nu am mai plâns de multă vreme de când m-a dat mama afară din pântec şi auzeam cum moartea îşi drege glasul să mă cheme într-o lume plină cu verdeaţă şi cântec   până acum am trăit cu ochii uscaţi însă astăzi toate lacrămile trecutului au dat năvală când am ajuns şi am văzut cum staţi în cimitir ca-ntr-un costum de gală   la rădăcina teiului de lângă morminte am lăsat să curgă plânsul meu atâta de mult şi târziu dar purificat printre atâtea şi atâ ...

Acasă, la Profesorul meu de Linişte, toată Ograda mă ia în braţe şi mă duce în toată Grădina lui Dumnezeu! Delicat şi persuasiv şi hotărâtor, Profesorul şterge virgula dintre mine şi el! El este un Subiect! Eu sunt un Predicat! Acasă, tot la Profesorul meu de Linişte, toată Grădina mă ia în spinare şi mă azvârle în toată Ograda lui Dumnezeu! Subiectul toarnă „lacrima christi” în două ulcele din lut „Omar Khayyam”! Eu îl declin! El mă conjugă! Parcă sunt ...

Maria – rază perpendiculară/ pe diametrul sufletului meu – / (mi)-a desenat pe geam Lumină chioară,/ să nu văd calea către Dumnezeu! Am vrut să-i dau puţină înclinare/ spre ochiul unui sfinx (ne)judecat,/ într-un pustiu rotund, fără de care/ nici un Poet nu poate fi curat! Am vrut s-o şterg, dar m-am umplut cu milă,/ mi-am zis că e Păcat, mare Păcat/ s-arăt că sunt un fel de flămânzilă/ hulpav de lucşi, avar (ne)vertebrat! Am vrut s-o tai, s-o frâng, s-o dau afară/ ...

Şi de atâta şi atâta multă vreme, şi de atât şi atât mult timp, doamna în rochie de stambă,/ cea mai frumoasă făptură din flori a pădurii de salcâmi/ şi a fluturelui condamnat la lux de lampă,/ mă aşteaptă acolo, numai acolo, să-mi dăruiască tot sufletul...şi îmi/ trimite rugăciune: primăvara – prin păsări şi prin ghiocei!...vara – prin maci şi prin rusalii!...toamna – prin zloată şi prin gutui!...iarna – prin lupi şi prin viscol şi prin omăt!.../ şi ...

Când am ajuns, Ea nu era Acolo!.../ nimeni n-a vrut să-mi spună unde este!.../ şi am strigat-o, dar am auzit/ un râs şi-un plâns din Adâncimi Celeste! Nu-i râsul Ei! nu-i plânsul Ei! – mi-am zis – / Ea n-are cum să ştie şi să poată/ ce-nseamnă bun şi rău, frumos şi hâd,/ nu râde şi nu plânge niciodată,/ nu dă nimic, ia tot, fără s-aleagă.../ şi-i (pururea) cu Sine împăcată! Unde o fi?...oare de ce nu vrea/ să mi s-arate?...cine mi-o ascunde?.../ nu este-a mea ...

Ai grijă, fiule! ai grijă!/ poartă blândeţe de pisică/ şi (iluzorie, din fire)/ suceşte fire prin firide/ antice, noi, aşa, moderne...!.../ dacă întrebi (la o adică)/ zice că Toarce în simbria/ Destinului şi, pasămite,/ este imună la tristeţe/ şi la-nchinare şi la rugi.../ te zgârie, de-i ceri la Viaţă/ o zi în plus...mai bine fugi/ şi-o laşi în plata cui a dat-o/ (a Zeului stăpân şi Tată).../ e stâncă Nona şi seduce.../ parşivă Parcă blestemată!// Ai grij� ...

la masa asta-s numai gloanţe oarbe/ feriţi-vă de gloanţe rătăcite aici se toarnă pace şi iubire/ aici se porunceşte pasămite! la masa asta-s numai ochi de înger/ uitaţi-vă şi n-o să vi se pară că nu sunteţi şi voi printre curaţii/ naivi cu steauă perpendiculară! la masa asta-s doar împătimiţii/ nemuritori într-ale poeziei şi care-ngenunchează într-o clipă/ de admirare-n faţa măreţiei! la masa asta-s doar aceia care/ n-au rupt n-au azvârlit biblioteca şi-au ascu ...

1. Postfaţă Mulţimea de icoane (din spatele oglinzii)/ mă strigă la-nceputuri, mă vindecă de toate/ păcatele pe care le-am adunat (o viaţă)/ sub Ordinul Himerei...acum nu se mai poate/ risipă de Uitare-n vers cu picioare lungi,/ alunecare-n vraja Candorii de Atunci!// Mulţimea de iluzii din gândurile-arare/ îmi fac fără sfială, râzând atâtea semne/ de hai încoace (astăzi) fiindcă e devreme/ să te (a)duci încolo...mi-i frică să mă-ndemne/ la-ntoarcere în Gheara Prezen ...

într-un târziu iau ce-a rămas mai devreme,/ foarte puţin, sfânt...şi mă rog să-mi ajungă/ până-n hotar, unde trecutul mă teme/ cu-n viitor trist cât e moartea de lungă! n-am încotro...n-am decât drumul pe care/ cred că tu-l ştii de la facerea lumii, marie!.../ merg, e târziu...parcă am plumb la picioare,/ însă nu-(ţi) pot spune ce ştiu eu (şi) ţie! dintr-un pustiu, unde nimic nu se-ngroapă,/ iau ce-a rămas: numai un susur de apă,/ numai un vis...(care de-o viaţă m� ...

Unii spun că era foarte bine: oamenii umblau din scofală în scofală şi fluierau de bucurie când vremurile purtau Coroană Regală! Alţii spun că era foarte rău: doar sărăcie lucie, sărăcie fără măsură...chiar şi puricii aveau păduchi...şi păduchii umblau cu paiul în gură! Unii spun că-i foarte bine în Republica noastră Transcendentală când profesorii se dezintegrează la stână şi ciobanii predau bâta la şcoală! Alţii spun că-i foarte rău: oamenii umblă din p ...