şi poate chiar am să ajung/ tocmai la marginile tale, măcar o clipă să-nţeleg/ de ce, de unde, până unde se-ntâmplă tot ce (n)-am văzut,/ (n)-am auzit pe astă cale, tot ce mai ştiu, tot ce mai cred/ că e frumos şi (nu) s-ascunde şi (nu) mă-ndeamnă la păcat/ şi mă condamnă la candoare, se naşte n-orişice moment/ şi n-orişicare clipă moare   şi poate chiar am să te rog/ să-mi dai alăturea de tine un loc de veci, mărunt, egal/ cu (ne)putinţa firii mele de-a renunţ ...

Nu, nici nu mă gândesc s-o rog să fugă din Lumină. Nu, nici nu mă gândesc să ostenească. Dacă fuge ori osteneşte, sunt în pericol, sunt pierdut. Şi nu-i bai că sunt eu în pericol, ci milă mi-i de Lumină, ci milă mi-i de Maria. Ce frumos stă Maria lângă Lumină, gramatical şi spiritual vorbind şi scriind! Ce frumos stau una în cealaltă! Oare cine a fost la Început? Maria sau Lumina? Eu cred şi vreau să susţin că Maria a fost la Început! Alţii cred că Lumina a fost ...

acuma-ncep să cred – nu am crezut că tot ce-i fără inimă se poate petrece n-orice clipă – am aflat dintr-o mulţime de singurătate pe care-au dat-o sufletului meu nişte „înalţi” fără dumnezeire, nişte „adânci” fără nici un răspuns la râs, la plâns, la pace şi iubire, nişte „mărunţi” la masă cu nirvana – de fapt, „ascunşi” în grija lui satana   nu am, nu ai, nu are încotro – ne oglindim în propria-ne rugă a neputinţei – ne uităm în sus ş ...

Ce să-i spun Mariei despre Mama? Cred că nu ştiu nimic despre Mama. Şi nu ştiu dacă am să aflu vreodată. Dacă Mamă egal Naştere, şi dacă habar n-am ce-i Naşterea, cum să ştiu despre Mamă mai mult decât se vede, decât se aude? Şi cum să nu divinizez această Alcătuire din două silabe identice, delicate, pure, frumoase, misterioase, aşa, cât să poată fi rostite mereu şi uşor, cât să nu poată fi uitate niciodată?…Îi zic Mariei că trebuie să fac (din nou) un sal ...

respir – [ce dor sălbatec!] – levănţică – [plus douăzeci şi patru de carate!] – mă uit şi mă apucă 13-14 şi 15-16 gânduri preacurate şi-un fel de dor nebun, fără sfârşire, şi-o viaţă defensivă, fără moarte – şi stau la geam, şi-o chem la poezie, dar ea nu vine...şi pândesc muşcate !!! dar e frumos – nu poate să nu fie – în jurul ei toţi mor de admirare, toţi zic şi scriu în gând: jos pălăria (!) şi-şi pun de vis şi de spânzurătoare !!! ...

Veniţi de luaţi Lumină!… aud clar din partea Cealaltă a drumului care conduce undeva, care aduce de undeva. Veniţi de luaţi Marie!… aud limpede din aceeaşi parte. Oare-i bine să-(mi) las partea Asta de izbelişte şi să trec după Lumină? Oare-i bine să mă duc după Marie? Şi toată recuzita Sfintei Copilării se adună în mijlocul Luminii cu Marie, în mijlocul Mariei cu Lumină, în Epicentrul celei care Naşte Totdeauna! Aş vrea să trec şi eu, dar mi-i frică! Nu ştiu de ...

nu mă aşteptam să vină, dar a venit - şi chiar a fost frumos, a fost minunat uite, acum sunt exact în toiul frumuseţii, sunt şi subiect, sunt şi predicat, am deschidere şi dezlegare la toate am chiar şi INFERN personal, am totul la unghia mică, am aer de mare - lumea se uită şi strigă „bravo” şi „halal” nu mă aşteptam să vină, dar a venit - şi chiar am crezut că palma pe creştet mi-a pus dumnezeu uite, acum îmi amintesc vocea poetului: „vai de capul creierului m ...

Se ia o coală de hârtie. O coală de hârtie albă, dacă cerneala-i neagră. O coală de hârtie neagră, dacă cerneala-i albă. Se aşează coala de hârtie pe o masă netă. Se aşează călimara cu cerneală la îndemâna mâinii care scrie: dreapta, dacă nu eşti stângaci… stânga, dacă nu eşti dreptaci. Se organizează tocul, se sfinţeşte peniţa. Se face semnul crucii spre răsărit, dacă-i seară… ori spre asfinţit, dacă-i dimineaţă. Nu se scuipă în palme. Nu se scuip ...

MARIILE mele sunt multe, nu pot/ să le număr, nu ştiu câte sunt/ - le adun şi le scad, le iubesc şi le scot/ la joacă prin IADUL meu mov şi mărunt// MARIILE mele au plâns şi m-au dus/ anonim şi curat în ispitele lor,/ m-au dus în mătăsuri, pe jos şi pe sus,/ m-au dat la statui de mâncare şi dor// MARIILE mele mereu mi-au făcut/ jucărele: arc, sabie, zmeu şi şotron/ - mi-au spus că-s o biată fărâmă de lut/ şi n-am să ajung niciodată ION// MARIILE mele mi-au zis că ...

Se ia o coală de hârtie asemănătoare cu aceea din ziarul de ieri. Însă numai cu o deosebire: să fie mai mare. Adică, mai pe înţelesul celor interesaţi, lungimea să se întindă pe lăţime, lăţimea să se extindă pe lungime… şi amândouă să tindă la Infinit. Apoi, dacă-ţi dă mâna şi dacă te ţin curelele de transmisie dintre proză şi poezie, te apuci să scrii circumstanţial de loc, de mod, de timp şi de meserie, nu în dorul făinii, nu în ciuda sepiei din călim ...