A strâns... (toată viaţa, în suflet şi-n trup).../ atâta durere, cât nici nu încape-ntr-un om... parc-o văd/ (ş-acuma) cum cere: dă-mi, Doamne, oleacă de moarte, că ai/ şi rece şi caldă, să-mi fie de leac şi hodină pe veci,/ în lumea cealaltă... că-n asta mi-ai dat chin cu carul, mi-ai dat/ cât nu poate duce un om cu o singură viaţă, un om/ c-o singură cruce!... mi-ai dat... şi n-am zis că nu iau, n-am călcat/ poruncile tale, mereu te-am urmat pe rotundul de lut,/ ...

Sigur că da! Răposatul Nae Chirigiu a fost unul dintre cei mai mari patrioţi din partea de sud a Moldovei de nord! Şi n-a fost patriot de apă dulce, de apă sărată, de cârpă, de mucava, de sanchi, de florile mărului... de brânză, că se mănâncă cu mămăligă caldă, de ochii lumii in/culte, de dragul biografiei... ci unul dintre cei mai înverşunaţi naţionalişti, mereu cu mâna pe trăgaciul dragostei de Ţară şi de Neam, nu dintre aceia ademeniţi cu tâmpenia lui Cicero, ...

Ascult cum se duce să ducă, s-aducă/ (drept jertfă) un psalm pentru zilele-n care/ ai dat un regat pentr-un cal... şi o rugă/ ai dat pentr-un simplu răspuns la-ntrebare:/ e greu sau nu-i greu să (nu)-mi fac răscolire/ de suflet când nimeni nu-(mi) bate la poartă,/ când nimeni nu-(mi) bate-n uimirea subţire,/ să-(mi) spună că-n veci de vecii (nu) mă iartă? Ascult cum ajunge şi dă şi primeşte.../ şi cum se întoarce şi-ncepe să-(mi) spună:/ nu-i cel mai frumos a trăi-mp ...

Care va să zică, Grigore Papugiu mă surprinde, da? Care va să zică, ciracul meu din Şcoală şi din Copilărie şi din Tinereţe vrea să mă facă la praf, să mă pună la ascultare şi la punct, să mă facă ferfeniţă cu biblicul/sacrosanctul „eu sînt cel ce sînt”, da? Care va să zică, tâmpul nu-i ce pare a fi, nu pare ce este a fi! Cred că se crede mult mai credincios creştin decât mine, mai ales că eu nu tocesc pragul bisericii, cum distinsa lui persoană „fizică” ...

La noapte-ncolţeşte pădurea/ umplută cu zboruri şi fiare... să vezi câtă viaţă porneşte/ să afle răspuns la-ntrebare! Să vezi cum se-ncarcă văzduhul/ cu duhul blândeţii fecunde, cum cântecul pleacă din ouă/ şi-ajunge oricând şi oriunde! Cum puii se dai jos din pântec,/ încet şi frumoşi ca la carte, şi-nvaţă, şi cresc, şi se joacă.../ şi-şi cată poteca spre moarte!   La noapte începe să-nvie/ adâncul tăcerii...la noapte, iubirea şi dorul se-ndeamnă/ ş ...

Mariţa-i vânzătoare de alcool şi uscături în „Cireşica”! Însetaţii fideli şi infideli o respectă...de frică! Fiindcă asta nu-i dusă des la biserică! Nu-i dusă aproape deloc, vreau să spun! Nu intră-n Lăcaşul sfânt...(aşa se zice, nu?)...decât la câte-o Moarte, la câte-o Nuntă şi la câte-un Botez! Da-n adâncimile Eonului său e infinit mai credincioasă decât habotnicii care beau agheasmă şi mâncă năfurică-n văzul lumii...ş-apoi umblă cu claponul şi rac ...

Hai, la noapte, în lucernă,/ că mi-am cumpărat lanternă, să ţi-o pun în ochi, uşor,/ să-mi zâmbeşti ca unui chior! Tare bine-o să mai fie,/ cum nici n-am visat nicicând: Cetitor şi Poezie/ laolaltă pe Pământ! Şi-o să te cetesc întruna,/ poate-am să pricep ceva... să se mire chiar şi Luna/ ce bună-i lanterna mea! Doamne, câtă foaie verde/ ca lucerna ne-nconjoară... nici măcar n-avem ce pierde.../ noi nu suntem pierde-vară, nu suntem nici pierde toamnă,/ iarnă, pr ...

Ieri, la slujba de îngropăciune a lui Nae Chirigiu, taman când se auzea fornăirea cu „du-l, doamne, în loc cu verdeaţă, unde nu-i nici durere, nici întristare şi nici suspin”, simt o atingere pe umărul drept, că pe umărul stâng se rezema Florica, nevasta mortului Nae, o scoabă/femeie cam de 36,5 kilograme cu tot cu pensie, o făptură costelivă ca o tarantulă supusă la regimuri (democrate!!!) draconice de slăbire şi pasteurizată pentru ca să reziste la variaţiile de pre ...

Nu am trecut, nici viitor,/ dar mi-i prezentul veşnic şi luminez murind mereu,/ ca lumânarea-n sfeşnic! Dacă nu ard, n-am nici un haz,/ nu am nici o cătare, nu are nimeni vrun folos/ din simpla mea-ntâmplare! Nitam-nisam, adeseori,/ vor unii să mă stingă... [e-ntunecată (în de veci)/ fiinţa lor, mătincă! mătincă nici nu au habar/ că n-au avut (vreodată) vro licărire-n viaţa lor/ la beznă condamnată! mătincă n-au nici un regret/ când suflă-n lumânare, dar n-o să p ...

Iată, sub acest fag imens, pe care pot să mă sui şi să mă duc tocmai la marginea cealaltă a Cerului şi tocmai la marginea cealaltă a Pământului, stau (după douăzeci de ani) şi primesc (nu ştiu de unde) cea mai frumoasă poezie despre trenuri şi gări: "Iar mâna mea-i din ce în ce mai rară/ în părul tău din ce în ce mai lung.../ poate aştepţi sau pleci în altă gară/ unde nu pot cu mine să ajung// Nişte oglinzi abandonate-n ciuturi/ îmi spun că sunt, că ai trecut � ...