Vă rog frumos, moldo/veniţi în lumea noastră moldo/verde, suntem acasă, aşteptăm,/ n-avem şi nu aveţi ce pierde, vă aşteptăm cu moldo/vin: eu – moldo-viu, ea – moldo/vie... am dat pe sus cu moldo/var, am dat cu moldo/veşnicie, am pus dulceaţă de gutui, turte şi nuci, sare şi miere, am pus fântâni, dealuri şi văi, ca să aveţi moldo/vedere, ca să aveţi un moldo/vis, am pus velinţe şi-aşternuturi ţesute de când maica mea moldo/venea la începuturi, era-n război ...

Sigur că da! Aţi văzut/citit ce forţă emoţională uriaşă are metafora/candoarea lui Rodian Drăgoi, poet despre genialitatea căruia am scris/amintit în ziarul „Viaţa Liberă” de ieri! De piatră să fii, şi tot te mişcă „ultimul meu poem”, de pildă, ca să continuăm călătoria prin lumea fascinantă a cestui poet cu majuscule, a cestui poet remarcat de Zaharia Stancu, a cestui poet/nepot al lui Marin Preda, a cestui poet/prieten al devastatorului Dimitrie Stelaru, a cest ...

dacă vii acum înainte de a se însera jur să-ţi dau tot ce mai rămâne din duminica mea fiindcă nu sunt hulpav şi îmi este foarte milă şi ruşine să folosesc totul şi să huzuresc fără tine   dacă vii acum înainte de a se întomna jur să te declar până la moarte duminica mea şi că vom merge numai pe calea cea dreaptă unde o crizantemireasă şi un crizantemire ne aşteaptă   dacă vii acum înainte de a se înnopta jur să mă fac fluture de lampă doamnă duminica mea ...

Demult, prin anii 1970 – 1980, înconjurat de mulţi şi straşnici bătători la porţile Parnasului, transformam nopţile în adevărate victorii ale Luminii, adică citeam toate Revistele Literare ale vremii şi ale timpului de atunci! Bineînţeles, nu se putea să nu ne minunăm când descopeream o Poezie care ne minuna, dar ne şi umplea cu Invidie! Desigur, Invidia aceea frumoasă, înălţătoare, pură şi simplă, fără nici un fel de Ipocrizie! Invidia aceea constructivă, care ne ...

şi am să-mi urmez moartea cum mi-am urmat şi viaţa ca pe o lucrare de control am s-o urmez şi am s-o respect ca pe o vie care mă respectă şi are un înţeles   şi n-am să-i reproşez că a venit devreme sau târziu cum nici vieţii nu i-am reproşat când stăteam împreună la marginea satului şi aşteptam să vină adevărul adevărat   credeam că trebuie să vină din stânga ori din dreapta ori de sus ori de jos credeam că vine mi-a fost frică şi n-am întrebat niciodată ...

Şi trec...şi trec prin Infinitul mare!/ şi trec...şi trec prin Infinitul mic!/...şi cred că (n)-am nimic în buzunare!/...şi cred că (n)-am în suflet mai nimic!// şi îl tot strig pe Cel care răspunde/ de sufletul şi buzunarul meu!/...şi îl aud venind tocmai de unde/ stă (şi conduce Lumea) Dumnezeu!// l-aud venind în hohote de scumpă/ şi ne(mai)întâmplată bucurie,/ venind ca un Deştept, din tumbă-n tumbă,/ ca un Stăpân (şi Fante) de Spatie!/ l-aud venind...şi tare fr ...

nu am mai plâns de multă vreme de când m-a dat mama afară din pântec şi auzeam cum moartea îşi drege glasul să mă cheme într-o lume plină cu verdeaţă şi cântec   până acum am trăit cu ochii uscaţi însă astăzi toate lacrămile trecutului au dat năvală când am ajuns şi am văzut cum staţi în cimitir ca-ntr-un costum de gală   la rădăcina teiului de lângă morminte am lăsat să curgă plânsul meu atâta de mult şi târziu dar purificat printre atâtea şi atâ ...

Acasă, la Profesorul meu de Linişte, toată Ograda mă ia în braţe şi mă duce în toată Grădina lui Dumnezeu! Delicat şi persuasiv şi hotărâtor, Profesorul şterge virgula dintre mine şi el! El este un Subiect! Eu sunt un Predicat! Acasă, tot la Profesorul meu de Linişte, toată Grădina mă ia în spinare şi mă azvârle în toată Ograda lui Dumnezeu! Subiectul toarnă „lacrima christi” în două ulcele din lut „Omar Khayyam”! Eu îl declin! El mă conjugă! Parcă sunt ...

Maria – rază perpendiculară/ pe diametrul sufletului meu – / (mi)-a desenat pe geam Lumină chioară,/ să nu văd calea către Dumnezeu! Am vrut să-i dau puţină înclinare/ spre ochiul unui sfinx (ne)judecat,/ într-un pustiu rotund, fără de care/ nici un Poet nu poate fi curat! Am vrut s-o şterg, dar m-am umplut cu milă,/ mi-am zis că e Păcat, mare Păcat/ s-arăt că sunt un fel de flămânzilă/ hulpav de lucşi, avar (ne)vertebrat! Am vrut s-o tai, s-o frâng, s-o dau afară/ ...

Şi de atâta şi atâta multă vreme, şi de atât şi atât mult timp, doamna în rochie de stambă,/ cea mai frumoasă făptură din flori a pădurii de salcâmi/ şi a fluturelui condamnat la lux de lampă,/ mă aşteaptă acolo, numai acolo, să-mi dăruiască tot sufletul...şi îmi/ trimite rugăciune: primăvara – prin păsări şi prin ghiocei!...vara – prin maci şi prin rusalii!...toamna – prin zloată şi prin gutui!...iarna – prin lupi şi prin viscol şi prin omăt!.../ şi ...