EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Traversările cu bacul rămân suspendate pe termen nelimitat

Scris de Marți, 21 Februarie 2012
Traversările cu bacul în zona Galaţi sunt suspendate pe termen nelimitat. În continuare, unica soluţie de traversare e pentru pasageri, cu remorcherul „Săcele”, închiriat de firma operatoare a bacurilor. După cum ne-a precizat directoarea Navrom BAC, Marinela Vasilache, „traversările sunt tot suspendate, din cauza podului de gheaţă format. Am făcut…

Autorităţile nu înlătură ţurţurii, doar ne avertizează

Scris de Marți, 21 Februarie 2012
Odată cu încălzirea, zăpada „loveşte” din nou. De data asta, de pe acoperişuri. Propietarii sunt  mai mult sau mai puţin conştienţi de răspunderea lor. Recent, în Bucureşti, un propietar de autoturism a câştigat în instanţă despăgubiri pentru autoturismul distrus de gheaţa căzută. Iar la Bârlad un om tocmai ce şi-a…

Alimentele donate ajung marţi la sinistraţii din Băleni şi din Vlădeşti

Scris de Luni, 20 Februarie 2012
Produsele alimentare donate de gălăţeni şi de brăileni în cadrul campaniei „Donează pentru viaţă!”, iniţiată marţea trecută de „Viaţa liberă” cu sprijinul Kaufland România, le sunt oferite marţi locuitorilor din comunele Băleni şi Vlădeşti, care au fost izolaţi de nămeţi timp de mai multe zile. Transportul este efectuat cu ajutorul…

11 drumuri din judeţ sunt blocate de aproape o săptămână

Scris de Luni, 20 Februarie 2012
La aproape o săptămână de când s-a oprit viscolul, 11 drumuri din judeţul Galaţi sunt încă blocate. Conform raportării de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au rămas închise circulaţiei DJ 242 A (Rădeşti- Bereşti – Găneşti), DJ 242 C (Pleşa – Aldeşti), DJ 242 D (Băneasa – Suceveni),…

Capii „Afacerii Ţigareta de Galaţi” nu au căzut încă

Scris de Luni, 20 Februarie 2012
La mai bine de trei luni de la descoperirea "Afacerii Ţigareta de Galaţi", adevărul încă nu a ieşit la lumină în totalitate. Avem două  persoane cercetate în stare de arest, una pe numele căreia s-a emis mandat de arestare în lipsă, un ofiţer al Poliţiei de Frontieră ce urmează să…

Localităţi încă izolate şi drumuri înzăpezite

Scris de Duminică, 19 Februarie 2012
Duminică seara, în judeţul Galaţi erau 11 segmente de drumuri judeţene înzăpezite. „Se efectuează lucrări de deszăpezire, la această oră, pe următoarele drumuri: DJ242 A (în porţiunea Rădeşti – Bereşti Găneşti), DJ 242 C (între Pleşa şi Aldeşti), DJ 242 D (între Băneasa – Suceveni), DJ 242 E (între Roşcani…

Punctele „Donează pentru viaţă!” din Kaufland se închid luni

Scris de Duminică, 19 Februarie 2012
Campania „Donează pentru viaţă!”, iniţiată de „Viaţa liberă” cu sprijinul Kaufland România pentru ajutorarea sinistraţilor din zonele afectate de ninsoare şi viscol, se apropie de final. Luni, 20 februarie, echipa „Vieţii libere” va închide punctele de colectare care funcţionează de marţi, 14 februarie, în cele două magazine Kaufland din municipiu şi…

„Donează pentru viaţă!” - Coşuri pline în ambele supermarketuri

Scris de Vineri, 17 Februarie 2012
Tot mai mulţi gălăţeni răspund campaniei iniţiate de „Viaţa liberă”, cu sprijinul Kaufland România pentru ajutorarea sinistraţilor din satele afectate de ninsori. Vineri, în jurul prânzului, coşurile de recoltare a alimentelor din ambele hipermarketuri Kaufland din oraş erau aproape pline, semn că oamenii sunt tot mai solidari cu aproapele aflat…

UPDATE - Viscolul a blocat 21 de drumuri judeţene

Scris de Vineri, 17 Februarie 2012
UPDATE 16.45: Vineri la ora 13.00, în judeţ, erau peste 30 de autovehicule blocate în nămeţi. Situaţia s-a schimbat între timp, utilajele de deszăpezire funcţionând pe traseu. La ora 16.33, deja peste 20 de autovehicule fuseseră deblocate. Este vorba despre cele 20 de autoturisme blocate pe ruta Schela-Pechea, un microbuz…

Poveştile oamenilor din cătunul sufocat de nămeţi

Scris de Vineri, 17 Februarie 2012
* Case înghiţite cu totul de omăt şi tuneluri săpate de oameni prin zăpadă * Bătrânii care au dat piept cu iernile din cătun timp de zeci de ani izbucnesc acum în plâns * „De zăpadă nu mi-e frică, dar când se va topi, apa o să mă ia de…

Oraşul gri, după bombardamentul alb (FOTOREPORTAJ)

Scris de Vineri, 17 Februarie 2012
A mai trecut o zi, iar autorităţile locale au lăsat deszăpezirea la o parte. De nins nu a mai nins, aşa că nu ar trebui să avem pretenţii să vedem utilajele la lucru prin oraş. Trotuarele au rămas la fel, pline de zăpadă, pietonii alegând să utilizeze carosabilul, la concurenţă…

În liniştea pădurii albe de la Siret, neliniştea braconierilor cu laţul

Scris de Vineri, 17 Februarie 2012
În week-end, alţi trei „lăţari” au căzut în capcana vânătorilor de braconieri!  Cum vă spuneam deunăzi, indivizii care pun tot timpul laţuri în calea sălbăticiunilor câmpului şi ale pădurii, n-au nici un fel de limite, nu-i interesează nimic decât propriul scop. Acela de a ucide şi de a profita în…

Coşul „Donează pentru viaţă!” din Kaufland 2, primul care s-a umplut

Scris de Joi, 16 Februarie 2012
Gălăţenii sunt solidari cu sinistraţii zăpezilor, alăturându-se în număr mare campaniei „Donează pentru viaţă!”, iniţiată de „Viaţa liberă” cu sprijinul Kaufland România. Punctele de colectare înfiinţate în cele două magazine Kaufland din municipiul Galaţi au primit produse încă din ziua în care s-a dat startul campaniei, marţi. Miercuri seară, coşul…

Drumul Naţional 24D şi alte nouă drumuri judeţene au fost deschise

Scris de Joi, 16 Februarie 2012
Drumul Naţional 24 D (Cuca – Vârlezi) a fost deschis circulaţiei joi. Pe lângă acestea, pe alte nouă drumuri judeţene din cele 18 blocate de mai bine de trei zile se poate circula în acest moment. „Sunt încă închise nouă Drumuri Judeţene, pe care se lucrează pentru deszăpezire. Nu se…

Din cauza drumurilor blocate, peste jumătate din farmaciile de la ţară au fost închise

Scris de Joi, 16 Februarie 2012
Drumurile blocate, care ne-au creat neplăceri încă de la primele ninsori, au afectat şi programul farmaciilor din judeţ. Cele mai multe probleme au fost în localităţile în care angajaţii farmaciilor nu au mai putut ajunge la punctele de lucru. Din acest motiv, numeroşi bolnavi cronici din localităţile respective, cărora li…

Convoi umanitar 4x4 pentru sătenii din Hânţeşti

Scris de Joi, 16 Februarie 2012
  Un convoi format din 12 maşini de teren încarcate cu alimente şi haine a plecat, ieri, în jurul 10.00, din Galaţi şi a înaintat până în satul Hânţeşti unde, deşi principalele căi de acces au fost deschise încă de luni, zeci de săteni sunt şi la această oră blocaţi…

Traversările cu bacul, oprite la Galaţi. Se trece din oră în oră la Brăila

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2012
* Gheaţa de pe Dunăre se încăpăţânează să rămână aproape nemişcată, aşa încât, la Galaţi, trecerile cu bacul sunt în continuare suspendate * Cei ce vor să treacă pe malul celălalt pot însă să o facă fără probleme, dar după un ocol de 15 km * Galaţi 3 s-a împotmolit…

Solidaritate - Gălăţenii „Donează pentru viaţă!”

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2012
Răspuns prompt din partea comunităţii la apelul lansat de „Viaţa liberă” pentru ajutorarea românilor din zonele grav afectate de ninsoare şi de viscol. Punctele de colectare a alimentelor şi a altor produse de strictă necesitate, deschise în magazinele Kaufland din municipiul Galaţi sunt aproape pline, în timp ce, pe internet,…

A fost deszăpezit Drumul Naţional 25 A - Vezi ce drumuri au rămas închise!

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2012
UPDATE 16:40 - Miercuri, după urele prânzului, utilajele de deszăpezire au reuşit se deblocheze Drumul Naţional 25 A (Năneşti – Lungoci). Nu s-a reuşit încă deblocarea Drumul Naţional 24 D, cel care face legătura între Cuca şi Bălăbăneşti şi nici a celor 18 Drumuri Judeţene, care vor rămâne în continuare…

Donează pentru viaţă! Campanie VL şi Kaufland pentru ajutorarea sinistraţilor

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2012
De cel puţin o săptămână, sate întregi din Muntenia şi din sudul Moldovei sunt rupte de restul lumii. Sufocaţi de zăpadă, oamenii abia pot ieşi din casă, darămite din localitate. Mulţi nu mai au ce mânca. Ajută-i! Întinde o mână pentru salvarea sinistraţilor! Donează pentru viaţă! „Viaţa liberă”, cu sprijinul…

Două ambulanţe au rămas blocate din cauza zăpezii

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2012
Din cauza ninsorilor abundente şi a trecerii de la o atenţionare de vreme rea la alta, bolnavii cronici aflaţi în localităţile mai îndepărtate de oraşele din judeţ au încă probleme cu asigurarea medicamentelor şi a asistenţei medicale de specialitate. Din datele pe care le avem de la directorul executiv al…

Numărul cazurilor de infecţii respiratorii este în creştere

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2012
În săptămâna 6 – 12 februarie, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Galaţi a înregistrat un apogeu al numărului cazurilor de infecţii respiratorii acute din acest sezon rece. Astfel, faţă de săptămâna precedentă, când au fost semnalate 2464 de astfel de cazuri, săptămâna trecută 3056 de persoane au ajuns la medicii…

Circulaţie închisă pe două drumuri naţionale şi 17 drumuri judeţene

Scris de Marți, 14 Februarie 2012
Marţi, la ora 16:00, erau închise două drumuri naţionale (DN 25 A – Năneşti – Lungoci şi DN 24D – DN 26 – Cuca – Vârlezi. De asemenea sunt închise 17 drumuri judeţene pe 19 sectoare, dar se lucrează pentru deblocarea lor, ne-a informat căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt…

Vezi cea mai tare maşină de teren din lume: rupe zăpada în două! (VIDEO)

Scris de Marți, 14 Februarie 2012
UAZ 469 cu 5 uşi, motor de 2,5 l pe benzină (similar cu al primelor tipuri de ARO), ambele osii rigide (tip camion), tracţiune integrală şi blocabilă integral. Se vinde cu 2-3 mii de euro în statele fostei Uniuni Sovietice, o reparaţie majoră rar depăşeşte câteva sute de euro, iar…
Pagina 628 din 817