* Circa 30 de angajaţi ai Unicom SA au ieşit ieri în stradă * Salariile întârzie, iar datoriile le cresc alarmant * „Situaţia este cu adevărat disperată”, susţin muncitorii * „Eu chiar ieri am vorbit cu oamenii. Trebuie să ieşim din situaţia asta împreună”, ne-a declarat directorul Unicom SA, ing. Mihai Doru Părlătescu *
Marţi dimineaţă, pe o vreme rece şi mohorâtă, cu burniţă deasă, zeci de angajaţi ai firmei Unicom SA au refuzat să mai intre la lucru, pe şantiere. S-au adunat în schimb în faţa sediului firmei, pe Strada Tecuci, nr. 116. I-a împins până acolo disperarea, susţin ei, pentru că nu şi-au mai primit salariile din iulie.
Lună după lună, datoriile i-au împovărat pe muncitori, iar pe măsură ce până şi banii împrumutaţi cu greu li se scurg printre degete, nervii încep să cedeze. După spusele lor, au venit aici lucrători de pe mai multe şantiere din zona Portului, de la Piaţa de Gros, de la Şendreni, dar şi din alte locaţii.
Disperare şi umilinţă
„Cât să trăim aşa? Cum să mai supravieţuim, spuneţi dumneavoastră? Ne-am tot împrumutat până acum de colo, de dincolo, dar nimeni nu ne dă bani la infinit. Nici n-avem de unde da înapoi. Noroc că eu am copiii mari, că altfel nu ştiu dacă o scoteam la capăt”, ne spune un bărbat angajat ca lăcătuş de peste 30 de ani.
O viaţă de muncă grea nu i-a adus nici măcar atâta stabilitate încât să poată trăi decent o lună sau două, în lipsa salariului.
„Îl jupoi pe băiatul meu, uite-aşa am ajuns, ne spune o femeie care lucrează ca betonist de 20 de ani. Noroc de el. Că eu am şi o fată cu probleme, care are şi ea doi copii, şi sunt toţi trei în grija mea. Nu mai dorm noapte, mă îmbolnăvesc! Cum să mai fac, dacă până şi bani de pâine îmi bă tot băiatul meu?”.
Încetul cu încetul, muncitorii se adună în jurul nostru şi încep să îşi spună păsurile. Ne cer să nu le publicăm numele în ziar, deşi nici tăcerea nu mai e o soluţie în situaţia dată, spun ei.
„Eu am 26 de ani şi muncesc de 8 ani tot ca betonist. N-am nici familie, nici copii, dar nici nu ştiu cum aş putea să-mi fac un rost. Păi dacă-mi dau la câteva luni un avans de 2 milioane, n-am cum să trăiesc. Dar nici pe ăia nu-i mai văd!”.
Altă muncitoare, altă poveste dramatică. „Încerc să îmi ţin cele trei fete la şcoală, dar abia dacă mai reuşesc. Peste tot plătesc penalizări. Eu am salariu pe hârtie, aşa că nimeni nu-mi dă ajutor în bani. Duc hârtia, oamenii văd salariul pe care îl am şi spun că am venituri normale şi, deci, nu mă număr printre cei cărora trebuie să li se acorde sprijin. Dar dacă eu nu-mi primesc salariul de luni de zile? Pe cine să intereseze?”.
„Când încasez, plătesc!”
Am luat legătura, marţi, cu directorul general al Unicom SA, ing. Mihai Doru Părlătescu. „Eu când încasez, plătesc. Uneori banii vin mai greu, cred că ştiţi şi dumneavoastră de ce. Cu Primăria mai avem o singură lucrare, unde ni s-a plătit deja. Dar lucrăm şi cu bugetul central, de unde banii vin mai greu”.
„Nici la proiectele pe fonduri europene banii nu intră imediat. Dar nu mai pot să fac credite ca să dau salarii şi nici alte soluţii nu sunt, momentan. Eu am vorbit şi luni cu oamenii şi unii au înţeles ce le-am spus, alţii nu”.
„Trebuie să înţelegem că trebuie să ieşim din situaţia asta împreună. Şi eu vreau să îmi păstrez muncitorii buni. Nici eu nu pot ieşi din situaţia asta fără ei, nici ei fără noi, trebuie să o facem împreună. Ştiu şi eu că au probleme, îi văd, că doar nu trăiesc pe altă lume”.
„Vom face plăţi şi în noiembrie şi sperăm ca până la 30 ianuarie să terminăm tot ce avem de plătit pentru anul 2009. Per total, însă, firma merge bine”, a declarat pentru „Viaţa liberă” directorul Unicom SA.
Oamenii adunaţi marţi în faţa sediului firmei se plângeau că nu mai vor amânări şi că n-ar fi protestat dacă n-ar fi considerat că situaţia este disperată. Dacă prin protestul lor au rezolvat ceva, rămâne de văzut. Până la urmă, cel mai important lucru pentru ei în acest moment este să-şi primească salariile…
