Marius Chiriliuc

Marius Chiriliuc

Emil Boc: Ştiu că oamenii nu se încălzesc cu cifre, dar reforma era necesară

Luni, 23 Ianuarie 2012 14:06 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
  Premierul Emil Boc a insistat în Parlament pentru menţinerea stabilităţii economice, spunând că înţelege nemulţumirea oamenilor care nu se pot încălzi cu cifre macroeconomice, dar că aceştia trebuie să înţeleagă că măsurile adoptate de Guvern erau necesare în contextul crizei economice."Trăim vremuri speciale în lume, în Europa şi în România. Criza a afectat viaţa a miliarde de oameni şi nimeni nu ştie exact când se va încheia această criză sau ce forme n ...

USL vrea să recurgă la grevă parlamentară

Luni, 23 Ianuarie 2012 13:46 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
  Liderii USL au convenit, luni, să recurgă la grevă parlamentară, urmare a refuzului coaliţiei de guvernare a accepta solicitările opoziţiei, au declarat, pentru Mediafax, surse din Uniune.Conform surselor citate, spre această variantă s-a ajuns la o oarecare înţelegere în şedinţa comună a conducerilor PSD, PNL şi PC, care a avut loc înaintea începerii sesiunii extraordinare a Parlamentului.O decizie clară nu a fost încă luată, iar conducerile celor trei partide se v ...

Deputatul gălăţean Mircea Toader a fost sărbătorit de parlamentarii PDL

Luni, 23 Ianuarie 2012 13:29 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Liderul deputaţilor PDL, gălăţeanul Mircea Toader, a fost sărbătorit, luni, în grupul parlamentar de ziua sa de naştere, deşi el declara că a anulat evenimentul.Deputaţii democraţi-liberali au venit înainte de şedinţa de plen în sala grupului parlamentar şi au ciocnit un pahar de vin şi au mâncat prăjituri şi pateuri pregătite cu această ocazie.Mircea Toader a sosit mai târziu, declarând presei că anulează acest eveniment din cauza mediatizării, însă parlamentarii P ...

UPDATE Taxa auto a fost suspendată pentru un an

Luni, 23 Ianuarie 2012 13:06 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
UPDATE - Suspendarea taxei pentru prima vânzare a maşinilor vechi reprezintă o decizie politică luată într-un "moment bun", a declarat, luni, ministrul Mediului, Laszlo Borbely.El a răspuns astfel întrebat fiind de jurnalişti dacă se poate considera că această amânare la plata taxei de prima vânzare auto este rezultatul manifestărilor din stradă, în condiţiile în care mai mulţi protestari au cerut anularea taxei auto."Nu ştiu. Fiecare o să considere dacă este o victorie sa ...

Coaliţia nu este de acord cu anticipate, motivând că procedura ar fi încheiată în septembrie

Luni, 23 Ianuarie 2012 10:43 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
  Liderii coaliţiei au concluzionat, luni, că nu pot fi de acord cu organizarea alegerilor anticipate, pe considerentul că o astfel de procedură, dacă ar fi iniţiată, nu ar putea fi încheiată decât prin luna septembrie, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.Liderii coaliţiei guvernamentale s-au întrunit, luni dimineaţă, în şedinţă, pentru a discuta despre poziţia pe care o vor avea la sesiunea extraordinară a Parlamentului care va începe luni, la ora 13.00."Lid ...

Epava navei Concordia atrage un turism macabru pe insula Giglio

Luni, 23 Ianuarie 2012 10:11 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
  Carcasa navei Concordia, care a eşuat ca o balenă enormă la câteva zeci de metri de ţărm, în apropiere de insula toscană Giglio, a atras un turism macabru la acest sfârşit de săptămână, zeci de curioşi venind să facă poze cu giganticul vas de croazieră."Am adus aici toată clasa pentru a vedea dacă putem descoperi ce s-a întâmplat. Căutăm hotelul în care s-a ascuns căpitanul după naufragiu", explică pentru AFP Benedetta, o profesoară urmată de o trupă de lic ...

FOTOREPORTAJ - Poezia străzii în Piaţa Universităţii

Luni, 23 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
* Pe lângă obişnuitele scandari de tipul „Jos Băsescu”, „Jos Guvernul”, protestele au produs şi nenumărate bannere simple care trădează o imaginaţie bogată a străzii * Anii în care românii au privit impasibili la clasa politică şi, implicit, la toţi cei care s-au perindat la conducerea ţării par că au trecut. Anul 2012 a început cu o „iarnă românească” pe străzile îngheţate ale Bucureştiului, după cum a intitulat presa străină revoltele din capitală. R ...

Suporterii gălăţeni: Suntem alături de „huliganii” din Bucureşti

Duminică, 22 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în SPORT
Suporterii prezenţi sâmbătă dimineaţă la meciul de handbal dintre HC Oţelul Galaţi şi SCM Craiova au ţinut să-şi exprime susţinerea faţă de protestatarii prezenţi în ultimele zece zile în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Pe pancarta afişată în Sala „Siderurgistul”, gălăţenii au transmis „Alături de „huliganii” din Bucureşti”. ...

FOTO / Emoţii pe teren dar şi în afara sa! HC Oţelul Galaţi - SCM Craiova 31-24

Sâmbătă, 21 Ianuarie 2012 14:23 | Publicat în SPORT
Partida de handbal dintre Oţelul Galaţi şi SCM Craiova, contând pentru etapa a XI-a a Ligii Naţionale, disputată sâmbătă dimineaţă, a început cu o întârziere de aproximativ 10 minute. Întârzierea a fost cauzată de oficialii grupării gălăţene, care nu au putut prezenta legitimaţiile de joc ale handbalistelor pregătite de Alexandrina Soare. În urma unei foi primite de la Federaţia Română de Handbal, care conţinea un tabel cu jucătoarele formaţiei gazdă, arbitrii au d ...

Preda: Deşi tace, sunt convins că Băsescu a înţeles cel mai bine vocea străzii

Vineri, 20 Ianuarie 2012 15:46 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Europarlamentarul PDL Cristian Preda îşi exprimă convingerea că, deşi tace de o săptămână, preşedintele Traian Băsescu "a înţeles mai bine decât oricine vocea străzii" şi că "va acţiona cu curaj şi inteligenţă"."Deşi tace de o săptămână, sunt convins că Preşedintele a înţeles mai bine decât oricine vocea străzii şi că va acţiona cu curaj şi inteligenţă", scrie Preda, vineri, pe blogul său.În opinia sa, "nu e cea mai grea încercare prin care a trecut" Trai ...
Pagina 147 din 225