EDUCAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi
Licențe GRATUITE de proiectare navală pentru studenții gălățeni
Scris de Daniela Bogdan Marți, 21 Martie 2017
Compania britanică Aveva Marine a oferit gratuit, Facultăţii de Arhitectură Navală din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, 30 de licenţe software pentru proiectare navală. Conducerea Facultăţii de Arhitectură Navală le-a propus reprezentanţilor companiei britanice să dezvolte, în cadrul Universităţii, un centru de training, la care să aibă acces toţi studenţii…
Vicepreședintele Academiei Române, Doctor Honoris Causa la Galaţi
Scris de Doina Secu, Jurnalism, anul III Marți, 21 Martie 2017
Academicianul prof. univ. dr. Victor Spinei, Vicepreşedintele Academiei Române, a primit titlul de Doctor Honoris Causa, la propunerea Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie. Spinei, istoric de reputaţie internaţională, este un vechi şi constant susţinător al învăţământului istoric gălăţean. Considerat unul dintre cei mai de seamă specialişti ai istoriei migraţiilor…
69 de ani de învăţământ superior la Galaţi
Scris de Daniela Bogdan Sâmbătă, 18 Martie 2017
Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi va organiza, luni, 20 martie 2017, începând cu ora 17,30,o întâlnire cu oficialităţile locale şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, pentru a sărbători 69 de ani de învăţământ superior la Galaţi. Evenimentul va avea loc în „Sala paşilor pierduţi" (Holul Universităţii), din strada Domnească…
BURSE substanţiale pentru studenţii de la "Dunărea de Jos"
Scris de Roxana Artene Penciu Joi, 16 Martie 2017
După suplimentarea cu 50 la sută a fondului pentru burse, conducerea Universităţii "Dunărea de Jos" va mări cuantumul acestor ajutoare băneşti acordate studenţilor. De la prorectorul Ştefan Baltă, am aflat că studenţii gălăţeni vor primi patru tipuri de burse. Prorectorul Ştefan Baltă ne-a informat că, având în vedere faptul că…
SIMULARE la matematică şi istorie
Scris de Roxana Artene Penciu Joi, 16 Martie 2017
Peste 12.000 de elevi din clasele a VIII-a, a XI-a şi a XII-a vor susţine, astăzi, simularea la proba la matematică la Evaluare Naţională şi Bacalaureat şi la istorie, în cazul viitorilor absolvenţi de liceu la profil uman. Vineri, 17 martie, doar elevii claselor a XII-a vor susţine simularea la…
Programul "Student pentru o zi" s-a AMÂNAT
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 15 Martie 2017
Deşi iniţial fusese planificat pe 16 martie, programul “Student pentru o zi” a fost amânat pentru data de 23 martie, întrucât elevii claselor a XII-a au simulare la matematică şi istorie în ziua respectivă. Programul le oferă viitorilor absolvenţi de liceu, profil teoretic, în special din judeţele Galaţi, Brăila, Vrancea…
Programul ȘCOALA VERDE va fi demarat anul acesta
Scris de Florin Răvdan Miercuri, 15 Martie 2017
Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a declarat marţi, 14 martie, la Sibiu, că vrea să doteze, începând din acest an, cu panouri solare 4.000 de unităţi de învăţământ din ţara, ceea ce înseamnă aproape jumătate din totalul acestora, în cadrul unui program numit "Şcoala Verde". "Noi vrem să lansăm acum pe…
Garda de Mediu OFERĂ calculatoare și laptopuri şcolilor din zone defavorizate
Scris de Florin Răvdan Miercuri, 15 Martie 2017
Ca urmare a concursului "Let's be Eco", organizat de Garda Naţională de Mediu şi de "Let's do it, Romania", 25 de instituţii de învăţământ primar, gimnazial şi liceal din judeţul Galaţi vor primi calculatoare şi laptopuri. Scopul acestei tehnologizări a şcolilor este, conform Gărzii de Mediu, "promovarea conceptului de economie…
"Ziua părinţilor", sărbătorită la Şcoala Nr. 16 | FOTO
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 15 Martie 2017
Şcoala Nr. 16 "Nicolae Bălcescu" organizează anual, la începutul lui martie, "Ziua părinţilor", o sărbătoare devenită tradiţie, în care părinţii realizează o serie de activităţi alături de copii. Mămici, tătici şi chiar bunici au umplut clasele şi sălile de sport, pentru a petrece timp de calitate în compania cadrelor didactice…
Ultima zi de ÎNSCRIERE la clasa pregătitoare în prima etapă
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 14 Martie 2017
Miercuri, 15 martie, este ultima zi din prima etapă când părinţii pot depune cereri pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare. Dosarele se depun în intervalul orar 8,00 - 18,00. Pe 22 şi 23 martie, vor fi afişate listele cu candidaţii înmatriculaţi, informaţii privind numărul locurilor libere şi lista copiilor neînscrişi…
Vicepreşedintele Academiei, Doctor Honoris Causa la Galaţi
Scris de Alina Silion, anul III, Jurnalism Marți, 14 Martie 2017
La propunerea Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, Senatul Universităţii „Dunărea de Jos” va decerna, vineri, 17 martie, titlul de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Victor Spinei, vicepreşedintele Academiei Române. Istoric medievist de reputaţie internaţională, Spinei este un vechi şi constant preţuitor şi susţinător al învăţământului istoric gălăţean. Acad.…
INTERVIU cu lect. univ. dr. Mirela Costache. Studenții, învățați cum să reuşească în afaceri
Scris de Teodora Miron Marți, 14 Martie 2017
Recent a fost adoptat un ordin al ministrului Educaţiei naţionale, nr. 3262/2017, privind organizarea şi funcţionarea de societăţi antreprenoriale studenţeşti în sistemul de învăţământ superior din România, publicat în Monitorul Oficial nr. 138 din 23 februarie 2017, ordin menit să transpună în dreptul intern normele europene privitoare la antreprenoriatul în…
Peste 12.000 de elevi gălăţeni au dat SIMULARE la Limba română
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 14 Martie 2017
Peste 12.000 de elevi au susţinut ieri simularea probei scrise la Limba şi literatura română, la Evaluare Naţională şi Bacalaureat, 4.335 la clasa a VIII-a, 4.103 la clasa a XI-a şi 4.116 la clasa a XII-a. De la inspectoarea de specialitate la această disciplină, Daniela Nistor, am aflat că, atât…
Stefan C. Schaltegger, Doctor Honoris Causa la "Danubius"
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 14 Martie 2017
Prof. univ. dr Stefan C. Schaltegger, personalitate marcantă a lumii ştiinţifice internaţionale, care a revoluţionat contabilitatea viitorului, studiile sale devenind etalon în cercetarea ştiinţifică, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Danubius" Galaţi. Stefan C. Schaltegger este profesor la Universitatea Leuphana din Lüneburg (Germania) şi la Universitatea din…
Emil Constantin, Profesor Emerit al Universităţii "Dunărea de Jos"
Scris de Daniela Bogdan Luni, 13 Martie 2017
Prof. dr. ing. Emil Constantin a primit titlul de Profesor Emerit al Universităţii "Dunărea de Jos", în semn de recunoştinţă pentru că a transformat radical Universitatea, în timpul mandatelor sale de rector (1996-2004). Emil Constantin este cel care a înfiinţat Facultatea de Medicină, Facultatea de Arte, Facultatea Transfrontalieră de Ştiinţe…
Ministrul Educaţiei, împotriva EVALUĂRILOR de la clasele mici, pentru că îi stresează inutil pe elevi.
Scris de Roxana Artene Penciu Luni, 13 Martie 2017
Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat că are în vedere câteva modificări ale sistemului de învăţământ. Unul dintre lucrurile pe care ministrul susţine că le va face este revizuirea manualelor de la toate nivelurile de studiu. "Avem manuale noi pentru clasele I-IV. S-a întrebat cineva dacă aceste manuale sunt potrivite…
”1917. Temeri şi speranţă în oraşul Galaţi”
Scris de Iasmina Ungureanu Vineri, 10 Martie 2017
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor, Palatul Copiilor, Şcoala Gimnazială Nr. 17 şi Asociaţia „Tradiţia Militară” organizează vineri, 10 martie, de la ora 11,00, la Muzeul Casa Cuza Vodă, masa rotundă cu tema: „1917. Temeri şi speranţă în oraşul…
Emil Constantin, Profesor Emerit
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 10 Martie 2017
În cadrul şedinţei publice festive de astăzi, de la ora 12,00, programată în Sala Senatului Universităţii "Dunărea de Jos”, va avea loc acordarea titlului de Profesor Emerit domnului prof. dr. ing. DHC Emil Constantin, ca recunoaştere a contribuţiei sale în formarea multor generaţii de specialişti şi a contribuţiei aduse în…
Ziua părinţilor, la Şcoala Nr. 16
Scris de Roxana Artene Penciu Joi, 09 Martie 2017
A devenit deja o tradiţie ca Şcoala Nr. 16 să organizeze, la începutul lunii martie, Ziua părinţilor. Anul acesta, activitatea a fost programată să aibă loc vineri, 10 martie, de la ora 10,00. Atât directoarea unităţii de învăţământ, Mariana Mogoş, cât şi cadrele didactice îşi doresc ca activităţile de acest…
Cei mai buni dintre cei mai buni. MIRUNA RUSU va învăţa la Imperial College of London
Scris de Roxana Artene Penciu Joi, 09 Martie 2017
Miruna Rusu, elevă în clasa a XII-a D la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", a fost admisă la una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din Marea Britanie, Imperial College din Londra, la o specializare deloc uşoară - Inteligenţă artificială. "Am doar un metru şi şaizeci de centimetri. De…
Vacanţa de Paşte, prelungită cu cea de 1 Mai
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 08 Martie 2017
De Paşte, elevii vor avea liber pe 15 şi 16 aprilie (sâmbătă şi duminică - prima zi de Paşte), 17 aprilie (luni - a doua zi de Paşte) şi 18 aprilie (marţi - a treia zi de Paşte), după care pe 19 aprilie începe vacanţa de primăvară, până pe 30…
Peste 1.500 de elevi înscrişi la şcoală în prima săptămână
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 08 Martie 2017
În prima săptămână de înscriere la clasa pregătitoare, la Galaţi s-au depus peste 1.500 de cereri. Termenul până la care părinţii îşi pot înscrie copiii este 16 martie. Cererile se pot completa online sau la unitatea de învăţământ. Validarea cererilor completate online se face zilnic, între orele 8,00 - 18,00…
Profesorii cred că noile programe de la gimnaziu sunt încărcate
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 07 Martie 2017
Ministerul Educaţiei şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei au lansat programele şcolare pentru clasele V-VIII, pentru a fi consultate de către specialişti şi practicieni în domeniu. Site-ul didactic.ro a realizat un sondaj în rândul profesorilor, pentru a afla ce cred aceştia despre proiecte. Stufoasă, teoretică, prea puţin conectată la viaţa…
Grădiniţa ”Clever Kids” - un vis împlinit
Scris de VLG Joi, 02 Martie 2017
Fiecare dintre noi are un vis pe care şi-l doreşte împlinit, pentru care investeşte în primul rând suflet, apoi timp, energie, resurse materiale şi financiare. Visul nostru a fost acela de a crea un mediu favorabil unei dezvoltări armonioase pentru cei mici, de a lucra cu copiii, de a-i ajuta…