Încet-încet, pe măsură ce Grigore Papugiu strânge şi azvârle toate ceasornicele la gunoi, simt cum Timpul se retrage din odaia cu televizor, aşa, ca apa mării în reflux... şi cum parcă nici Spaţiul nu mai stă într-un Loc, şi pleacă la fel, cred că unde are mai mult Loc, ori unde nu are Loc deloc! De fapt, ce să faci cu Spaţiul fără Timp? Şi ce să faci cu Timpul fără Spaţiu?... Şi când îl văd pe prietenul meu cu câtă ură strânge orologiile şi le aruncă la cont ...

Şi chiar acum te rog să fugi din monastire, tulburătoare şi uitată Lorelei... nu m-ai pierdut, încă mai stau în aşteptare, încă mai pun aripi şi jar şi plâns la cai! Şi chiar acum te rog s-asculţi ultima dată: sunt mincinoşi şi răi atâţia cavaleri... habar nu au despre viteazul Don Quijote, nu ştiu că astăzi este mâine minus ieri! Te rog să fugi, nu ai murit, nu da crezare vreunui cuvânt umplut cu fiere şi satrap, nu-ţi irosi prea/frumuseţea prin biserici... mai ...

Eram sigur că mă întrebi despre scena cu tăierea Salcâmului din primul volum al romanului „Moromeţii”! - spun intrând, după Grigore, în casa de pe Movilei, la numărul 25. Păi, dacă tot îmi ghiceşti/citeşti gândurile, ce rost mai are să-ţi zic părerea mea despre această tristă/copleşitoare scenă?! - continui discuţia cu misteriosul Papugiu cel aşa de repetent şi, totuşi, aşa de inteligent. Cu o jumătate de pas înaintea mea, prietenul îmi demonstrează că are su ...

Stai liniştit, nu poate fi nicicum/ decât ce nu se ştie niciodată... în rest, e totul simplu şi-nţeles/ şi clar ca-ntr-o oglindă fermecată! Uită-te bine, vezi că sunt şi eu/ acolo, mărmurită-ntr-o secundă: aceea, a căderii pe pământ,/ dintr-o sămânţă mică şi fecundă... din vis şi dor şi lacrimă, atunci,/ când am pornit alături, înspre nuntă! Stai liniştit, ajungem negreşit,/ nu are cine/ce să ne despartă, fiindc-avem acelaşi dumnezeu,/ aceeaşi uşă şi ac ...

Sigur că da! Interesant, din ce în ce mai interesant ciracul Grigore Papugiu din sfânta şi fabuloasa mea Copilărie! Oare pe unde o fi umblat acest om în toţi anii despărţirii noastre? Doar mi-a spus Cineva că-n toată primăvara şi-n toată vara şi-n toată toamna Viitorului de Atunci, adică Ultimul, îşi ia o traistă-n băţ şi se porneşte pe Cale! Şi nu se opreşte decât în pădurea cu salcâmi din Tâmpa, unde stă de dimineaţă până-n seară, chiar şi noaptea, uneori! ...

Am să vin la tine, Doamnă, pe cărarea dinspre Gară, am să vin cu trenul care se opreşte doar o dată: trenul încărcat cu Lacrimi şi cu Voaluri de Mireasă, trenul încărcat cu fluturi de Păcat şi de Păcată! (e frumos, e fără lege... şi e fără doar şi poate: cred că dau în Dorul Lelei, nu mai dau publicitate!) Am să vin la tine, Doamnă, pe cărarea dinspre Moarte, am să vin cu toată Viaţa care nu se mai opreşte, am să vin cu tot cu Nuntă... ş-am să-ţi spun: super ...

Nu... Grigore Papugiu nu pare surprins că i-am citit gândurile instantaneu! Asta-nsemnează că a învăţat lecţia/morala din urmă cu vro doi ani şi jumătate, când am scris cum „m-a bântuit iluzia că timpul trece ca o bicicletă, ca o basculantă, ca un proiectil!”... şi cum „m-a obsedat gândul că distrugerea tuturor aparatelor şi instrumentelor de măsurare a timpului ar produce o linişte instantanee, un fel de linişte fără viteză, fără devreme, fără târziu!”... ...

Oare cât e ceasul? - mă întreabă Grigore, uitându-se pe pereţi, poate vede vreun orologiu cu cuc, cu pupăză, cu sticlete, cu vultur, cu găină, cu măcăleandru. Nu ştiu cât e, dar la ce-ţi trebuie să ştii? - îi răspund în doi peri, mai ales că sunt un duşman al instrumentelor de măsurare a timpului. Vreau să prind "Moromeţii" la televizor, că-l dă-n seara asta, pe TVR-2! - huruie Papugiu. Păi, nu l-ai văzut pân-acuma? Ai citit cartea? Ce părere au de celebra bătaie ...

Doamnă, lasă-mă la tine... lasă-mă la tine, Doamnă... vreau să-ţi netezesc pământul drumului din Calea ta, vreau să-ţi plâng pentru muşcata din fereastra dumitale, vreau să-(mi) scrii cu lăcrămarea râsului pe Crucea mea, vreau să-ţi fie doruirea floare la ureche... poate mă primeşti în timpul vieţii, Doamna mea Eternitate! Doamnă, numai o secundă lasă-mă să stau cu Timpul firii mele blestemate la fereastra dumitale, pentru ca să-(ţi) scriu pe geamuri cea mai rară ...

Care va să zică, după ce că le ţin companie, lui Grigore şi nepoatei sale, Mariţa, dar şi altor cheflii amatori de „senzaţii tari”, se mai şi reped la mine cu poezii despre numele Tatălui, despre numele Fiului, despre numele Sfântului Duh... şi, iată, despre Patrie! Despre Matrie, adicătelea! Că prietenii mei au Matrie! O au cu ei, în buzunarul de la piept! Fiecare dintre ei, după cum văd că-mi arată chiar în momentul acesta, şi-a cioplit/dăltuit o statuetă din creme ...