În crima de la "Sfântul Mina": "Unde a fost cadavrul?!"

Marți, 22 Mai 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Crima de la „Sfântul Mina” continuă cu aceeaşi întrebare retorică din punctul de vedere al avocatului care-l apără pe George Stroiu, arestat în acest dosar: „Unde a fost cadavrul pe 25 mai 2011, între orele 22,30 şi 1,00?”.Luni, la Curtea de Apel, apărătorul a readus în discuţie subiectul în cadrul recursului împotriva deciziei de prelungire a mandatului de arestare a clientului său. În urma altercaţiei între familia Mustaţă şi Stroiu, a ajuns la spital doar Geani ...

"Adeptul" lui Boldea, la un pas de libertate

Marți, 22 Mai 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Omul care a adoptat "stilul Boldea" este la un pas de libertate. Pentru 15 lei, un om al străzii a preluat datorii de opt miliarde de lei vechi. El le-a spus anchetatorilor că de mai mulţi ani locuieşte în subsolul unui bloc şi că în 2010 a venit la el un individ despre care ştie că lucra la Apaterm şi care l-a rugat să-l ajute cu buletinul de identitate. Mai exact, două zile la rând, au venit la el doi avocaţi, „unul mai tânăr şi altul în vârstă”, care l-au dus la doi n ...
Procesul prin care s-a cerut la Înalta Curte strămutarea dosarului de faliment al Apaterm a mai primit o amânare, pentru 14 iunie. Probabil, după alegerile locale, vor afla şi gălăţenii unde li se va decide soarta încălzirii pentru iarna 2012 - 2013.Anul trecut, în noiembrie, Tribunalul Galaţi a decis intrarea în faliment a societăţii de distribuţie a căldurii şi apei calde printre altele şi pentru că l-a ignorat pe cel la care avea cea mai mare datorie - Electrocentrale. Apa ...
Un gălăţean de 33 de ani a simţit pe pielea lui ce înseamnă să încalci legile. Bărbatul, şofer pe o dubiţă a unei societăţi comerciale de distribuţie a articolelor de menaj, nu a ţinut cont de faptul că orice adevăr iese mai devreme sau mai târziu la iveală şi, luni după-amiază, s-a urcat băut la volanul maşinii. A plecat din Galaţi spre Şendreni, numai că ajuns în zona Tirighina, bărbatul a cedat tentaţiei vitezei.  "Eu eram pe banda a doua şi vroiam să fac ...
Biblioteca Judeţeană „V.A.Urechia”, sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, organizează, de mâine până duminică, cea de-a patra ediţie a Festivalului Naţional al Cărţii „Axis Libri”. Evenimentul reuneşte peste 180 de edituri, care vor aduce în oraşul nostru mai mult de 6.000 de titluri, ce vor  fi prezentate în cadrul unui complex expoziţional cu 30 de standuri mobile şi două caravane de carte. Organizatorii au pregătit un program divers, ...
Teatrul Muzical „Nae Leonard” organizează, în perioada 24 mai – 3 iunie, cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Muzical Internaţional „Leonard”, având-o preşedintă de onoare pe soprana de renume internaţional Leontina Văduva. Gălăţenii vor avea, pe parcursul celor zece zile de festival, posibilitatea de a viziona spectacole de succes: „Gala de operă” (24 mai), sub bagheta dirijorului  Sergio Pellegrini (Italia), „Bijuterii muzicale” (25 mai), „La Traviata” (2 ...
Numele şi viaţa aleasă a Sfinţilor Constantin şi Elena, prăznuiţi în 21 mai, au determinat 19.671 de mame să-şi boteze copii cu nume de Constantin, Costel, Costică, Constantina şi Costina. De asemenea, în judeţul Galaţi, răspund la numele de Elena (şi Ileana) un număr de 16.925. Tuturor le dorim sănătate, lumină în viaţă şi spor lucrul pe care îl fac. La mulţi ani! ...

Combustibil la discreţie - Taxiurile de la Apă Canal

Luni, 21 Mai 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Foto:Bogdan Codrescu * Unii drămuiesc cu... pasul * La piaţă, se cântăreşte cu plus în rezervor * Râuri de combustibil prin ţevi de apă * La începutul lunii aprilie, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) apar trei anunţuri de achiziţie combustibili, motorină şi benzină fără plumb. Din sumele alocate, reiese că poliţia locală merge mai mult pe jos, Administraţia Pieţelor circulă cât curierii, iar la Apă Canal se merge în regim de taxi.Poliţia L ...

VIDEO - Fenomenul anului la Galaţi: Au erupt canalizările!

Duminică, 20 Mai 2012 14:07 | Publicat în EVENIMENT
Canalizările de milioane de euro ale Galaţiului au fost transformate în fântâni arteziene * Totul în urma unei ploi torenţiale, care a durat cel mult o oră Fenomen uluitor sâmbătă la Galaţi, în urma ploilor torenţiale. Canalizările de pe strada care coboară de la Turnul de Televiziune spre IVAS nu au mai făcut faţă debitului de apă, astfel că, în mijlocul străzii, s-au creat adevărate fântâni arteziene, înalte de doi metri. În câteva minute, strada a devenit u ...
Companiile China Engineering Corporation şi Daewoo Internaţional doresc să investească în modernizarea societăţii gălăţene * Scrisorile de interes au fost prezentate ca urmare a relansării procesului de privatizare * Reprezentanţii celor două companii vor veni la Galaţi pentru a vedea pe viu care este starea Electrocentrale La doi ani după ce Electrocentrale Galaţi a fost sedusă şi abandonată în procesul de privatizare de cehii de la CEZ, societatea este pe cale de a-şi ...