OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Atac la bănci pe toate fronturile

Scris de Sâmbătă, 19 Noiembrie 2022
Agitaţie mare, ieri, în Galaţi, după ce Poliţia a dat publicităţii cazul uimitor al unei funcţionare de bancă acuzată că a sustras peste jumătate de milion de euro din conturile unor clienţi cu stare. Au luat foc telefoanele, pe de o parte, diverşi gălăţeni îngrijoraţi încercau să afle despre ce…

Știm cât vom plăti curentul, dar nu știm când

Scris de Vineri, 18 Noiembrie 2022
Tarifele plafonate pentru plata energiei electrice consumate începând de anul viitor au fost stabilite și publicate la sfârșitul săptămânii trecute, iar asta este un lucru bun. După publicarea tarifelor plafonate, românii își pot face niște calcule realiste referitor la cât vor plăti în lunile de iarnă. Cei care consumă mai…

Gălățenii contează!

Scris de Joi, 17 Noiembrie 2022
„Da, gălățenii contează!”, îmi spune inima când aflu despre performanțele copiilor, tinerilor sau adulților în toată firea, care cuceresc premii naționale sau internaționale în competiții științifice, tehnice, artistice, sportive. Daria-Irina Gherasim - campioană europeană la badminton, Rareș Andrei Neculau - argint la Balcaniada de Informatică pentru Juniori, Rebeca-Daria Ciocan -…

Vrem know how, nu… hau-hau!

Scris de Miercuri, 16 Noiembrie 2022
Universitatea ”Dunărea de Jos” cumpără fostul sediu al Primăriei Galaţi - clădirea de patrimoniu, în superb stil clasic şi baroc, de pe strada Domnească nr. 38! Senatul Universitar a aprobat astfel deblocarea, în acest an, a nu mai puţin de 12,5 milioane de lei, cu intenţia de a o destina…

Gălăţenii, în croazieră doar pe Apa Sâmbetei

Scris de Marți, 15 Noiembrie 2022
Aflăm că încă o navă gălăţeană, "Egreta", care aparţine Universităţii "Dunărea de Jos", va fi vândută la fier vechi. Conducerea instituţiei motivează că, oricum, în curând, va lansa la apă cea mai mare ambarcațiune de cercetare de pe apele interioare ale Uniunii Europene, „Rexdan”, un proiect în valoare de 92…

Efectul Macron și „pasiența” Schengen

Scris de Luni, 14 Noiembrie 2022
Un eveniment destul de discret pe agenda diplomatică, întâlnirea de la sfârșitul săptămânii trecute, dintre președintele Klaus Iohannis și președintele Emmanuel Macron, vine, totuși, ca o confirmare a relațiilor tot mai strânse dintre Franța și România. Întâlnirea celor doi șefi de stat, desfășurată în "umbra" Forumului pentru Pace de la…

Spune-mi cine-ţi sunt rechinii imobiliari, ca să-ţi spun dacă eşti tigru economic sau pisică maidaneză!

Scris de Sâmbătă, 12 Noiembrie 2022
Cu cinci ani în urmă, Primăria Galaţi se muta într-un nou sediu, construit pe fundaţia unei clădiri abandonate în 1989 ("Casa aplaudacilor"), care a scos din bugetul local peste 25 milioane de lei doar până la inaugurare, pentru că ulterior au existat multe alte cheltuieli.Acum doi ani, Universitatea "Dunărea de…

„Black Friday” în fiecare zi

Scris de Vineri, 11 Noiembrie 2022
În urmă cu doar două luni, datoria publică a României a depășit 50 la sută din Produsul Intern Brut (PIB), însă așa ceva se pare că nu mai îngrijorează pe nimeni. Pentru cei care nu știu, este vorba despre tot ceea ce statul datorează, în special băncilor, dar și altor…

Indiferențe care ucid

Scris de Joi, 10 Noiembrie 2022
Nepăsarea față de interesul de a construi ceva durabil, stabil și de calitate, față de temeinicia lucrului întemeiat pe premise sănătoase, ne-a adus în punctul de a fi o societate complice la tot răul ce ni se întâmplă și pe care îl punem instinctual și lipsit total de rațiune pe…

O societate eșuată

Scris de Miercuri, 09 Noiembrie 2022
România continuă să ocupe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul mamelor minore raportat la restul populației. Este un fenomen care demonstrează eșecul unei societăți nepregătite încă să accepte cu maturitate o astfel de problemă complexă și nedispuse, în consecință, să ia măsuri eficiente pentru a stopa fenomenul.…

Cine-a pus planeta-n drum

Scris de Marți, 08 Noiembrie 2022
Într-o lume încercată de pandemie și război, de crize energetice, alimentare sau financiare, nu puțini sunt cei care au ajuns din nou să considere drept "un moft" măsurile de stăvilire a schimbărilor climatice. Să rezolvăm, zic unii, "problemele urgente" și să-i mai lăsăm pe cei "care-au pus planeta-n drum". Ce…

Abuzatorii din ogradă

Scris de Luni, 07 Noiembrie 2022
Cazul adolescentei de 14 ani violată şi lăsată însărcinată de un consătean de 30 de ani readuce pe tapet situaţia în care se află fetele din România. Încăpățânarea cu care amânăm introducerea educaţiei sexuale în şcoli pentru un moment când deja, în cele mai multe cazuri, adolescenţii şi-au început viaţa sexuală,…

Modernizare sau civilizare? Cu ce începem?

Scris de Sâmbătă, 05 Noiembrie 2022
„Mie îmi pare rău, acum… Vedeţi dumneavoastră... apa nu e modernizare. Aducerea apei la poarta fiecăruia nu e modernizare. Canalizare n-au avut în viaţa lor. Se termină acum lucrările. Nici asta nu-i modernizare! Acum eram ironic. Cel mai probabil va urma şi asfaltarea…”, l-am auzit recent, pe primarul municipiului Galaţi,…

Ca la vremuri de război, cu inimă de câine!

Scris de Vineri, 04 Noiembrie 2022
Nu, noi nu suntem la război, în Ucraina, însă ne mor oamenii cu zile! Cazul Florin Nicu Chirilă, un fel de ”moartea domnului Lăzărescu” reiterat, a ajuns la procurorii Parchetului! Cum la Galaţi s-a petrecut miercuri reconstituirea decorării oraşului nostru de către Franţa recunoscătoare, în acel octombrie 1922, adică exact…

Ruşinea Europei: primii la sărăcie şi abandon şcolar

Scris de Joi, 03 Noiembrie 2022
Ultimele date oferite de Eurostat pentru anul 2021 arată că situaţia din România este chiar tragică atunci când vine vorba de interes în asigurarea viitorului copiilor noştri. În timp ce Ministerul Educaţiei şi preşedintele ţării s-au tot complăcut în declaraţii şi promisiuni siropoase pe marginea proiectului "România educată", zugrăvind în…

Cuvintele care ne marchează viața

Scris de Miercuri, 02 Noiembrie 2022
Publicat de editura HarperCollins din Glasgow de peste 200 de ani, Dicționarul Collins a desemnat cuvântul anului 2022. Iar câștigătorul este... permacriză, definit ca „o perioadă prelungită de instabilitate și insecuritate”. Lexicografii Dicționarului Collins monitorizează o bază de date formată din 18 miliarde de cuvinte, surse media și reţele de…

Dovada unei pieţe a muncii disfuncţionale

Scris de Marți, 01 Noiembrie 2022
Conform Institutului Naţional de Statistică, salariul mediu brut era în România, la finele primului semestru al anului, de 6.413 lei, corespunzător unui salariu mediu net de 3.977 de lei. Concret, nu mai puţin de 38% din veniturile salariale ale unui angajat din România reprezintă dări la stat, şi asta doar…

Pentru copii, fără polemici inutile

Scris de Luni, 31 Octombrie 2022
Într-o țară căpușată de interese personale și partinice, anchilozată în descentralizări fictive și construită după modele nepotrivite, orice inițiativă privată de susținere a unui domeniu vital, văduvit de resurse, este cât se poate de binevenită. Până la urmă, a fost construit un nou spital din fonduri private, în vreme ce…

Polițist în lumea cocalarilor

Scris de Sâmbătă, 29 Octombrie 2022
Se zice că fiecare societate are poliția pe care o merită, dar la noi infractorii s-au obrăznicit invers proporțional cu educarea forțelor care ar trebui să fie menite a le pune ”piciorul pe gât”. La figurat, și din câte se vede, uneori la propriu, pentru că tupeul, eufemistic vorbind, de…

Minciunile care ne omoară

Scris de Vineri, 28 Octombrie 2022
Este nevoie ca noi și noi pacienți să moară din cauza bacteriilor luate din spitale pentru ca problema infecțiilor nosocomiale să ajungă din nou în atenția opiniei publice. Cele mai recente astfel de tragedii sunt cele petrecute în secția ATI a Spitalului Județean din Târgu Mureș și moartea celor trei…

Apărarea, la mezat în vremuri de război

Scris de Joi, 27 Octombrie 2022
”Nepotrivirea de caracter” între ex-ministrul Apărării, Vasile Dîncu, și președintele Klaus Iohannis a lăsat armata fără conducere cu doar o zi înainte de a fi sărbătorită. Că așa-i în ”războiul” politic... Iar ”luptele” continuă și în aceste zile, pe un ton tot mai acid între principalii parteneri ai coaliției de…

Când copiii pun mâna pe arme

Scris de Miercuri, 26 Octombrie 2022
Armata, militarii, tehnica de luptă, avioanele, rachetele, dronele, atacurile, punctele strategice. Sunt doar câteva dintre cuvintele care, de la izbucnirea războiului din Ucraina, au devenit parte şi din cotidianul nostru. Alături de refugiaţi şi dramele lor. Ne-am obişnuit repede să citim câte sute de oameni ne intră zilnic în judeţ,…

Răul absolut ne bate la uşă

Scris de Marți, 25 Octombrie 2022
Cum nu a putut învinge armata ucraineană, Putin se străduieşte acum să distrugă populaţia paşnică din ţara pe care o cotropeşte, atacând infrastructura. În prag de iarnă, ucrainenii rămaşi la casele lor sunt lăsaţi fără lumină şi căldură. Mai bine de 30 la sută dintre instalaţiile electrice a fost distruse…

Sârma!

Scris de Luni, 24 Octombrie 2022
Peisajul cam... rural gălăţean, cu cabluri spânzurate între stâlpi, ar putea stârni nostalgicilor pofte turistice, amintind de anii ´50, când lumina venea „numai de la Răsărit” şi chiar nu le păsa românaşilor dacă primesc „curent” cu ligheanul ori prin ţeavă, totul era să ai parte, pentru prima oară într-o viaţă…
Pagina 16 din 150