Cea mai dureroasă şi adâncă tăcere începe să se întâmple când vezi o pasăre moartă pe cărarea dintre cuib şi cântec, dintre a fost odată ca totdeauna şi este odată ca niciodată!   Şi stai lângă pasărea fără timp, te uiţi în susul zădărniciei şi te asculţi pentru ultima oară: această pasăre fără mândrie şi fără prejudecată a umplut văzduhul cu viaţă şi cu descântare, însă nu a visat şi nu a râvnit şi nu a cerut să fie aplaudată!   Şi stai l ...

Mă-nclin în faţa frumuseţii tale, mă faci să uit, să ocolesc urâtul tot, tu-mi ţii pe mers şi sufletul şi steaua când văd ş-aud şi ştiu şi cred că nu mai pot!   Din ochii tăi ca două catedrale îmi dai să beau şi râs şi plâns până la fund... numai aşa mai are loc iertarea celui ce-am fost un păcătos şi încă sunt!   Îngenunchez şi-mi fac o cruce mare, să vezi şi tu şi să-nţelegi cât sunt de mic sub semeţia ta necunoscută, pe care-o vreau şi o aşte ...

Din strada Movilei, cotim la dreapta, pe strada Libertăţii! Agale şi-n Tăcere, ne apropiem de partea răsăriteană a Parcului omonim! Grigore Papugiu, celebrul şi parasimpaticul meu bibic, se comportă: „Ai mai fost vro dată, cu noaptea-n cap, în cest loc misterios? Oare de ce edilii gălăţeni l-au pus pe hatman cu nasul spre nord? Nu crezi că era mai bine să fi fost amplasat cu faţa spre sud? Se spune că ruşii (zaporojenii, în special, cazaci cărora hatmanul Ivan Stepanovici ...

Negreşit, amicul Grigore vrea să mă sfărâme cu metaforele sale...şi, mai ales, cu sfintele lui Metafore despre Soldaţi, despre Limba Română! Vorba lui Nichita Stănescu...(fiindcă suntem în Luna lui Aniversară, la câteva zile distanţă de capătul celui de-al optzeci şi patrulea an al Naşterii Sale, nu?)...”Poetul, ca şi soldatul,/ nu are viaţă personală. Viaţa lui personală este praf şi pulbere./ El ridică în cleştii circumvoluţiunilor lui/ sentimentele furnicii/ ş ...

Hai la un balsam semantic,/ lung de-o zi şi lat de-o noapte, tras de două ori ş-o dată/ şi sfinţit de patru ori... te aştept la ora şase,/ cu tramvaiul zero şapte, stau pe Viei, trei spre zece,/ partea dreaptă, cum cobori şi arunci un ochi nostalgic/ în salcâmul de la poartă, plin cu păsări înmulţite/ până dincolo de nori! Am de toate pregătite,/ tot semantice şi fine, am dulceaţă de cireşe,/ tot semantică şi ea, dar amară ca o Viaţă/ când tramvaiul nu mai vine c ...

Ciocănitul în uşă se repetă rar, însă nu nervos! Grigore Papugiu nu se grăbeşte să se ridice şi să se ducă să deschidă! Zice: „E Mariţa, nepoata de la cârciumă! Din când în când, ca să vadă ce mai fac, dacă mai respir şi dacă am nevoie de ceva, vine la mine când se crapă de ziuă, înainte de a se duce la muncă! Doar vezi că ne-a prins dimineaţa, da? Nu-i deschid, pentru că are cheie! Dar nu intră fără să bată! Că-i politicoasă! Aşa se cuvine, nu?”...� ...

Nu mai staţi cu capul pe tânjala orânduielii, nu mai mâncaţi de pe jos şi de pe sus şi de pe unde credeţi dumneavoastră că a dat dumnezeu cel sătul de suflete false şi muribunde, sătul de nesimţirea şi de valma cea de ziuă şi cea de noapte, sătul de viaţă fără de moarte şi de moarte fără de viaţă, sătul de prolog şi de prefaţă, de epilog şi de postfaţă! Nu mai umblaţi după cai morţi şi după cai de lemn, după fata morgana şi după orhidee-n pustiu... c� ...

Cu paşi corespunzători şi siguri, cu mâna dreaptă la spate, cu ochi spărgători de ziduri şi de timp, Grigore se plimbă agale prin odaie! Seamănă uluitor cu Chivu Stoica în zilele şi în nopţile când îşi măsura duşumeaua prin celula puşcăriei din Doftana! Se plimbă fără ostentaţie, fără să se uite într-un punct anume...şi parcă vroind să-mi sugereze că se află în căutare de Ceva deosebit, să-mi demonstreze că nu-i convine Ceva, să se asigure că nu gafează ...

Şi mă întreb mereu, de-atunci:/ oare al, a, ai, ale...cui? şi nici o vorbă, nici un semn.../ oare de ce nu vrei să-mi spui? să-ţi fi făcut vreun pocinog/ fără să vreau, fără să ştiu? te-ai supărat c-am fost născut/ devreme? inutil? târziu? sau, pur şi simplu, sunt în plus,/ indezirabil pe rotund? ori steaua mea-i un substantiv/ schilod, murdar şi muribund? Încă mai am curaj să-ţi spun:/ eşti un viclean rău şi urât! tu mi-ai suflat în stea...şi râzi/ că mi se zb ...

Sigur că da! Cesta-i „cuvântul ce exprimă adevărul”, cum zice Mihai Eminescu: incredibilitate! Chiar aşa: ce instituţie Statală, Culturală, Instructivă mai are vro credibilitate-n Republici, în Regate, în Federaţii, în Dominioane... şi-n multe alte aşa-zise Ţări! Nu-i aşa că aproape Nimeni nu mai crede în aproape Nimic? Nu-i aşa că locul Curăţeniei Morale a fost luat de Mercantilismul Agresiv? Nu-i aşa că locul Fricii de Dumnezeu a fost luat de Curajul Adepţilor lu ...