac de viaţă.

Stalin s-a dat de trei ori peste cap(ul lui Sadoveanu)


Arta sa era respectată chiar şi de oameni cu educaţie mai precară. Astfel, în februarie ´75, artistul şi soţia sa fuseseră invitaţi la masă de Ceauşescu, iar Irimescu s-a plâns că nu are bronzul necesar pentru ridicarea statuii lui Sadoveanu la Fălticeni (iar scriitorul fusese corpolent, deci statuia „mânca” bronz mult!). Dictatorul i-a trimis statuia lui Stalin, între timp detronată de politica sa naţionalistă anti-sovietică şi aruncată din Piaţa Aviatorilor într-un subsol al C.C.. Astfel, Irimescu s-a trezit cu materia primă necesară, l-a topit pe „Tătucu´”, care, ca-n poveste, s-a dat de trei ori peste cap şi a ajuns, din criminal, fumător de lulea, scriitor mare… (mărturie a prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, din volumul semnat de istoricul Gh. Buzatu - „Nicolae Ceauşescu - biografii, stenograme, agende, cuvântări secrete, dosare inedite, procestul şi execuţia”, Editura TipoMoldova 2011 - redată pe portalul www.ziaristionline.ro)

Cotă ridicată şi pentru falsuri


Despre Irimescu, jurnalistul Eugen Istodor mai scria că avea o cotă ridicată la casele de licitaţii. Printr-o astfel de casă, însă, „numai de la începutul anului [2006] s-au vândut lunar câte doi-trei falşi Irimescu. Iată câteva exemple de preţuri: „Mama cu copilul” a urcat de la 54 de milioane la  270 de milioane. „Somnul” a pornit de la 50 de milioane şi a urcat la 125 milioane. „Portret în stil florentin”, de la 50 la 110 milioane. „Personaj mitologic” a mers de la 24 la 90 de milioane. „Bacanta” de la 24 la 75 de milioane. „Baba” de la 36 la 75 de milioane.

Pentru aceşti bani, cumpărătorii au luat nişte figurine date cu un strat subţire de alamă, nişte aşa-zişi Irimescu de o calitate mediocră.” Mai aflăm din articol şi că marele artist a trebuit să plece în anul 2000 din casa de pe strada Zambaccian din Bucureşti, imobilul fiind retrocedat, în urma sculptorului rămânând se pare tipare, uşor de folosit de falsificatori.

Generosul artist a îngrijit până la moarte muzeul din Fălticeni care îi adăposteşte lucrările donate urbei: în jur de 300 de sculpturi şi 1.000 de desene, care formează cea mai mare colecţie permanentă de autor din ţară.

Un geniu blajin


În 2003, Grigore Ilisei, care a avut norocul să-l cunoască pe marele artist, îşi amintea, în „România literară”, cum sculptorul fusese invitat să i se decerneze titlul de Doctor Honoris Causa la Iaşi, însă venise degeaba, căci uitaseră să îl anunţe pe artist că se amânase ceremonia. Nu-l întâmpinase nimeni, însă sculptorul nici măcar nu s-a înfuriat, a luat-o ca pe-o fatalitate.

În foto, marele sculptor român Ion Irimescu

Scria Mihai Iacobescu, în textul deja citat: „Irimescu era un om de o factură cu totul aparte. Onest. Timid. Tăcut. Rezervat. Preocupat şi pasionat de tot ce făcea. Răbdător şi deschis spre colaborare. Foarte inteligent şi consecvent cu el însuşi. Introvertit. Stârnea admiraţia colegilor de breaslă pentru perseverenţa şi tenacitatea cu care-şi concepea şi urmărea în interiorul fiinţei sale, proiectele creaţiei. În privinţa creaţiei, nu admitea niciun compromis. Dar răspundea cu ingeniozitate şi demnitate provocărilor.”

Citit 5215 ori Ultima modificare Duminică, 07 Februarie 2016 00:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.