
Teodora Miron
Poluare pe strada Garofiţei
Vineri, 19 Iunie 2020 10:30 | Publicat în SOCIETATE
În timpul acţiunii de patrulare, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului le-au depistat, pe strada Garofiţei, pe numitele B.A. şi B.V., care ardeau deşeuri (resturi de conductori electrici), în scopul obţinerii materialelor feroase şi neferoase. Persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare totală de 2.000 de lei, în conformitate cu prevederile HCL 260/2018, şi s-a dispus stingerea focului, pentru a elimina sursa de emis ...
Controale şi sesizări pe mediu. Amenzi de 38.000 de lei, în doar câteva zile
Vineri, 19 Iunie 2020 08:00 | Publicat în SOCIETATE
În doar câteva zile, în cadrul Planului de măsuri "Gospodăria Municipiului 2020", poliţiştii locali de la Serviciul de Protecţie a Mediului au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de 38.000 de lei.
Principalele contravenţii, pentru care oamenii legii au aplicat amenzi, sunt: tăieri ilegale de arbori, deversarea de ape uzate, abandonarea/ aruncarea gunoiului menajer, ocuparea carosabilului sau trotuarul aparţinând domeniului public, lipsa contractelor de salubrizare ...
Cine va fi cel mai dorit bărbat din România?
Vineri, 19 Iunie 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA
Şase, vine Burlacul! Cum care burlac? Cel de la Antena 1. Pe scurt, emisiunea „Burlacul” va reveni în curând pe postul tv Antena 1, după o perioadă destul de mare de absenţă. Anunţul este mai mult decât clar, mai ales că postul difuzează deja reclamă pentru casting. Fetelor, nu vă ambalaţi! Nu pentru voi este acest casting, ci pentru cel pentru care va trebui să vă luptaţi ca să îi cuceriţi inima. Printre cei ce s-au înscris pentru acest rol se numără şi deja celebru ...
Mandatele aleşilor locali, prelungite
Miercuri, 17 Iunie 2020 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea Legii privind prelungirea mandatelor aleşilor locali. Camera Deputaţilor a aprobat, luni, proiectul de lege care prevede prelungirea mandatelor aleşilor locali până la data de 1 noiembrie 2020. Legea a fost adoptată cu 204 voturi ”pentru”, trei ”împotrivă” şi 66 de abţineri. Proiectul de lege a fost aprobat vineri şi în Senat, cu 100 de voturi ”pentru” şi 28 de abţineri. ...
S-a votat impozitarea pensiilor speciale
Miercuri, 17 Iunie 2020 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Camera Deputaţilor a votat, miercuri, cu 307 voturi "pentru", în calitate de for decizional, impozitarea pensiilor speciale cu până la 85 la sută. Astfel, se va aplica o cotă de impozitare de 10 la sută pensiilor cuprinse între 2.000 şi 7.000 de lei şi de 85 la sută celor care depăşesc această valoare.
Liderul USR, Dan Barna, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care afirmă că ani de zile Parlamentul a adăugat noi şi noi categorii pe lista de privilegiaţi a pensii ...
Criminalii, violatorii și tâlharii nu mai pot fi eliberați condiționat
Miercuri, 17 Iunie 2020 20:00 | Publicat în JURIDIC
Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a votat, miercuri, iniţiativa legislativă semnată de şapte liberali potrivit căreia criminalii, violatorii şi tâlharii nu mai pot fi eliberaţi condiţionat. "Ca urmare a acestei legi, nu mai pot fi eliberaţi condiţionat infractorii care comit următoarele infracţiuni: omor, omor calificat, exploatarea cerşetoriei, folosirea unui minor în scop de cerşetorie, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, violul, agresiunea sexual ...
345 de noi infectări cu COVID-19
Miercuri, 17 Iunie 2020 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că până pe 17 iunie, la ora 13,00, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.760 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus).Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.117 au fost declarate vindecate şi externate, iar 1.451 au decedat. În intervalul 16.06 (ora 10,00) - 17.06 (ora 10,00) au fost înregistrate 14 decese (7 bărbaţi şi 7 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din ...
Focar de COVID-19 la un centru pentru persoane cu dizabilităţi
Joi, 18 Iunie 2020 00:04 | Publicat în SĂNĂTATE
Un nou focar de COVID-19 în Galaţi. De data aceasta este vorba despre Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane cu Dizabilităţi, centru aparţinând Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi. Centrul a fost declarat focar şi băgat în carantină după ce 20 dintre cei 51 de angajaţi au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a demarat o anchetă epidemiologică, pentru a stabili toţ ...
Alina Ceuşan, mărturisiri despre momentele grele prin care a trecut
Sâmbătă, 20 Iunie 2020 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Alina Ceuşan a vorbit cu sinceritate despre momentele grele pe care le-a întâmpinat până acum în sarcină şi cum a reuşit să le depăşească.
Alina Ceuşan, unul dintre cei mai apreciaţi influenceri din România, a vorbit deschis despre venirea pe lume a primului ei copil de când a anunţat că este însărcinată, în urmă cu aproximativ o lună.
Alina Ceuşan mărturisit în cadrul unui interviu pentru revista Viva cum a decurs primul trimestru de sarcină şi care au fost mom ...
Ce amendă primim dacă nu purtăm mască?
Marți, 16 Iunie 2020 19:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Românii au primit probabil cu bucurie vestea redeschiderii mallurilor, însă nu trebuie să uite că masca de protecţie este obligatorie, la fel cum se întâmplă şi în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise. Astfel, persoanele care intră într-un centru comercial fără mască riscă o amendă cuprinsă între 500 şi 2.500 de lei, valori stabilite prin Legea 55/2020 privind starea de alertă. Dacă sunt sancţionate, pot plăti jumătatea din ...